Parenting

Sa citim impreuna

By  | 

De cand asteptam momentul acesta! Sa citim impreuna. Nu sa ii citesc eu lui sau sa il ascult pe el cand citeste, ci fiecare sa citeasca din cartea lui.

Sa citesti impreuna cu copilul nu e la fel de linistitor ca cititul singur, in capul patului. Dar este, in mod evident, energizant. „Ce inseamna cuvantul acesta?”. „Ia uite, mami, ce face!”. Sau „Ha, ha, ha, auzi la el!”. Aproape la fiecare minut – sau poate mai des – cititul este intrerupt de o intrebare sau o replica plina de verva a copilului.

Tu, ca parinte, ajungi sa reiei acelasi rand sau aceeasi fraza de cateva ori pana sa o duci la bun sfarsit si intelegand ce vrea sa spuna. Dar nici nu conteaza ca nu termini nici doua pagini intr-o seara, cititul impreuna este el insusi o poveste atat de frumoasa…

Robert nu are inca 8 ani. Cum am ajuns noi sa citim impreuna, fiecare cartea lui? Treptat. Aventura cititului a fost pregatita de prietenia cu cartile si de vreo doi ani am inceput sa urcam pe scarile cititului de unul singur.

In lumea cartilor, impreuna

Cred ca este rolul parintilor sa ii introduca pe cei mici in lumea cartilor si a povestilor. Povestile contribuie la dezvoltarea memoriei, atentiei si imaginatiei copiilor. Si tot povestile ii ajuta sa gaseasca solutii la propriile framantari, sa identifice si sa gestioneze propriile emotii si sentimente sau ii incurajeaza sa comunice parintilor evenimentele pe care le traiesc la scoala sau gradinita, spre exemplu – si nu ma refer neaparat la povestile terapeutice, o nisa care se dezvolta tot mai mult.

Cred insa ca dragostea de carte sau capacitatea de a povesti se dobandeste, se dezvolta, iar parintii joaca un rol important in acest sens.

Eu i-am citit baiatului meu de cand era foarte mic, cand inca nu vorbea foarte bine si era atras in special de imaginile din carti. La inceput, povesti scurte, cu un paragraf pe pagina. Apoi, am trecut la basmele copilariei noastre. Stiu ca sunt dezbateri privind aceste basme, daca este bine sa le citim sau nu copiilor, dar cred ca depinde foarte mult de copii. Sunt copii care iau toate povestile ca pe simple povesti, dar sunt si copii care raman marcati de anumite scene din povesti. Dar trebuie incercat, explicat. Pana la urma, in viata lor nu vor intalni doar bine. Copilul meu a avut o perioada, spre exemplu, cand imi cerea sa ii citesc in fiecare seara “Hensel si Gretel”, probabil ca voia sa fie eroul care invinge raul :)

Indiferent de genul povestilor pe care le alegem, este important sa le citim copiilor, cat de des, in fiecare seara in mod ideal, mai ales daca ne dorim ca, pe masura ce vor mai creste, sa isi doreasca sa descopere singuri povesti noi.

Modelul oferit de parinti cred ca este foarte important. Biblioteca din casa, lecturile parintilor – si aici nu ma refer doar la povestile pentru cei mici.

Eu, spre exemplu, la un moment dat, vazand ca baiatul meu a intrat intr-o perioada in care nu vrea sa mai auda de povesti, desi reusea sa citeasca singur unul – doua paragrafe, am renuntat sa citesc doar la metrou si am inceput sa citesc si acasa, bineinteles povesti pentru copiii mai mari :) Dupa cateva zile, desi parea ca se joaca si nu ma vede citind, baiatul meu a hotarat sa isi faca singur un program de citit, o pagina pe zi. Inca este mic, dar faptul ca se bucura de fiecare data cand primeste o carte sau cere sa ii cumparam o poveste noua, mai ales daca recunoaste personajul, cred ca este un semn bun.

Mai tarziu, cand a inceput sa citeasca povesti scurte, eu ascultandu-l (pentru a-l corecta, a-l ajuta, a-i explica sensurile anumitor cuvinte), am tatonat terenul cititului impreuna. Cand si cand, ii spuneam, ca abia astept sa citim amandoi, fiecare din cartea lui, fara sa ii impun ceva.

Apoi ne-am facut o noua rutina. In fiecare seara, el imi citea mie o poveste. Inainte de a incheia ziua cu exercitiul nostru de optimism.

Pana intr-o zi. Cand a venit la mine si m-a anuntat:

– Azi citim amandoi!

– Cum adica?

– Eu citesc cartea mea si tu iti iei o carte de-a ta si citim impreuna.

Asa am ajuns la aceasta noua etapa in aventura in lumea cartilor. O etapa de care, recunosc, ma bucur tare mult.

Cum imprietenim copiii cu povestile si cartile, in general

  • In primul rand, asa cum spuneam, as zice ca parintii ar trebuie sa le citeasca celor mici cat mai des posibil, chiar daca acestia cer aceeasi poveste sau, dimpotriva, vor direct finalul povestii.
  • Sa mearga cu ei in librarii, sa le arate carti, sa le povesteasca despre cartile pe care le vad si sa le permita sa-si aleaga singuri o carte.
  • Sa se arate entuziasmati de fiecare data cand copilul cere o carte sau primeste in dar carti.
  • Sa se joace cu ei, folosind jucarii din plus sau papusi de mana, creand fragmente din povestile citite sau creand propriile povesti.
  • Sa le arate bucuria de a citi, citind ei insisi carti pentru adulti, in timp ce copiii se joaca.
  • Sa le povesteasca despre cartile copilariei lor, eventual sa le arate carti din copilaria lor, daca mai au.
  • Sa fie alaturi de ei, dar sa nu ii forteze, daca in mijlocul povestii isi pierd rabdarea sau pun diferite intrebari care, treptat, se departeaza de subiectul povestii.
  • Sa se joace de-a povestitul: eu incep povestea, tu continui. Sa inveteze scurte povesti impreuna sau pe rand, intai parintele o poveste, apoi copilul (chiar daca, veti observa, la inceput povestile inventate de copii seama foarte mult cu cele inventate anterior de parinte).

6 Comments

  1. Adriana B

    March 7, 2018 at 8:30 am

    Spor la citit! Si noi avem de ceva vreme rutina cititului impreuna (aproape) in fiecare seara. De departe, este varianta care ii place cel mai mult din toate combinatiile pe care le-am facut de-a lungul timpului

    Lectia pe care am invatat-o noi in procesul asta (juniorul are 11 ani, am trecut deja de etapele cele mai dificile) a fost una despre rabdare (da, chiar si cazul unui copil caruia ii placea enorm sa i se citeasca cand era mic, trecerea la cititul pe cont propriu nu s-a facut peste noapte), acceptare (nu-i musai sa fie cum era pe vremea noastra, ba dimpotriva) si, mai ales, incredere… alegerile facute de copil in materie de lecturi/ desene animate care imi faceau initial impresia ca nu-s tocmai ceea ce mi-as dori sa citeasca sau sa vizioneze s-au dovedit pana la urma, fie foarte faine, fie macar neutre (fara vreun aport educational, dar decente in exprimare si extrem de amuzante pentru copil). In consecinta, mi-am propus sa incerc sa las deoparte ideile preconcepute si tendinta de a cauta beneficii educationale in tot ceea ce face copilul, sa nu ma mai grabesc sa judec lucrurile (dupa aparente, fara sa inteleg sau sa tin cont si punctul lui de vedere).

    http://unblogmaremic.blogspot.in/2017/05/cartile-copilariei.html

    • iulianaroca

      March 7, 2018 at 10:57 am

      Multumesc! Sunt total de acord! Si eu il las pe el sa isi aleaga povestile pe care le citeste. In etapa in care suntem noi mi se pare mai important sa isi doreasca sa citeasca, sa citeasca cu placere si sa povesteasca cu drag ceea ce a citit, nu neaparat sa fie un subiect greu, filosofic, educational al povestii. Iar daca intr-o seara nu vrea sa citeasca, din diferite motive, nu il fortez, nu fac o tragedie din asta – nici eu nu am timp sau rabdare uneori sa citesc… Lecturi placute si voua!

  2. anffasmilano

    March 12, 2018 at 9:00 pm

    Suntem la capitolul citim tot ce prindem. Si apoi vedem daca ne place. Sunt carti la care ne intoarcem, altele pe care le uitam pe raft. Bogdan e copilul care in general revine la lecturi, asa cum revine si la jocuri care pareau abandonate definitiv. Poate ca l-am si invatat asa, poate e doar firea lui. Dar citim, asta e cel mai important si tine la cartile lui. Mai nou citim si cartile mele de cand eram mica. Si am vreo doua rafturi pline! Am redescoperit TARA LUI ABECEDAR. Mi-am amintit-o cu mare placere, iar el e pur si simplu fascinat. De la tine cel mai tare mi-au placut articolul despre scrisul in oglinda ( recunosc eram cam stresata pe tema asta) si cel despre pasiunile celor mici. Il ador cand vad cat ii plac trenurile si cum citeste singur despre ecartamente si cazane. Mi-ar placea sa ramana asa pasionat, dar stiu ca viata ne blazeaza. Poate nu chiar pe toti! diploma online

    • iulianaroca

      March 13, 2018 at 10:57 am

      Ce dor mi s-a facut si mie de cartile copilariei mele! :)

  3. Tudor

    March 20, 2018 at 9:29 pm

    As mai adauga la lista ta cu sfaturi inca o recomandare: incercati sa faceti legaturi intre autor si persoane reale. Mergeti cu ei la lansari de carti, vizitati case memoriale, cautati filme biografice cu autorii. Ajutati-i sa priveasca dincolo de carte.

    • iulianaroca

      March 21, 2018 at 7:36 am

      Super idei! In aceeasi idee, cred ca merge si o vizita la o tipografie, nu? Multumesc pentru completari! Foarte binevenite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook