Parenting

Un gand bun de seara. Exercitiu-experiment de optimism parinte – copil

By  | 

– Stii ce trebuie sa facem acum?, il intreb dupa ce ne-am pregatit de somn.

– Da, mami, stiu. Sa spunem cel putin un lucru bun din ziua de azi.

Inainte, cand ne bagam in pat, spuneam povesti. Mai noi, mai vechi sau inventate. Sau despre ziua care tocmai se apropia de final.

De cateva zile, am inlocuit acest ritual cu unul nou. Un soi de exercitiu-experiment care are o singura regula: sa spui ceva bun din/despre ziua respectiva. E suficient si unul singur. Dar, bineinteles ca nu exista limita. Important e sa pui doar lucrurile bune. Nimic rau.

Eu il numesc exercitiu-experiment de optimism.

Cred ca baiatul meu a mostenit cumva de la mine viziunea realista asupra vietii. Doar ca realismul lui se concentra mai ales pe aspectele mai putin placute din zi.

Asa ca am decis sa luam niste masuri, sa mai inclinam putin balanta si spre partea plina a paharului. Sau macar sa o echilibram.

Cum de ai gasit atat de multe?

In prima seara, cand i-am propus acest experiment, nici nu stia de unde sa apuce subiectul.

Asa ca am inceput eu. Cu lucrurile bune de la munca – unele atat de marunte si aparent nesemnificative, cu lucrurile bune de acasa, cu bucuriile de ceea ce eu vedeam ca reusite sau lucruri bune pentru el si tot asa.

El gasise unul singur.

– Cum de ai gasit atat de multe lucruri bune?”, ma intreaba, putin trist.

– Sunt sigura ca vei gasi si tu mai multe zilele urmatoare. Trebuie doar sa exersam.

Am mai gasit un lucru bun: ca suntem sanatosi toti

In zilele urmatoare, am repetat exercitiul in fiecare seara. Cu mai multe sau mai putin exemple, pentru fiecare. Important era sa respectam regulile de baze: cel putin un lucru bun si niciun lucru negativ.

Intr-una din seri, n-a mai avut rabdare pana la ora de culcare.

– Putem sa spunem acum lucrurile bune?

– Bineinteles! Dar ce facem diseara?

– Mai spunem si atunci! Ca mai gasim ceva bun pana atunci.

Si a inceput sa numere pe degete lucrurile mele bune si lucrurile bune din ziua lui. Tare mandru a fost ca el avusese o zi mult mai bogata in lucruri bune. Nu ca ar fi fost vreo competitie.

Iar seara, cand ne-am bagat in pat, si-a amintit ca trebuia sa revenim asupra exercitiului cu completari. Aici am fost eu incurcata. Ce ar mai fi bun, diferit, in ultima ora? Si mi-am dat seama ca exercitiul e bun si pentru mine. Ca uite, chiar si la un interval asa mic, aparent fara nimic deosebit, poti sa gasesti ceva bun. Apoi el mi-a dat sah-mat cu replica: “Eu am mai gasit ceva bun: ca suntem toti sanatosi!”

E drept ca trecusem si printr-un context nu tocmai placut din aceasta perspectiva, ca familie. Iar el a subliniat de fapt cel mai important lucru bun din toate.

Exercitiul continua

Imi doresc sa continuam acest exercitiu cat mai mult timp si sa il transformam intr-o obisnuinta.

Deocamdata inca suntem la faza de exercitiu impus. Dar cred ca, in timp, va fi un automatism. Un automatism pe care sa il extindem in intreaga zi, care sa ne ofere o alta perspectiva asupra fiecarei zile in parte si asupra vietii, chiar. Un exercitiu prin care sa incepem sa privim altfel tot ceea ce facem si tot ceea ce ne inconjoara.

Eu cred ca fericirea sta in lucrurile marunte. Doar ca, de cele mai multe ori, cautam lucruri marete trecand cu vedere pe cele mici, dar extrem de valoroase. Si imi doresc tare mult sa ne mai oprim din goana, sa mai lasam lucrurile nu tocmai placute din viata sa ne umple mintea si sufletele, si sa ne intoarcem si mentinem atentia mai mult timp pe acele momente aparent banale si nesemnificative, dar bune din ceea ce traim.

1 Comment

  1. Pingback: Ziua Mondiala a Zambetului. Pe tine cine te face sa zambesti? - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook4k
Facebook