Ganduri. Amintiri

Punct. Si de la capat (6)

By  | 

Fusese o noapte lunga. O alta noapte alba. Dar cat de diferita fata de cea trecuta!

Plecasera de la restaurant fara sa spuna un cuvant. Ca si urma cu mai bine de doua decenii se oprisera in parcul din centru. Pe aceeasi banca unde zaboveau ore in sir, mai ales dup ace ieseau de la cinema, transformati intr-un soi de critici de film. Intorceau subiectul pe toate partile, dadeau note actorilor si subliniau orice scena, detaliu care nu era tocmai la locul ei.

De aceasta data, aproape de miezul noptii, nici unul nu parea sa aiba curajul sa sparga linistea. Sau macar sa se uite unul la celalalt.

“Deci asa… Traiesti…”, spuse ca pentru sine.

“Hai, ma!”, o trase Andreea de mana.

“De ce? Vrei sa zici ca tu nu te-ai gandit la asta niciodata? Ca nu mai e in viata?”

Andreea nu raspunse.

“Pe bune? Chiar nu zici nimic?”, i se adresa de data aceasta lui Alex, pe un ton dur. “De ce am mai venit aici? Am crezut ca de-aia am venit, sa ne povestesti ce naiba s-a-ntamplat cu tine, ce-ai facut, unde ai fost, de ce nu ne-ai sunat! Si nu ma lua cu prostiile de calatorii in jurul lumii ca nu cred nimic, auzi? Nu cred nimic!”

“Mi-a fost dor de voi… de noi…”, sopti Alex.

“Dor? Iti bati joc de noi?”

“Mai incet! E miezul noptii! O sa ne ia politia la intrebari!”, incerca Andreea sa o calmeze.

Trase adanc aer in piept.

“Si eu care nu voiam sa vin…”

“De ce sa nu vii? Mi-ai promis!”, ii spuse Andreea de parca nimic deosebit pana atunci nu se intamplase.

“Cum ar fi fost sa nu vin…”

“Nici eu n-am vrut sa vin”, spuse Alex calm, parca pierdut intr-un vis.

Si-apoi isi derula povestea. Un rezumat scurt, fara prea multe detalii, dar cuprinzator. Si total neasteptat.

***

Alex si Andreea dormeau. Ajunsesera toti la ea acasa, spre 5 dimineata. Dupa ce Alex si Andreea trimisesera partenerilor de viata mesaj ca vor ramane la povesti toata noaptea, umblasera aiurea pe strazi, incercand sa inteleaga de ce se departasera, de ce isi ascunsesera lucruri atat de importante.

Se privi in aceeasi oglinda in fata careia probase ieri cinci camasi. Inca o purta pe cea roz pal. Renuntase doar la blugi, pe care ii inlocuise cu niste colanti. Era tot obosita, dar ceva mai increzatoare.

Daca oamenii astia avusesera puterea sa mearga inainte, clar asta ii ramanea si ei de facut.

***

In bucatarie, pe frigider, inca mai era poza cu ei trei, in ultima zi de liceu. Mama spunea ca n-au fost niciodata mai frumosi, mai apropiati si mai fericiti impreuna, ca in acea zi. Avea dreptate.

Dar simtea ca acum puteau fi din nou la fel de frumosi, aproiati si fericiti impreuna. Chiar daca Alex nu avea de gand sa se intoarca in tara, Andreea va ramane aici si ea se va intoarce in capitala, macar acum stiau adevarul si aveau sansa unui nou inceput, impreuna.

Andreea descoperise ca pierduse o sarcina despre care nu avea habar, chiar inainte de inscrierea la facultate si, imediat dupa ce tatal ei facuse un infarct. Nu-i spusese nimic lui Alex, pentru ca nu voia ca el sa renunte la viata lui de studentie, dar nici ei nu-i spusese tocmai ca sa nu afle Alex. Stia ca prietenia lor era foarte puternica si ca nu ar fi putut tine un asemenea secret. In afara de familia ei, nu stia nimeni durerea ei. Singurul caruia ii povestise, dupa ani, era Dan, care o iubea enorm si cu ajutorul caruia isi recastigase increderea la dreptul ei la fericire.

Dupa facultate, Alex plecase sa descopere lumea, dar si sa urmeze niste cursuri peste hotare. Doar ca se inhaitase cu cine nu trebuia si ajunsese in inchisoare. De aici, lipsa raspunsurilor la mesaje. I-ar fi putut scrie, dar ii era rusine si, totodata, stia ca ar fi venit dupa el sa-l ajute cumva si sa-l mustruluiasca bine. Atunci o cunoscuse pe Irenne, care facea practica in psihologie si ajuta tineri sa se intoarca pe calea cea buna. Dupa ce isi ispasise pedeapsa, umbla aiurea prin lume, cautand un loc in care sa se regaseasca pe sine. De fiecare data se intorcea la Irenne. Pentru ca, dupa niste ani, sa isi dea seama ca acasa era cu ea, oriunde, apoi in Canada.

Tinerii din poza ii pareau usor straini. Fara griji, fara dureri si pierderi. Dar si fara puterea de a te ridica.

“O sa vezi ca o sa fie bine! Uita-te la noi!”, ii spusese Andreea, dupa ce o convinsese sa le povesteasca temerile ei legate de Reuniune.

“Tu nu ai nevoie de nimeni ca sa faci ce iti doresti si sa fii fericita! Esti mult mai puternica decat crezi! Si, in plus, ne ai pe noi! Acum si pentru totdeauna!”, ii spusese si Alex.

“A, si vreau sa fiu pe coperta, da?”, adaugase si Andreea razand.

***

Reuniunea nu se incheiase. Alina aranjase o iesire la strand, cu familiile, cu toti copiii. Daca cu o zi in urma prezenta familiilor era optionala, la strand nu se putea fara.

Si nici ea nu avea de gand sa incalce regula. Familia ei era aici. Bine, deocadamdata sforaiau, dar inca stia sa foloseasca vechiul filtru de cafea al mamei.

 

Puteti oricand sa reluati povestea de la inceput.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook