Parenting

Uneori, nu mai pot de-atata “ mami, mami ”

By  | 

Stiu, cand spune “ mami ”, cu ochii aceia mici, cu fatuca aia scumpa, iti vine sa il mamanci. Ma rog, nu chiar. Dar clar iti vine sa il iei in brate, sa il strangi tare tare si sa nu il mai dezlipesti de tine niciodata. Cand spune “mami” si mai si adauga un “te iubesc”, pur si simplu te topesti.

Dar cand acest “ mami, mami ” revine de nspe mii de ori pe zi, aproape la fiecare doua secunde, cu sau fara motiv, incepi sa numeri pana la 10, sa respiri adanc si sa te intrebi daca trebuie sa iei masuri sau sa lasi lucrurile asa, pentru ca oricum vor trece si nu se vor mai intoarce.

Probabil ca sunt printre voi mamici carora situatia li se pare familiara. Tu esti intr-o incapere, ai treaba. Copilul e in alta camera, isi face de lucru, se joaca, scrie, treaba lui.

Te striga. Trebuie sa ii montezi o piesa de Lego, sa spunem, la locul ei. Rezolvi situatia “urgenta” si revii la ale tale.

Nu trec bine doua secunde, ca auzi iar “maaaaami”. Te intorci repede, fiind sigura ca s-a intamplat ceva grav. El are o dilemma existentiala cu alegerea nuantei de albastru pentru a colora cerul. Rezolvi si problema asta. Esti un fel de “stie tot” care le “rezolva pe toate”.

Nu te intorci bine la munca ta, ca in spate se aude “mami”, “mami”, “maaaaami”. Nu isi gaseste nu’s ce jucarie. Nici n-a cautat-o, de fapt. Dar probabil ca stie ca tu te descurci mai bine la capitolul “detectivul de serviciu”.

Ma rog, exemplele nu se opresc aici, pentru ca nici el nu se opreste. Dar sa zicem ca ati inteles ideea, ati revazut scena, nu are sens sa o reiau eu integral, ca ne apuca vara.

Cel mai dragut e ca, in multe situatii de acest gen, copilul nici nu e doar cu tine in casa sau, chiar, nici macar singur in incapere. Mai exista un tata, un bunic, cineva prin preajma. Dar el are treaba cu “mami”.

Am trait momente in care il auzeam pe tati intrebandu-l de ce are nevoie, ca mami are altceva de facut si ca poate foarte bine sa il ajute si el. La care al meu copil, parca simtindu-se tradat, venea cu fata trista la mine de-ai fi zis ca e gata sa-mi reproseze ca m-a strigat si eu n-am venit, l-am abandonat.

Uneori ma pufneste rasul. Un fel de hai sa radem, sa nu plangem. Alteori, ma intreb daca o face intentionat. Daca are intr-adevar nevoie de ajutor sau e doar o varianta de a nu ma lasa pe mine sa fac altceva si sa ma tina cu el cat mai mult. De multe ori ii si spun sa nu o mai ia pe la Ploiesti si sa spuna direct ce vrea cu adevarat. Atunci spune “vreau sa stai cu mine”. Si cand pot, stau. O las naibii de treaba si stau cu el. Dar cand nu pot, atunci sa vezi distractie cu “ mami, mami ”, la fiecare trei secunde, de simt cum mi se pun nervii pe bigudiuri instant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook