Parenting

Suntem în era comunicării, dar parcă vorbim tot mai puțin

By  | 

Știți melodia cu ”au înnebunit salcâmii” a lui Tudor Gheorghe? Există și o variantă modernă, remixată sau cum se spune, care preia doar refrenul – căutați Spike – ”Salcâmii”, daca nu ați auzit-o până acum. Știu, la prima audiție refrenul sună a manea. Vă înțeleg perfect, dacă vi se pare așa, și eu am avut aceeași reacție inițial. Dar m-au cucerit versurile strofelor. Și pe acelea vă invit să le ascultați cu atenție, de fapt.

În prima strofă sunt două versuri care spun așa:

”Era comunicării. Doamne, tu glumești?

Am ajuns în viitor, da’ n-ai cu cine să vorbești”.

Și cam așa e.

Ne lăudăm că avem atâtea canale de comunicare. Orice canal de social media are și zona de chat. Pe telefon sunt ”n” aplicații de mesaje. Toate site-urile au segment de comentarii. Și cu toate acestea, chiar vorbim? Adică vorbim unii cu alții sau doar vorbim (sau scriem) cu și pentru ceilalți? Sau doar pentru că ne place să ne auzim vorbind, mai mult cu și pentru noi?

Vă propun să faceți același exercițiu pe care îl fac și eu în mijloacele de transport în comun. Uitați-vă în jurul vostru. Exceptând cei 2-3 oameni care citesc o carte (tipărită), 99,(9)% din partenerii de drum, ca sa folosim un limbaj de lemn, sunt cu ochii în telefon. Unii se uită la un film, alții joacă diferite jocuri, alții dau în sus și-n jos pe câte o platformă de social media (Facebook, Instagram, cine ce are), alții trimit mesaje pe Whatsapp.

Și aceste comportamente se regăsesc chiar și la cei care nu sunt neapărat singuri în acel mijloc de transport, ci au alături un coleg de muncă sau chiar un partener de viață. Nu doar o dată am văzut câte un cuplu în metrou, fiecare cu propriul telefon în fața ochilor. Iar singura ”comunicare” dintre cei doi era o privire aruncată când și când pe ecranul celuilalt.

Sau v-ați uitat recent la un grup de copii? Colegi de clasă sau prieteni de familie. Reuniți într-un context sau altul – o petrecere în familie, o ieșire în grup, o mini-vacanță la munte. Nici nu contează vârsta copiilor. Ce faci ei când sunt laolaltă? Stau pe diferite device-uri – telefon, tableta. Și cică se joacă împreună. În cel mai fericit caz, acest împreună înseamnă că fie se joacă același joc fiecare pe telefonul/tableta lui și se întreabă unul pe altul la ce nivel a ajuns, fie unul se joacă și celălalt stă în coasta lui și îi mai sugerează niște pași la joc.

Nu judec (sau încerc să nu), dar nu pot să nu mă întreb cum am ajuns aici. Să fim împreună și de fapt doar toți în aceeași cameră și fiecare în lumea lui (virtuală). Să avem atâtea (re)surse de comunicare și să nu schimbăm două vorbe între noi, față în față, privindu-ne în ochi.

Cred ca am și văzut la un moment dat într-un serial de comedie o scenă cu un tip pe care îl apuca panica atunci când se afla față în față cu o femeie și singura lui modalitate de a prinde curaj să vorbescă cu aceasta era prin intermediul mesajelor pe telefon.

Probabil că nu peste mult timp această scenă nu va mai fi una comică într-un film, ci realitatea în care trăim. Și nu va fi doar despre timiditatea în fața potențialului partener (de sex opus sau același sex), ci o puternică anxietate de a vorbi altfel decât prin intermediul unui device, a unei aplicații online.

Și cum astăzi există cursuri de comunicare cu și prin media, prin social media, comunicare în marketing și vânzări, public speaking și altele asemenea, vom avea nevoie de cursuri de vorbit față în față. Și nu doar pentru copii, ci și (mai ales) pentru adulți, ca toți suntem captivi, fie că recunoaștem sau nu, în acest val al ”comunicării”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook