Evenimente

Stima de sine vine din iubire

By  | 

Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt omul care sa afiseze foarte multa incredere in sine. Dar, vorba lui Creanga, cand ma uit in jur, prind curaj. Nu sunt neaparat omul caruia sa ii fie teama si sa respire, dar nici nu ma bat cu pumnul in piept ca sunt cea mai grozava. Chiar daca uneori am niste sclipiri care mi-ar putea da aripi. Nu stiu sa ma vand. Desi stiu ca tot eu sunt cea care pierde din cauza asta. Si tocmai de aceea, as vrea ca al meu copil sa nu imi semene. Sa stie, sa se poarte si sa arate ca are incredere in el. Pentru ca, asa cum se spune, asa cum te pozitionezi, asa esti vazut si tratat de ceilalti. Nu puteam sa lipsesc deci de la conferinta Otiliei Mantelers despre stima de sine. Atat pentru baiatul meu, cat si pentru mine.

Peste 200 de persoane au umplut sambata dimineata sala conferintei – a fost nevoie de suplimentarea scaunelor pregatite. Majoritatea femei, dar si un numar semnificativ de barbati, comparativ cu conferintele la care am fost inainte. Printre ei, si tenismenul Victor Hanescu.

Pentru cei care nu v-ati gandit sa mergeti la aceasta conferinta, as vrea sa va povestesc de ce eu si cred ca si ceilalti parinti am fost acolo. Intr-o perioada, cand povestea asta cu parentingul a inceput sa se contureze la noi, pe fondul unui gol imens in domeniu, mai toate textele si discursurile in domeniu sunau asa ca de la niste zei atoatestiutori si te simteai mic-mic si bun de nimic ca nu tu nu stii si nu faci precum se spune la carte. Ei bine, Otilia nu face parte din aceeasi poveste. Otilia e mama. Mama a trei copii. Mama ca si noi, toate celelalte mame. Mama care a facut greseli, ca si noi. Mama careia nu ii este teama sa isi arate vulnerabilitatile, sa ni se arate asa cum este ea. O mama care incearca in fiecare clipa sa fie mai buna pentru copiii ei, incearca sa repare greselile anterioare si sa evite altele noi. Si o mama care ni se deschide in dorinta de a ne ajuta pe noi sa nu facem aceleasi (sau alte) greseli, sa ne incurajeze si sa ne dea forta sa fim alaturi de copiii nostri.

Cam asa a fost si conferinta despre stima de sine. Ne-am amintit de noi ca si copii. Am ras. Ne-am descarcat. Si am plecat incarcati cu energie si putere.

Fiecare parinte isi doreste pentru copilul sau, cand va fi mare, sa aiba curaj, incredere, independenta, sa fie fericit, multumit de sine, sa aiba echilibru, iubire de sine si sa isi descopere ceva in ce ii place si se pricepe. Toate aceste calitati sunt de fapt rezultatul stimei de sine. Dar ce este stima de sine? Este atunci cand te placi pe tine si te plac si ceilalti.

Noi am fost crescuti sa tinem foarte mult seama de ce cred si zic ceilalti, de parerea celor din jur, neglijand aproape total propria parere despre sine. Cu aceasta mostenire, odata adulti, multi trec in extrema cealalta – de a nu-ti mai pasa deloc de cei din jur. In realitate, fiinta umana nu poate trai fara o raportare la grup. Dar stima de sine exact asta inseamna: sa ai incredere in cine esti, sa fii mandru de ceea ce esti, dar si sa tii cont de aprecierea celor din jur.

Nevoia de iubire, nevoia numarul 1

Stima de sine a unui copil inseamna de fapt ca acesta sa aiba sentimentul ca este iubit si ca este valoros.

Copilul are nevoie sa se simta iubit si acceptat asa cum este. Intai, aceasta nevoie este satisfacuta in familie, apoi, odata cu intrarea intr-un colectiv si cresterea sa, copilul simte si nevoia de apartenenta la un grup, de care sa fie acceptat si apreciat. Dar baza se pune in familie. Stim deja ca nevoia de afectiune este mai important chiar decat nevoia de mancare. Este practic, nevoia numarul 1. Este, prin urmare, nevoia pe care copilul cauta sa o satisfaca in primul rand. Toata energia sa se concentreaza pe aceasta nevoie de iubire, acceptare si apreciere. Daca aceasta nevoie ii este satisfacuta, daca este iubit, copilul se simte in siguranta si isi poate concentra atentia si spre competente, pe valoare.

Copiii care au stima de sine, care se simt cu adevarat iubiti si apreciati, valorosi, sunt puternici, increzatori, fericiti, au toate acele calitati pe care noi ni le dorim pentru ei.

“Copilul merita sa fie iubit si cand nu e curajos, nu are incredere sau nu este independent. Cel mai usor e sa iubesti o mandrete de copil, care este cuminte, isi ajuta semenii… Este insa mai greu sa il iubesti cand paraste, cand loveste sau cand minte. De fapt il iubesti mereu, dar el nu stie mereu, pentru ca in aceste momente iti este greu sa ii arati ca il iubesti.  De fapt chiar in acele situatii critice, copilul are nevoie mai mare sa ii arati ca il iubesti”, spune Otilia Mantelers.

Nu te scuza pentru ce este copilul tau

Stima de sine incepe chiar din burtica si din copilaria timpurie. Chiar daca nu intelege cuvinte, bebelusul simte emotii. Parintii sunt primele oglinzi ale copilului; copiii invata sa fie ei insisi si isi cladesc stima de sine prin reflectarea prin parinti. De aceea este important nu doar ce le transmitem direct, verbal, ci si ceea ce le transmitem indirect – prin discutiile cu ceilalti cu referire la ei, dar mai ales ceea ce le transmitem non-verbal.

Omul comunica preponderent non-verbal (sunt teorii care spun ca 95% comunicam non-verbal si doar 5% verbal, altele ca 60% comunicam non-verbal si 40% verbal; indiferent de procent, comunicarea non-verbala este dominanta in toate teoriile). Dar noi le cerem copiilor sa isi ceara scuze in orice situatie “deranjanta” si ne luam mai mult dupa plangerile celorlalti referitoare la copiii nostri. Astfel ca si copiii isi pierd in timp instinctul (care se bazeaza pe comunicarea non-verbala) si se conformeaza cu imaginea pe care le-o creionam indirect despre cum am vrea sa fie – cuminte, cu note mari la scoala etc, ceea ce – evident – nu incurajeaza prea mult stima de sine.

Din pacate, noi, ca parinti, mai si gresim. Spunem: “Ai grija, te rog, de copilul meu cateva ore? O sa fie niste oreee…. Succes!”. Sau, cand nu vrea sa intre intr-o incapere: “Stiti, asa e el, mai rusinos”. Noi ne scuzam, dar de fapt il punem pe copil intr-o pozitie defavorabila. “Nu ne scuzam pentru ce e copilul nostru”, spune Otilia. Si nu cred ca e nevoie de explicatii pentru acest indemn. Doar nu ne e rusine cu propriul copil, nu? Il iubim. Ne mandrim cu el. E copilul nostri. Corect?

Revenind, Otilia are si cateva recomandari de solutionare a situatiei de rusine la intrarea intr-o incapere. Stam cu el. Ii explicam. Incercam si intelegem motivele pentru care nu vrea sa intre, temerile lui. Il incurajam. Si il detensionam – prin ras. Ne trebuie rabdare, dar nu incercam sa evitam total aceste situatii. Pentru ca trebuie sa ne ajutam copilul sa depaseasca acest moment, pentru ca orice om are nevoie de relatii frumoase pentru a avea stima de sine. Daca are nevoie de sustinere pentru a se imprieteni cu un alt copil, la inceput intermediem noi aceasta relatie pana invata practic care sunt pasii pentru a-si face prieteni, invata ca aceste experiente sunt bune pentru el, pana cand va putea sa faca singur toti pasii.

“Diferenta intre oamenii fericiti si cei nefericiti este aceea ca cei fericiti au relatii calde. Daca ai stima de sine, te apropii mai mult si mai usor de oameni. Oamenii fericiti sunt oameni impreuna”, mai spune Otilia.

Nu trebuie sa spui da, ci doar sa asculti

Cand nu au stima de sine, copiii isi construiesc diferite mecanisme de aparare – lovesc alti copii, ca sa se simta puternici, sau se resemneaza ca asa sunt ei, “rai”, si ca nu pot fi altfel si se retrag, se inchid in ei.

Pentru a preveni astfel de situatii, relatia parinte-copil este foarte importanta. Iar aceasta relatie se construieste pe atentie si conectare. Atunci cand parintele este intr-o relatie (discutie, activitate impreuna) cu copilul, toata atentia parintelui este concentrata la copil, mintea parintelui nu se duce la alte probleme, nimic din exterior nu exista. Incercam sa nu intrerupem, sa nu judecam, sa nu dam raspunsul imediat (mai ales daca primul impuls este sa spui nu). Dar cum acest lucru poate fi mereu, dar este esential pentru satisfacerea nevoii de iubire si de siguranta si valorificare a copilului, Otilia recomanda rezervarea unui “timp special”. A unei perioade de timp, stabilita si anuntata ca atare, in care parintele spune da tuturor dorintelor copilului. Ceea ce nu inseamna ca spunem da doar in acest timp special si apoi spunem doar nu.

“Nu trebuie neaparat sa le spunem mereu da. Ci trebuie in primul rand sa ii ascultam cu adevarat pentru a le cladi stima de sine”, spune Otilia.

Nu-i cere copilului sa fie perfect; nici tu nu esti

Siguranta psihologica vine din incredere, non-judecata, bucuria de copil si libertatea de a trai toate sentimentele posibile.

Incredere inseamna sa poata sa spuna cand a facut ceva rau. Dar pentru a avea aceasta incredere, pentru a-i castiga increderea copilului, un parinte trebuie sa poata sa fie sincer cu propriul copil, sa-i arate ca nici el nu e perfect, ca si el a facut lucruri rele in trecut, ca si el are parti vulnerabile.

Morala facea parte din educatia de zi cu zi in copilaria noastra. Iar acum ne este aproape imposibil sa nu ii spune copilului ca “e urat” sau ca “nu e frumos” sa nu-i placa de cineva, spre exemplu. Dar daca vrem sa contribuim la stima de sine a copilului nostru, trebuie sa lasam deoparte morala si sa o inlocuim cu “de ce”, curiozitatea de a afla motivele pentru care nu ii place de cineva. Astfel, putem afla mai multe despre emotiile reale ale copilului, despre eventuale probleme cu care se confrunta si il ajutam si pe el sa constientizeze situatia reala, sa se gandeasca la sentimentele celuilalt sau motivele faptelor acelei persoane.

Pentru un parinte trebuie sa fie mai important sa il ajute pe copil sa rezolve o problema, sa repare o greseala, nu sa il fac de rusine.

“Stima de sine infloreste cand ma bucur de el, cand facem impreuna ce isi doreste cu aceeasi bucurie pe care o simte el. Chiar daca nu avem chef. Stiti cum se spune: <fake it, till you make it>”, spune Otilia.

Si, nu in ultimul rand, copilului trebuie sa i se permita sa traiasca toate sentimentele – furie ca se simte nedreptatit, gelozie pe frale mai mic, tristete ca nu se joaca mai mult… Asta imi aminteste de baiatul meu care intr-o seara, pentru ca nu m-am jucat impreuna atat de mult pe cat si-ar fi dorit el, mi-a spus: “Nu te iubesc” – el care imi repeta ca ma iubeste si de mai multe ori pe zi. Dupa modelul vazut in copilaria noastra, probabil ar trebuit sa ma supere afirmatia lui si eventual sa il si cert pentru cele spuse. Dar am avut puterea sa il intreb daca nu ma iubeste doar in acea seara sau nu mai mai iubeste, asa in general. Mi-a raspuns ca doar in acea seara si l-am inteles si ne-am bagat la somn linistiti, imbratisati.

Jocuri pentru stima de sine

Stima de sine a copilului poate fi zdruncinata pe greselile noastre sau ale celor din jur. Cum recladim stima de sine? Prin joc. Prin limite. Prin sprijinirea sa de a spune “nu” si a-si cere drepturile.

Jocurile de rol, cu folosirea unor jucarii de plus, sunt foarte utile in gestionarea unor situatii de criza si pentru recladirea stimei de sine. Prin joc, copilul isi exprima emotiile si durerile. Asa isi dezvaluie sentimentul de nedreptate si isi cere drepturile, ceea ce simte ca nu poate face in realitate. Dar, treptat, prin joc, isi recastiga puterea si increderea de a spune “nu”.

“Uneori jocul poate deveni agresiv, dar este bine, pentru ca ii da putere”, spune Otilia.

O problema strans legata de stima de sina este competitia. Chiar daca adultii nu isi doresc sa creeze o competitie (desi, uneori fara sa vrem o inducem prin comparatii repetate), competitia este naturala, este in natura umana. Doar ca stima de sine este puternic afectata cand copilul este cel care pierde mereu. De aceea, ca parinti, trebuie sa identificam un loc, o competitie in care este bun, in care poate iesi castigator. Sau in care sa il vedem (si sa ii aratam asta) ca el este castigator.

Din perspectiva unui copil “ma plac daca si mama si tata ma plac”.

Este deci in puterea noastra sa ne ajutam copiii sa creasca avand stima de sine. Nicio presiune, nu? … Dar asa cum spune si Otilia, ca parinti mai si gresim, ca suntem oameni; important e ca per total bilele albe sa fie mai multe decat ele gri sau negre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook