Parenting

Vanatoare de comori: scoala pentru copilul meu

By  | 

*Publicat de smartandhappychild.ro
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca al meu copil merge la toamna la scoala, incep sa numar in gand pana la zece si sa respir adanc.

Prima etapa a fost cea legata de identificarea scolii. Noi nu avem norocul – ca altii – sa stam peste drum de cea mai buna scoala din cartier sau sector, chiar. Avem prieteni care au acest noroc si, normal, le vine foarte ca o manusa pe cele cinci degete sa ne arate “online” cat de bine cotata e scoala la care vor merge ei, ce note minunate au copiii si in clasele V-VIII si la temutul test din clasa a VIII-a, toate baza de calcul pentru intrarea la liceu. Minunat pentru ei, dar scoala de langa casa noastra nu e din aceeasi categorie – mediile sunt medii (adica de nivel mediu), notele de la examene tot pe-acolo. Nu suna nici a cea mai proasta scoala, dar nici de marele top nu e. Si-atunci te-ntrebi ce faci? Adica, ce fac, ce facem?

Prima tentatie: vanatoarea de scoli. Intrebi in stanga si-n dreapta, cauti pe internet ca nemancatul in cautarea unei cantine ieftine si bune. Si, intr-un final, nu neaparat foarte indepartat, gasesti niste scoli. Una nu pare nici chiar asa de departe – o statie de metrou. Perfect. Mai ales ca toata lumea vrea scoala aia. Si-aici, eu personal, ma dau un pas in spate. Nu cumva e ca la pomul laudat? Intr-un fel, da. Deja s-a anuntat ca la mirobolanta clasa pregatitoare, zero sau cum s-o mai fi chemand pana in toamna, clasele sunt in doua ture, ca nu e suficient spatiu. Imi aminteste de mama care lucra in trei schimburi pe vremea cand eram eu in scoala primara si care, venind de la schimbul trei, nu isi mai amintea ca mi-a incheiat mansetele de la uniforma (alea albe si-apretate), de obosita ce era. Ceva imi spune ca nu vreau sa imi includ copilul in povestea asta inca de la 6 ani. Asa ca, desi era cea mai buna scoala din relativa noastra vecinatate, cred ca vom spune ”pas”.

Am trecut in revista si variante mai putin apropiate, cu acces cu autobuzul, plus niste mers pe jos. Frumos primavara – toamna, dar ce facem iarna? Plus ca, acum tragem de noi sa ajungem cat de cat la timp la gradinita, care e langa casa, la cat trebuie sa ne trezim sa fim punctuali la scoala de vis?
Balanta inclina tot mai mult spre scoala de langa casa. Aia medie. Vorba unui prieten: daca tot conteaza atat de mult notele la intrarea in liceu (si nu cunostintele reale), nu mai bine cel mai bun, cu note mari intr-o scoala medie, decat de nivel mediu, cu note medii,  intr-o scoala de top? Iar mie nici nu mi se par atat de relevante notele din clasele V-VIII in alegerea pentru clasa pregatitoare; exista o transhumanta exceptionala la clasa a V-a… Si, inca ceva, cel mai important de fapt: chiar imi doresc sa ii spun copilului ca mergem jumatate de ora pe jos la scoala x pentru ca e cea mai buna scoala, cu cele mai mari note din sector? Sau ca mergem mai aproape, sa castige niste timp suplimentar si pentru activitati – in afara programei scolare – care ii plac?

Acum cand, sa zicem, am cam stabilit scoala, trecem la etapa urmatoare: doamna invatatoare. Aici e de fapt buba cea mare. Exista o vorba: de invatat, copilul invata oriunde, daca vrea. As zice si daca are cu si de la cine. Eu cred mai mult in „omul sfinteste locul”. Cred ca omul din fata copilului e mai Dumnezeu decat orice titulatura a scolii. Mai ales in clasele primare. Iar dragostea de citit, de scris, de povestit i-o insufla omul din fata clasei, nu numarul de pe panoul de la intrarea in scoala. Imi amintesc cum ne-am indragostit noi instantaneu de Proust cand doamna de romana ne-a povestit (un fel de recitat ca pe o scena mare de teatru) inceputul din „In cautarea timpului pierdut”.

Asa mi-ar placea mie o doamna. Care, atunci cand vorbeste, copiii sa ii soarba cuvintele, sa nu clipeasca de teama sa nu piarda un suflu important. O doamna care sa faca salate de fructe cu ei la ora despre sanatate. O doamna care sa nu sara niciodata peste ora de muzica sau desen, oricat de incarcata ar fi programa de matematica. O doamna care sa ii scoata la muzeu – si nu doar Antipa. Care sa faca o data pe luna ora de desen la Muzeul de Arta si ora de educatie civica sau istorie la Muzeul de Istorie sau la Muzeul Cotroceni. O doamna care sa faca sedinta cu parintii la „Ferma Animalelor” sau in culise la „Opera Comica”. O doamna care sa dea lucrarile de dictare dupa melodiile preferate ale copiilor de la Disney Junior. O doamna care sa foloseasca diapozitive si teatru de umbre la ora de geografie. O doamna care sa faca evaluarea la adunare si scadere la cumparaturi in supermarket. O doamna care, la ora de citire, sa ii duca la Biblioteca Nationala. O doamna care sa nu ii trimita in vacanta cu lista de lecturi obligatorii, ci sa ii puna sa traga biletele si fiecare sa citeasca o alta carte si apoi sa o povesteasca colegilor. O doamna care sa fie „DOAMNA”.

Comparand cu impresiile impartasite pe diferite suporturi online, ceea ce imi doresc eu pentru copilul meu e mai aproape de utopie, decat de realitate. Dar dati-mi voie sa visez. Acum cat inca mai pot. Cat mai sunt aceste doua saptamani pana la inscrierea propriu-zisa si aceste cateva luni pana la intrarea in paine. Dati-mi voie sa visez, sa sper, sa mai cred intr-o minune. Pe care v-o doresc si voua.

 

2 Comments

  1. Anca

    January 17, 2017 at 6:58 am

    Draga mea, chiar îţi place să visezi! :) Dar cum e doamna (aleasă sau care s-a nimerit)?

    • iulianaroca

      January 17, 2017 at 8:22 am

      As spune ca asa cum scoala e aproape de casa, doamna e aproape de suflet. Suntem norocosi! Cel putin pana acum :) Pe doamna am cunoscut-o la Ziua Portilor Deschise si Universul ne-a permis sa ne reintalnim si dupa prima zi de scoala :) Cred ca uneori trebuie sa ai si noroc :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook