Scoala altfel, nu doar intr-o saptamana pe an

* Publicat de smartandhappychild.ro
Mai este o luna pana la Saptamana ”Scoala altfel” si imi imaginez ca in scoli e forfota mare. Sau eu asta mi-as dori – ca in scoli sa fi inceput deja planurile de organizare ale activitatilor din aceasta saptamana. Pentru ca necesita timp sa pui la punct toate detaliile unor activitati in afara scolii.

Personal, cred ca aceasta saptamana este o idee extraordinara, pentru ca mi se pare ca ii obliga pe invatatori, dar si pe parinti, sa iasa din tiparul confortabil al scolii unde toate lucrurile se intampla in clasa, sub atenta supraveghere.

Imi amintesc ca in copilaria mea, in oraselul meu de provincie, desi nu erau nicio saptamana altfel impusa de sistem, am avut parte de cateva iesiri altfel, pe care mi le amintesc si acum. Vizita la filatura sau la santierul naval nu m-au impresionat, dar asta doar pentru ca parintii mei lucrau acolo si cunosteam locul ca pe propria-mi casa. In realitate, era o lume fantastica. Mai ales santierul unde se construiau vapoarele alea imense, in comparatie cu noi.

Imi amintesc insa, de parca ar fi fost ieri, vizita la fabrica de paine. Cu malaxoarele si cuptoarele uriase. Dar mai ales mirosul. Mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor. Mmmmm, mi se face pofta. Cine spune ca painea nu e buna pentru organism, n-a fost intr-o fabrica de paine. Eu nu refuz niciodata paine calda, abia scoasa din cuptor.

Am fost la fabrica de zahar, la fabrica de conserve. Ce de bunatati! Din pacate toate sunt o amintire, nu doar pentru mine, ci si in realitate. Nu mai exista nimic, din pacate, si copiii din orasul meu nu mai pot avea sansa descoperirii lumii, asa cum se naste ea, pana la produsul finit pe care il vedem noi in magazine.

Intr-o tabara, am ajuns la fabrica Coca-Cola din judetul Bihor. Acum este inchisa. Dar imi amintesc ca pe atunci mi s-a parut foarte interesant sa vad liniile acelea cu sticle in sir, care sunt spalate, uscate, dezinfectate automat. Si cat de fantastic mi s-a parut atunci sa vad cum sunt umplute automat si cum sunt puse capacele pac-pac-pac, unul dupa altul, totul automat cu un singur om la supravegherea masinii. Si ce curat era.

Mai tarziu, in timpul studentiei, cand deja lucram la ziar, am fost la fabrica Tuborg din Pantelimon. Lucrurile imi aminteau de vizita din Bihor si asta m-a incantat cel mai mult.

Iar acum cativa ani am ajuns intr-o fabrica de radiatoare din Polonia. Sa ma fi vazut! Eram ca un copil. Cum prindeau forma rolele alea de tabla, cum ajungeau in baia de vopsea. Foarte tare! Scuzati-mi limbajul franc, dar chiar mi s-a parut foarte interesant.

Am avut ocazia sa vad si cum prind forma obiectele din sticla, cum sunt suflate. Absolut fascinant!
Imaginati-va cum ar fi pentru un copil din ziua de azi. Mai ales pentru cel ai carui parinti lucreaza intr-un birou.

Stiu ca nu este usor sa organizez astfel de iesiri cu o clasa de copii fara stare, mai ales ca – cel putin cand vine vorba de Bucuresti, nu e ca in copilaria mea, ca noi puteam sa mergem pe jos, in rand, doi cate doi. In Bucuresti e nevoie de transport, ceea ce implica rezervare din timp, inchiriere, plata etc. Dar cred ca – daca tot exista ”Scoala altfel”, ar merita putin efort.

Eu visez la multe excursii pentru copilul meu. La o fabrica de lapte. La o fabrica de sucuri, chiar si de bere – important e procesul. La o fabrica de paine si la o fabrica de ciocolata sau intr-un laborator de cofetarie, eventual sa si faca ceva cu manutele lui acolo, avand echipamentul potrivit bineinteles. La o fabrica de masini. Intr-un depozit frigorific. La o fabrica de sticla sau o fabrica de jucarii.

Mi-ar placea ca cei mici sa mearga intr-o tipografie, intr-un studio de animatie si de dublare filme de animatie – sa inteleaga cum apare desenele animat la televizor si cum se intampla de vorbesc toti limba romana. Mi-ar placea si putina istorie a desenelor animate. Mi-ar placea sa ii vad intr-o sala de teatru, dar la repetitii, sau prin culise. Pe un platou de filmare –fie ca e pentru o emisiune tv, film artistic sau spot publicitar. Intr-un studio de radio sau redactie de stiri. Sa simta freamatul lumii care ii inconjoara.

In ”Noaptea muzeelor”, mi-ar placea o iesire cu toata clasa. La Muzeul Aviatiei. La Foisorul de Foc, la Muzeul National al Pompierilor. La Banca Nationala. La Arhivele Nationale.

N-as rata Muzeul Satului sau Muzeul Antipa, dar pe acelea le-as lasa pentru o zi ca oricare alta. Si as vana o noapte senina, sa mergem la Observatorul Astronomic.

Mi-ar placea macar o ora de istorie pe semestru in Muzeul de Istorie sau o ora de pictura la Muzeul de Arta. O vizita la Muzeul Cotroceni sau la Palatul Parlamentului. Mi-ar placea o ora de romana in Casa Memoriala George Bacovia sau Tudor Arghezi.

Mi-ar placea ca, de Ziua Nationala, in loc sau pe langa poeziile si cantecele tematice, puse sau nu intr-o mini-serbare, copiii sa mearga la un spectacol al ”Cenaclului Flacara” reinviat, cu Andrei Paunescu. Cand zeci de voci, de toate varstele, vibreaza la unison pe aceleasi versuri patriotice.

Pentru toate acestea, stiu insa ca e nevoie si de un cadru didactic deschis, dar si o grupa de parinti care sa il sustina. Ca degeaba vrea invatatorul, daca parintele are alte viziuni. Se trezeste ca o prietena de-a mea, care la grupa mare la gradinita a vrut sa mearga cu copiii la muzeu si a ajuns doar cu mai putin de jumatate dintre copii, pentru ca ”ce sa caute, doamna, la muzeu la 5 ani jumate, ca nu intelege nimic”.