Parenting

Scrisoare pentru mami si tati: Nu e o competitie!

By  | 

Draga mami,

Draga tati,

Eu sunt copilul vostru. Si al tau. Si al tau. Am doi parinti. Nu doar unul. Si va iubesc pe amandoi. Nu la fel. Pentru ca nici voi nu sunteti la fel. Nici unul cu altul. Nici fiecare in relatia cu mine. Dar asta nu inseamna ca unul e mai prejos ca altul. Nu inseamna ca unul e mai parinte ca altul.

Poate ca uneori ma lipesc mai mult de mami si o cer mai mult pe ea. Dar prima mea legatura cu lumea asta s-a facut prin ea. Am stat noua luni in burtica ei. Ea m-a nascut. M-a hranit la san. M-a schimbat. M-a alinat cand am plans din motive neintelese. Ea a stat langa patul meu cand am fost bolnav. Ea m-a tinut de mana la primii pasi. Ea ma cara si acum in brate cand sunt obosit. Ea imi canta si imi face teatru de papusi ca sa adorm sau sa ma trezesc vesel. Ea e mami. Dar asta nu inseamna ca tu esti mai putin tati in momentele cand sunt cu mami.

Si poate uneori spun ca tati e mai puternic. Tati ma ridica pana la tavan. Tati merge cu rolele si ma provoaca sa il intrec cu bicicleta. Tati ma impinge de la spate sa imi inving teama de inaltimi. Cu tati merg la derdelus. Dar asta nu inseamna ca nu ma gandesc si la tine, mami, atunci cand strig, pe sanie, “partieeee”.

As vrea sa nu mai fie mami si tati, cand mami, cand tati. As vrea sa fie mami cu tati sau tati cu mami sau doar parinti. As vrea sa nu simt lipsa unuia atunci cand e doar celalalt. As vrea ca si tu, tati, sa stai cu mine in pat pana adorm. Si as vrea ca si tu, mami, sa ma tii de mana de la inaltime, chiar daca si tie iti e frica.

Poate cand va uitati in oglinda va vedeti diferiti, dar pentru mine sunteti la fel: parinti. Si vreau sa fiti la fel de iubitori, de sensibili, de atenti, de ascultatori, de incurajatori, de sustinatori, de langa mine la bine si la greu.

Eu sunt mereu la fel. Copilul vostru. Si daca vi se pare ca sunt altfel cand sunt cu unul sau cu altul, e pentru ca voi vreti sa fiu altfel, pentru ca voi vreti sa fiti altfel unul fata de altul, unul mai bun decat altul.

Doar ca nu e o competitie. Si eu nu sunt un trofeu.

Eu sunt un dar. Eu sunt acel dar pe care vi l-ati dorit mult, cu adevarat. Si chiar daca nu ati scris scrisoare Mosului pentru asta, gandul, dorinta din suflet v-au fost ascultate si ati primit darul visat. Bucurati-va de el! Bucurati-va asa cum un copil se bucura de cea mai frumoasa jucarie!

Stiti cum fac eu cand imi doresc o jucarie. O tin langa mine. Dorm cu ea. O iau cu mine peste tot – la film, in parc, in vizite si la gradinita, daca pot. O strang in brate. O pup. O iubesc. Faceti la fel cu darul pe care l-ati primit voi!

Darul v-a fost oferit amandurora, in egala masura. Nu pe rand. Nu in bucati. Nu cu moduri de functionare diferita in functie de necesitatile utilizatorului.

Si nu vreau sa fiti unul mai grozav decat celalalt. Nici sa demonstrate ca celalalt e mai putin priceput. Nu ma intereseaza cine are dreptate. Sau cine se crede mai destept si cu mai multa experienta.

Vreau doar sa fiti langa mine. Asa cum sunt eu. Asa cum sunteti voi. Impreuna. O familie.

Iar daca sunt momente in care vi se pare ca nu va inteleg sau nu va ascult e pentru ca intelegerea si ascultarea o invat de la voi. Voi sunteti modelul meu in rabdare, echilibru si caldura. Sunt oglinda voastra. Si cand nu va place de mine, opriti-va putin; dar nu va uitati la celalalt, uitati-va la voi. La celalalt ma uit eu, in cautarea punctului de sprijin.

Dar nici atunci nu e o competitie. E doar un respiro. Pana revenim la tabloul la care ravnesc. La noi. Impreuna. Ca unul. Mereu.

V-am ales pe voi!

Si cand spun asta nu spun ca ati meritat un premiu. Sau poate ca da. Dar exista si premii de incurajare. Ca bulinutele alea de la gradi, care – desi nu ai facut bine – iti spun ca exista incredere ca poti mai mult, ca poti sa evoluezi, ca poti fi mai bun.

Dar nu mai bun unul fata de celalalt. Ci mai bun decat tine.

Nu, nu e o competitie! E o dorinta! De iubire!

 

PS1: Nu stiu cum ati fost voi, cum au fost parintii vostri. Nu va stiu durerile, ce va inalta, ce va doboara. Nu stiu daca aveti ceva de recuperat sau de demonstrat. Stiu doar ca sunteti parintii mei si eu sunt copilul vostru.

PS2: Nu uit. Poate a doua zi pare ca nu ma doare nimic. Dar nu uit. Doar ma distantez treptat-treptat. Ies din acest joc.

PS3: Iar aceasta este o scrisoare de iubire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook