Parenting

Vacanta in familie. Fara asteptari

By  | 

Cine ma cunoaste, stie ca sunt adepta vacantelor in familie. Parinti si copii.

E drept ca mie mi se trage din propria copilarie.

Copil fiind, am avut sansa de a merge in tabara, in fiecare an, inca de pe la 3-4 ani, si totodata sa merg – inainte sau dupa tabara, in aceeasi vara, cu parintii in concediu.

Adevarat, parintii mei nu prea aveau cu cine sa ma lase, ca sa plece ei singuri. Dar cred ca daca se chinuiau putin, ar fi reusit. Plus ca, ar fi putut foarte bine sa plece in concediu, cat eram eu in tabara. Dar n-au facut asta in niciun an. In fiecare vara, am fost cu parintii mei in concediu, mereu in alt loc din tara.

Si asta imi doresc si eu pentru propriul copil.

In primul rand, pentru ca este singura perioada din an in care esti 24 din 24 alaturi de copil, pentru mai mult de 1-2 zile. Singura perioada in care il vezi cu adevarat, pentru ca ai timp, pentru ca nu te gandesti la nu stiu ce activitati neterminate de la job, pentru ca nu calci, nu speli, nu ai alte lucruri de facut aparent mai importante decat sa stai cu el. Este singura perioada in care nu ai musafiri si nu mergi in vizite – cum se intampla in vacantele de sarbatori, este deci singura perioada in care sunteti doar voi, parinti si copii, si singura in care puteti intr-adevar sa petreceti timp de calitate impreuna, in care va puteti conecta, va puteti descoperi si invata unii pe ceilalti.

In al doilea rand, pentru ca mie mi se rupe sufletul la gandul ca eu ma distrez si ma rup de toate cele cotidiene, in timp ce copilul meu ramane incremenit in aceeasi rutina, intre aceiasi pereti, acelasi program de parc si activitati extrascolare.

Nu va ganditi ca sunt impotriva iesirii si vacantelor in doi – parintii, parteneri de viata. Dar daca se poate ca atunci cand noi suntem plecati in vacanta in doi, copilul sa fie si el intr-o tabara, cantonament sau in vacanta cu bunicii la mare sau la munte (nu acasa la bunici), e minunat!

Revenind la vacanta in familie, parinti si copii. Personal, n-am plecat niciodata la drum cu vise marete, nici asteptari interstelare. Mi-a fost clar de la inceput ca vacanta cu copilul e vacanta pentru copil, pentru copil si noi, in familie. Nu pentru noi si-atat.

Asta inseamna ca am stiut de la inceput ca vom incerca sa pastram programul de acasa. Somnul la pranz poate fi un avantaj, spre exemplu, pentru ca oricum nu poti sta la soare la orele amiezii si, mai presus, nu-ti strica nici tie adult cateva ore de somn, ai destule de recuperat din anul de munca. Seara nu mi-am facut niciodata iluzii ca voi vedea spectacolele organizate de hotel pentru turisti – uneori le-am vazut, alteori nu, fie pentru ca erau la ore prea tarzii, fie pentru ca pur si simplu copilul nu intelegea si se plictisea. N-am facut niciodata din asta un capat de tara.

Si-apoi daca ai timp sa te odihnesti, sa te relaxezi in apa sau la plaja in timpul zilei, sa mananci bine, e foarte ok. Si daca nu sunt incidente, nu se imbolnaveste nimeni, e chiar perfect.

Pentru ca, da, se poate intampla si asa. Copilul sa se imbolnaveasca sau sa se accidenteze, si-atunci – credeti-ma! – faptul ca ratezi un spectacol de seara e o nimica toata.

Ce se poate intampla nu tocmai bine intr-o vacanta? Sa va povestesc.

In prima vacanta a copilului meu cu bunicii, la mare, s-a lasat cu un soi de enterocolita. Intai copilul meu si imediat si tatal meu. Din fericire, stiam ce e de facut, ei erau in tara, asa ca am indrumat-o pe mama la farmacie, i-am transmis ce trebuie sa le administreze si care e regimul alimentar si lucrurile au revenit la normal relativ repede, inainte de finalul vacantei, dar oricum mare parte din ea fusese compromisa. De atunci, nu recomand nimanui sa mearga la Eforie Nord, spre sfarsit de sezon, pe motiv ca acolo este o oaza cu apa mica, unde copiii se pot juca in siguranta. Aiurea! Apa aia e mai mult statuta si un fel de latrina publica. Numai buna ca toate bolile pamantului sa se lipeasca de cei mici. Dar asta e alta poveste.

Sa revenim la alte patanii nu tocmai fericite. Cum e cand pleci cu cel mic la mare, la hotel e si piscina, si el se smuceste din mana ta, pe scarile piscinei, aluneca si se loveste cu capul de marginea piscinei? Va spun eu: e soc. In prima secunda nu chiar, ca nu iti dai seama daca e grav sau nu. Dar cand pui mana si vezi sange, iti sta inima in loc si ramai fara respiratie. Din fericire, in cazul nostru, n-a fost grav. Am gasit o salvare la cativa metri distanta si am ajuns destul de repede la spital, unde am constatat ca nu era rana adanca, ci ceva superficial. Dar a fost prima data cand nu am putut sta alaturi de copilul meu, atunci cand avea nevoie. Pur si simplu nu am avut puterea sa il tin nemiscat, sa poata fi tuns si cusut. Am preferat sa ies si sa plang fara sa ma vada. Pentru ca, dupa ce operatiunea s-a sfarsit, sa il privesc senina, zambind, incercand sa ii transmit ca nu e nimic grav, ca e totul bine si ca suntem in continuare in vacanta. Ne-am continuat vacanta, de pe malul marii, cu bentita pe cap, si am multumit tuturor zeilor ca n-a fost mai rau.

Sa nu credeti insa ca doar copiii o pot pati. Eu m-am ales cu o reactie alergica la soare de mai mare frumusetea acum cativa ani si de atunci ma dau cu creme de protectie cat sa devin un om de zapada, numai sa nu patesc ce am patit atunci.

Acum, jumatate din bagajul nostru e un fel de farmacie ambulanta. Avem de toate. Dar prefer sa ma intorc cu toate medicamentele intacte, sa nici nu trebuiasca sa le scot din geamantan, decat sa ma trezesc ca se intampla ceva si nu am acoperire, ca trebuie sa apelez la farmacii sau, si mai rau, la cabinete medicale de pe alte meleaguri.

In ultimii ani a fost bine. N-au mai fost incidente. Ba am inceput sa ne bucuram de un program mai lung si mai activ. Si cred ca, treptat, cu fiecare noua vacanta, vom mai adauga pe lista si alte activitati in familie, intorcandu-ne usor la dinamismul de vacanta din alte vremuri.

Despre vacanta in familie a fost vorba si in cea mai recenta intalnire marca Totul despre mame, despre care o sa va povestesc curand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook