Ganduri. Amintiri

Știți câtă școală pierd copiii noștri?

By  | 

Știți câte săptămâni de școală ”au pierdut” copiii noștri?

Două! Da, da, ați citit bine: două!

Și știți câte săptămâni de școală ar pierde în total copiii noștri dacă nu s-ar mai face școală deloc până la sfârșitul acestui an școlar, așa cum era el programat inițial?

Zece! Fix zece săptămâni. Scăzând cele două săptâmâni și jumătate de vacanță de Paște la care ar fi avut dreptul oricum.

Adică două luni și jumătate. O treime din tot anul școlar. Și o jumătate din al doilea semestru, care, să ne reamintim a început în ianuarie, nu în februarie ca în anul anterior.

Și asta nu e tot!

Mai scădem o săptămână pentru că foarte mulți ar fi avut ”Săptămâna Altfel” în această perioadă.

Mai scădem ultima săptămână de școală – mai ales la nivel preșcolar și școlar primar – că asta era cu serbare și de undeva de miercuri mulți își luau deja vacanță în avans.

Mai scădem una – două săptămâni care erau pentru evaluare, teste, teze, care pe ce mai ia / dă note.

Deci cu câte săptămâni rămânem?

Șase! Ba chiar cinci la clasele terminale, că anul lor școlar e mai scurt.

Atât de mult pierd copiii din programul de școală (de predare): cinci – șase săptămâni!

Și mai e ceva. Nu știu cum e la gimnaziu, dar la clasele primare, în mod normal, la matematică și română au rămas două, maximum trei capitole – mari și late, ca să zic așa – din toată materia.

Două – trei capitole!

Cât durează predarea lor? O săptămână? Două? Că nouă, în niciun caz!

Și-atunci de ce ne agităm de parcă ar fi sfârșitul lumii și pierim neînvățați?

De ce punem o presiune în plus pe copiii aceștia care și-așa se adaptează la o viață fără aer?

Vorba baiatului meu, în replică la nu’ș ce-am zis eu la un moment dat despre oamenii normali: ”Care oameni normali? Noi nu mai suntem oameni normali, că nu mai suntem oxigenați cum trebuie!”

Dacă ar fi o zonă din educație în care, într-adevăr, e nevoie de soluții este cea a examenelor de final de gimnaziu sau liceu.

Pentru că noi nu putem să mergem după modelele deja anunțate în unele țări din Occident. Adică la noi nu poți să echivalezi notele din timpul anului școlar cu notele de la aceste examene – doar știm că la noi unele note se dau pe ochi frumoși sau, dimpotrivă, ca răzbunare că nu-ți place moaca elevului sau a părintelui… sau alte motive, pe care le știți voi mai bine.

Dar văd că se vorbește doar de școală online, inclusiv la grădiniță. Mă mir că nu se extinde practica și la creșă, că tot s-au gândit autoritățile abia acum să alăture și creșele la lista de instituții de învățământ cu activitate suspendată ca să poată și părinții copiilor care merg la creșă să își ia acel concediu legal de stat acasă cu cel mic.

Dar nu mai vreau să povestesc care e treaba cu presiunea pe școala online, că mi-am mai pus o dată întrebarea asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook