Parenting

Am pus fes intunericului. Dupa “Secretul monstrului” de Otilia Mantelers

By  | 

Era vineri seara. Robert stia ca trebuie sa vina la mine la birou sa mergem impreuna la o lansare de carte. Era vorba de “Secretul Monstrului“, o poveste vindecatoare scrisa de Otilia Mantelers pentru toti copiii care se tem sa mearga seara la culcare, dar si pentru parintii lor.

Robert a venit la timp. Era prima lansare de carte la care urma sa mergem impreuna. Si eram amandoi nerabdatori.

O veste deloc buna cu privire la evenimentul pe care il organizam in ziua de luni urmatoare ne-a dat toate planurile peste cap. Am sperat sa gasesc o solutie la timp si sa ajungem la Otilia. Din nefericire, insa, n-am avut noroc. Si m-am vazut nevoita sa trimit copilul inapoi acasa si eu sa ramana la birou pana seara tarziu in cautarea unei variante salvatoare.

Otilia insa nu ne-a uitat. Si ieri “Secretul Monstrului” a ajuns la noi.

– Robert, iti amintesti cand ai venit la mine la birou sa mergem la o lansare de carte, dar n-am mai putut?

– Da!

– Uite! Aceasta e cartea. Si uite ce mesaj are.

Si ii citesc dedicatia Otiliei scrisa pentru el.

Il vad cum se lumineaza tot.

– O citim, mami?

Si am citit-o inainte de culcare, lasand deoparte povestea (pe capitole) inceputa cu o seara in urma (si despre care o sa va povestesc cu siguranta, imediat ce o terminam).

Recunosc ca, deschizand cartea, mi-am spus in gand: “Oare e bine ca i-o citesc chiar inainte de culcare?”. Stiam subiectul povestii, stiam de pisoiasul-copil care nu voia sa mearga la culcare de teama monstrului din camera. Stiam ca lui Robert nu ii e frica de vreun monstru si ma gandeam ca poate povestea o sa ii starneasca dorul de o noua frica, pe.langa cea de intuneric pe care o tratam cu o luminita de veghe.

Povestea se parcurge foarte usor. Si eu si Robert ne-am conectat imediat cu firul narativ si personajele povestii.

Pe scurt, ca sa nu va stric placerea si bucuria lecturii, personajul principal este un pisoi-copil caruia ii este teama de monstruletul din camera, care il pandeste sa adoarma. Initial parintii nu ii dau crezare. Apoi, la sfatul unui specialist, acestia intra in joc si nu numai ca lupta alaturi de baiat impotriva monstrului, dar ii si dezvaluie acestuia secretul monstrului. Va las pe voi sa descoperiti care este secretul. Va spun doar ca veti rade alaturi de cei mici. Si rasul e minunat, mai ales in familie.

Lui Robert monstruletul – asa cum este el ilustrat in carte – nu i s-a parut deloc infricosator. Ba chiar i-a fost simpatic. Mai ales la final, cand copilul-pisoi se imprieteneste cu monstruletul si dorm impreuna.

– Uite, acum e o jucarie de plus! Vreau si eu una la fel! Vezi ce micut si dragut e?

Noi am citit si mesajele de la inceputul si la finalul cartii. Desi adresate parintilor, noi le-am citit impreuna. Deh, copilul zice ca o carte se citeste din scoarta in scoarta.

Acolo se vorbeste de fricile copiilor de dinainte de culcare si modalitatile in care parintii pot fi alaturi de cei mici in fata acestor frici.

Auzind ca printre fricile copiilor se afla si frica de intuneric, Robert a exclamat:

– Ai spus intuneric? Ce facem cu intunericul?

– Vrei sa il facem un monstrulet cu care sa dormi, ca cel din poveste?

– Da! Ii punem si pijama?

– Da! Ii punem si fes cu ciucuras, sa nu ii fie frig.

– Si aprindem si luminita sa nu ii fie frica sa doarma cu mine.

Am mai fabulat putin pe tema monstruletilor din plus. Ne-am mutat atentia pe jucariile din plus care ii ocupa un sfert din pat.

Apoi, Robert m-a surprins cu o intrebare:

– Mami, dar cand o sa fie continuarea povestii cu marul care vorbea?

In prima faza n-am inteles ce vrea sa spuna. Noroc ca a continuat cu alte indicii.

– Mai stii care erau regulile? Prima regula: sa ai rabdare. A doua: sa ai rabdare. A treia: ca celelalte doua.

Cum a facut asocierea cu Erus in Valea Rabdarii, de Alec Blenche, nu ma intrebati. Probabil ca anumite povesti se aseaza frumos intr-un sertar special din inima lui si cand deschide sertarul, pentru a adauga o noua poveste, isi aminteste si de celelalte. Altfel, sincer, nu stiu cum poti trece de la secretul monstruletului simpatic la marul care vorbeste si cele trei reguli ale rabdarii.

I-am promis ca il anunt imediat ce am vesti despre a doua carte a lui Alec, dar si despre urmatoarea poveste vindecatoare a Otiliei. Si-apoi am spus “noapte buna” cu zambetul pe buze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook4k
Facebook