Sa citim impreuna

De cand asteptam momentul acesta! Sa citim impreuna. Nu sa ii citesc eu lui sau sa il ascult pe el cand citeste, ci fiecare sa citeasca din cartea lui.

Sa citesti impreuna cu copilul nu e la fel de linistitor ca cititul singur, in capul patului. Dar este, in mod evident, energizant. „Ce inseamna cuvantul acesta?”. „Ia uite, mami, ce face!”. Sau „Ha, ha, ha, auzi la el!”. Aproape la fiecare minut – sau poate mai des – cititul este intrerupt de o intrebare sau o replica plina de verva a copilului.

Tu, ca parinte, ajungi sa reiei acelasi rand sau aceeasi fraza de cateva ori pana sa o duci la bun sfarsit si intelegand ce vrea sa spuna. Dar nici nu conteaza ca nu termini nici doua pagini intr-o seara, cititul impreuna este el insusi o poveste atat de frumoasa…

Robert nu are inca 8 ani. Cum am ajuns noi sa citim impreuna, fiecare cartea lui? Treptat. Aventura cititului a fost pregatita de prietenia cu cartile si de vreo doi ani am inceput sa urcam pe scarile cititului de unul singur.

In lumea cartilor, impreuna

Cred ca este rolul parintilor sa ii introduca pe cei mici in lumea cartilor si a povestilor. Povestile contribuie la dezvoltarea memoriei, atentiei si imaginatiei copiilor. Si tot povestile ii ajuta sa gaseasca solutii la propriile framantari, sa identifice si sa gestioneze propriile emotii si sentimente sau ii incurajeaza sa comunice parintilor evenimentele pe care le traiesc la scoala sau gradinita, spre exemplu – si nu ma refer neaparat la povestile terapeutice, o nisa care se dezvolta tot mai mult.

Cred insa ca dragostea de carte sau capacitatea de a povesti se dobandeste, se dezvolta, iar parintii joaca un rol important in acest sens.

Eu i-am citit baiatului meu de cand era foarte mic, cand inca nu vorbea foarte bine si era atras in special de imaginile din carti. La inceput, povesti scurte, cu un paragraf pe pagina. Apoi, am trecut la basmele copilariei noastre. Stiu ca sunt dezbateri privind aceste basme, daca este bine sa le citim sau nu copiilor, dar cred ca depinde foarte mult de copii. Sunt copii care iau toate povestile ca pe simple povesti, dar sunt si copii care raman marcati de anumite scene din povesti. Dar trebuie incercat, explicat. Pana la urma, in viata lor nu vor intalni doar bine. Copilul meu a avut o perioada, spre exemplu, cand imi cerea sa ii citesc in fiecare seara “Hensel si Gretel”, probabil ca voia sa fie eroul care invinge raul

Indiferent de genul povestilor pe care le alegem, este important sa le citim copiilor, cat de des, in fiecare seara in mod ideal, mai ales daca ne dorim ca, pe masura ce vor mai creste, sa isi doreasca sa descopere singuri povesti noi.

Modelul oferit de parinti cred ca este foarte important. Biblioteca din casa, lecturile parintilor – si aici nu ma refer doar la povestile pentru cei mici.

Eu, spre exemplu, la un moment dat, vazand ca baiatul meu a intrat intr-o perioada in care nu vrea sa mai auda de povesti, desi reusea sa citeasca singur unul – doua paragrafe, am renuntat sa citesc doar la metrou si am inceput sa citesc si acasa, bineinteles povesti pentru copiii mai mari Dupa cateva zile, desi parea ca se joaca si nu ma vede citind, baiatul meu a hotarat sa isi faca singur un program de citit, o pagina pe zi. Inca este mic, dar faptul ca se bucura de fiecare data cand primeste o carte sau cere sa ii cumparam o poveste noua, mai ales daca recunoaste personajul, cred ca este un semn bun.

Mai tarziu, cand a inceput sa citeasca povesti scurte, eu ascultandu-l (pentru a-l corecta, a-l ajuta, a-i explica sensurile anumitor cuvinte), am tatonat terenul cititului impreuna. Cand si cand, ii spuneam, ca abia astept sa citim amandoi, fiecare din cartea lui, fara sa ii impun ceva.

Apoi ne-am facut o noua rutina. In fiecare seara, el imi citea mie o poveste. Inainte de a incheia ziua cu exercitiul nostru de optimism.

Pana intr-o zi. Cand a venit la mine si m-a anuntat:

– Azi citim amandoi!

– Cum adica?

– Eu citesc cartea mea si tu iti iei o carte de-a ta si citim impreuna.

Asa am ajuns la aceasta noua etapa in aventura in lumea cartilor. O etapa de care, recunosc, ma bucur tare mult.

Cum imprietenim copiii cu povestile si cartile, in general

• In primul rand, asa cum spuneam, as zice ca parintii ar trebuie sa le citeasca celor mici cat mai des posibil, chiar daca acestia cer aceeasi poveste sau, dimpotriva, vor direct finalul povestii.
• Sa mearga cu ei in librarii, sa le arate carti, sa le povesteasca despre cartile pe care le vad si sa le permita sa-si aleaga singuri o carte.
• Sa se arate entuziasmati de fiecare data cand copilul cere o carte sau primeste in dar carti.
• Sa se joace cu ei, folosind jucarii din plus sau papusi de mana, creand fragmente din povestile citite sau creand propriile povesti.
• Sa le arate bucuria de a citi, citind ei insisi carti pentru adulti, in timp ce copiii se joaca.
• Sa le povesteasca despre cartile copilariei lor, eventual sa le arate carti din copilaria lor, daca mai au.
• Sa fie alaturi de ei, dar sa nu ii forteze, daca in mijlocul povestii isi pierd rabdarea sau pun diferite intrebari care, treptat, se departeaza de subiectul povestii.
• Sa se joace de-a povestitul: eu incep povestea, tu continui. Sa inveteze scurte povesti impreuna sau pe rand, intai parintele o poveste, apoi copilul (chiar daca, veti observa, la inceput povestile inventate de copii seama foarte mult cu cele inventate anterior de parinte).