Evenimente

Un zgarcit la un eveniment despre educatia financiara

By  | 

De cate ori ajung la un eveniment despre educatia financiara, ma intreb: ce caut eu aici?

De mai multe ori pana acum mama mi-a spus ca seman cu tata, ca suntem doi zgarciti. La evenimentele de educatie financiara se vorbeste mai mult despre cum sa fi mai cumpatat, cum sa dramuiesti, cum sa cheltuiesti cu cap. Deci ce ar cauta un zgarcit la un astfel de eveniment?

Viata, cel mai bun profesor de educatie financiara

Adevarul e ca viata m-a invatat mai bine decat ar fi putut-o face orice curs despre cum sa fiu calculata, cum sa ma descurc cu putin, cum sa fac din nimic si niste economii pentru suflet si cum sa apreciez ce si cat am.

Dincolo de faptul ca in casa parintilor mei am vazut multa cumpatare, cand am ajuns la liceu a inceput aplicarea si exercitiul practic.

Fiind departe de casa, primeam de la ai mei un soi de alocatie lunara, sa-i zicem asa. Din care trebuia sa-mi platesc cazarea si mancarea (camin si cantina), sa am sa mananc in weekenduri (care nu erau acoperite de cantina), sa imi cumpar una-alta necesare pentru scoala si sa imi si ramana de un film sau piesa de teatru.

Sa nu va ganditi la cine stie ce sume. Ai mei erau muncitori. Si, spre exemplu, ii vedeam cel mai des o data la doua saptamani sau chiar la o luna. Era obositor pentru mine sa ma duc acasa in fiecare weekend. Plus ca mai erau si banii la mijloc. Sau lipsa lor. Motivul pentru care nici ai mei nu puteau veni saptamanal la mine.

Am invatat atunci sa pun in aplicare ce vazusem la ai mei acasa. Sa impart putinii bani, de la inceputul lunii, pe caprarii. Acelasi sistem l-am pastrat si mai tarziu, in facultate, cand si lucram, chiar daca la un moment dat am inceput sa iau salariul pe card. Scoteam la inceput de luna toti banii si ii imparteam, cu biletele cu tot, pentru ce stiam ca e musai de platit (cu sume fixe acolo unde stiam sau aproximari bazate pe lunile anterioare): chirie, intretinere, lumina, internet, telefon, abonament mijloace in comun. Daca mai stiam de niste cheltuieli necesare, gen incaltaminte, puneam banuti deoparte pentru asta de la inceput de luna. Apoi, puneam din maruntisul ramas macar 2 lei la “economii” pentru carti, teatru, excursii. Iar ce ramanea se impartea pe numarul de saptamani din luna respectiva – bani de mancare si de “buzunar”.

Apropos, faceam in fiecare sambata cumparaturi si gateam pentru toata saptamana urmatoare si incercam sa nu mai cheltui decat eventual pentru paine, ca sa ma incadrez in buget. Mi s-a intamplat sa ma trezesc cu doua zile inainte de salariu ca mai am doar 1 leu, dar faptul ca aveam totul in casa (mancare, datorii achitate sau sume rezervate pentru achitare de la inceputul lunii) m-a ajutat sa nu intru in panica sau sa fiu nevoita sa ma imprumut (asta cu imprumutul mi se pare boala grea).

Nu e despre avem sau nu banii, ci daca merita sa ii dam

Am invatat sa nu arunc cu bani. Si, fara sa imi propun neaparat asta (poate nici nu pot altfel), imi invat copilul la fel.

Inca de cand era mic si mergeam impreuna la cumparaturi si, ca orice copil, cerea una-alta, aveam doua abordari, in functie de cerinta:

– intai cumparam ce avem pe lista de cumparat ai apoi, in functie de suma ramasa din bugetul luat cu noi, vedem ce putem lua / facem o achizitie care nu era prevazuta initial

– merita ceea ce doresti tu pretul respectiv?

Stiu, o sa spuneti ca un copil mic nu are valoarea banilor. Nici un adult uneori.

Dar, instinctiv aproape, am procedat in felul urmator: raportarea la ceva familiar si drag lui.

Al meu avea ritualul, cu bunicul, unui covrig pe zi. Asa ca orice pret era transformat in numar de covrigi. Si era de ales, spre exemplu, intre jucaria x si toti covrigii care i s-ar fi cuvenit pana vine Mos Craciun.

Sistemul acesta de comparare l-am recomandat si unei prietene, adaptat la obiceiurile lor de familie. In cazul lor, fetita primea un ou de ciocolata pe zi. Nu comentam cine ce obiceiuri are, ca nici covrigii nostri nu sunt mai mirobolanti. Important e sa ne raportam la ceva ce copilul intelege si pretuieste intr-o oarecare masura. Si renuntarea la ou timp de o saptamana cantareste altfel in fata raftului de jucarii.

Acum, ca e ceva mai mare, copilul intelege altfel lucrurile si deocamdata chiar zic ca stam foarte bine la capitolul cerinte si cheltuieli. Acum exista si pusculita buna pentru revistele de la scoala, bani de buzunar in excursii si chiar parte din taxa de tabara.

Liber la educatie. Educatie financiara. Pentru copii si nu numai

Sa revenim insa la evenimentele de educatie financiara. Ce caut eu acolo? Sa invat cum sa cheltuiesc, poate  Nu, sa vad si alte perspective. Ca pe mine m-a invatat viata si poate ca nu m-a invatat tot ce si cum trebuia.

Ultimul eveniment de educatie financiara la care am fost s-a intitulat „Liber la educatie sau educatie la liber? Editia 2018. Educatie financiara pentru copii”, organizat de Mozaic Media si sustinut de: Oana Moraru, Gáspár György, Adrian Asoltanie si Carmen Iorgulescu.

Mesajele cheie ale vorbitorilor, asa cum le-am receptat eu:

  • Oana Moraru:
    • Nu e nevoie neaparat de o materie independenta de educatie financiara, componente importante despre educatia financiara pot fi foarte usor inserate in orele de matematica sau educatie civica.
    • Copiii nostri nu mai au aceeasi motivatie ca noi sa mearga la scoala si sa invete, asa cum nici noi nu am avut aceeasi motivatie ca si parintii nostri. Parintii nostri voiau sa plece de la tara, de la munca de camp. Noi nu mai voiam sa fim doar simpli muncitori, sa nu ajungem pe strazi. Oare functioneaza aceleasi mesaje restrictive si pentru copiii nostri? Fiecare generatie isi descopera propria motivatie.
  • Gáspár György
    • Indiferent de cantitatea de bani pe care o avem, ne raportam la bani din perspectiva propriilor rani (din copilarie sau mai tarziu) in relatia cu banii.
    • Avem tendinta sa ii judecam pe oameni dupa buzunar si mai putin dupa sufletul si personalitatea lor.
    • Trebuie sa facem pace cu noi in relatia cu banii.
  • Adrian Asoltanie
    • Cele mai importante lucruri in viata sunt de fapt cele pentru care nu avem nevoie de bani: incredere, perseverenta, curaj, rezilienta, determinare etc.
    • Copiii se simt mandri cand vad ca pot face ceva si vad rezultatul propriei munci, cand isi castiga banii prin munca.
    • Sistem de economii cu plicuri: banii castigati impartiti pentru obiective pe termen lung, pentru o placere imediata, pentru donatii.
  • Carmen Iorgulescu (Ken Academy)
    • Creeaza oportunitati de „antreprenoriat” pentru copii, la nivelul lui
    • Nu pleca la cumparaturi cu copilul obosit, stresat, infometat.

Intrebari personale

Oana Moraru este intotdeauna savuroasa. Si stiu ca isi doreste sa schimbe putin sistemul si face tot ce poate ca macar sa ii ajute pe parintii si elevii de azi sa supravietuiasca sistemului actual. Si inteleg ca are dreptate ca nu toate generatiile sunt la fel, ca fiecare generatie are propria motivatie in legatura cu scoala, spre exemplu.

Dar nu pot sa nu ma intreb daca este fezabil ca tu, parintele de azi, sa stai si sa privesti cum se descopera pe sine generatia propriului copil, cumva in voia sortii. Chiar poti sa te duci si sa ii zici “dragul mamei, eu nu pot sa privesc lumea prin ochii tai, nu ma prind ce motivatie sa-ti repet in ureche ca sa te fac sa inveti, asa ca stai tu asa in casa, fa ce iti pofteste inima, pana te dumiresti, si eu ma duc la munca – asta a fost motivatia mea pentru scoala – si vedem noi cum ne descurcam cand o sa fii si tu adult, fara scoala, dar liber”? Sincer, nu cred. Adica nu cred ca e in natura noastra umana, de parinti, sa stam asa si sa nu ne implicam deloc, sa nu facem absolut nimic si, de fapt, sa nu facem tot posibilul sa-i dam copilului o sansa la orice in viata asta, ca doar noi nu traim o vesnicie si nici nu incasam bani cat pentru trei vieti sa-i dam sa fie el linistit pana se autodescopera. Oricum, toti ne vrem copilul sef sau patron, nu?

Si-apoi mai e tendinta asta cand vine vorba de educatie financiara. Daca e un eveniment pentru adulti, clar se vorbeste despre antreprenoriat, despre angajat vs. angajator, despre cum sa fi patron, propriul tau sef etc. Daca e eveniment pentru parinti, adica despre copii, ai impresia ca toti copiii de azi trebuie sa fie patroni. Stiti, era o vorba: bine, bine, si cine mai sapa pamantul? Da, da, acum nu mai e nevoie, ca azi avem masini, maine roboti. Ca tot am prins in weekendul asta niste secvente din filme despre viitorul asta cu roboti. Ce facem cu oamenii care ar fi trebuit sa munceasca? Si nu vreau sa merg mai departe ca o sa fiu tentata sa indrept subiectul spre rolul familiei si copiilor si o sa spuneti ca sunt pesimista…

Revin la educatie financiara, totusi. Putem sa o lasam mai moale despre telul asta al patronului? Uneori am impresia, ascultand discursuri pe tema, ca daca nu esti patron, antreprenor sau cum s-o mai fi chemand azi, esti cel putin un ratat. Si daca nu iti inveti copilul sa fie patron, clar va fi un ratat si un nefericit. Din ce frustrari mai vine si nebunia asta?

Uite, desi nici eu n-as fi zis initial, cel mai bine rezonez cu mesajele psihologului Gaspar. Educatia financiara, la modul general, nu ar trebui sa fie despre cum sa faci mai multi bani sau sa devii – tu sau copilul tau – patron, ci despre cum sa fii impacat cu tine in relatia cu banii, despre cum sa ai o relatie buna cu banii. Nu in sensul de a avea mai mult si a-ti dori din ce in ce mai multi, ci sa te bucuri de banii pe care ii ai, sa reusesti sa traiesti decent, impacat cu sine si chiar fericit cu banii pe care ii ai.

Eu stiu oameni care au de n ori mai mult si tot se vaita ca nu au bani si oameni care se descurca incredibil cu sume pe care altii le cheltuie in doua-trei zile si, culmea, astia cu mai putini bani nu se vaita deloc.

Despre cum sa fii sau sa devii patron, ar trebui sa ne limitam la cursurile de antreprenoriat, zic eu.

Si sa nu-i mai punem la zid pe cei care nu sunt patroni si isi fac bine treaba de angajati. Si nici sa nu ne invatam copiii ca e musai sa fie patroni, altfel e vai si-amar de ei. Mie imi place modelul acela (tot occidental) in care toate meseriile sunt apreciate si respectate in egala masura.

„Fie ca noi toti sa traim in bunastare financiara si relationala. Pentru ca meritam”, vorba lui Gaspar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook