Ganduri. Amintiri

un dans

By  | 

Imi datorezi un dans.

Prima invitatie m-a luat cu totul nepregatita. De vina au fost ochii tai. N-am vazut si n-am auzit nimic in jur. Nici macar intrebarea ta. M-am afundat cu totul in privirea ta. M-am pierdut.
Probabil ca mi-ai pus aceeasi intrebare de mai multe ori. Altfel nu se putea. Stiu ca am avut suficient timp sa fug in lume cu ochii tai si sa ma trezesc alaturi de ei, chiar si inconjurati de riduri. Erau aceiasi ochi care ma furasera atunci.
Apoi am observat ca aveai si un zambet. Dar parca se schimbase.
Si ai plecat.

A doua invitatie a venit cand imi aruncam in jur dezamagirea. Atat aveam la mine. Si te-ai gasit tocmai atunci sa te indrepti spre mine. De aceasta data ochii tai n-au fost de-ajuns. Lumea disparuse de mult de langa mine. Iar tu pareai ireal. Nu puteai fi tu. Si m-am facut ca nu te observ.
Ai plecat din nou.

Te-am lasat sa pleci si a treia oara, cred ca si a noua…
La a zecea trebuia sa te las sa pleci.
Mireasa plutea pe ring la bratul tatalui sau. Repetau pasii din copilaria ei. Atunci cand mama ii certa ca nu fac altceva decat sa danseze in mijlocul sufrageriei. N-ai de unde sa stii…
Tu ai venit totusi. Cu aceiasi ochi si acelasi zambet pe care prima oara nu-l vazusem.
Dar in drum, am fost furata. Asa era obiceiul.

Pe mine m-ai rascumparat atunci.
Eu acum…
Nu se poate…

Te rog, rezerva un nor. Voi veni.
Inca imi datorezi un dans.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook