Evenimente

Viata este ceea ce vrei sa traiesti

By  | 

Viata este ceea ce vrei sa traiesti. Ce alegi sa faci, dar mai ales ce alegi sa-ti ramana. Ce sa iti amintesti seara, cand pui capul pe perna. Cu ce sa pleci la drum, dimineata.

Viata are si bune si rele. Nu am cunoscut inca pe nimeni care sa fi avut pana acum doar dintr-o categorie. Dar stiu oameni care privesc doar spre unele – bune sau rele.

Eu am fost totdeauna genul care, in fata unei situatii necunoscute – fie la scoala sau intr-o relatie – m-am pregatit mai intai pentru ce poate fi mai rau. Mi s-a parut intotdeauna mai firesc sa stiu cum sa (re)actionez in caz de rau, ca la bine mi-am zis ca n-am cum sa nu ma descurc :)

Nu m-am considerat niciodata o pesimista, ci mai degraba realista. (Stiu, un soi de sa ne mintim frumos :) ) Dar asta cred ca venea din aceeasi sursa din care mi se trage si tendinta de a fi pregatit de ce e mai rau: autoprotectie.

Plecata de-acasa de la 15 ani, am invatat ca trebuie sa ma descurc. Cu banii (pe care mi dramuiam cum puteam de bine), cu esecurile in fata carora nu mai era cineva imediat langa mine sa ma sustina, si chiar cu colegii si prietenii.

Am invatat mai ales sa fiu singura. Sa iau decizii. Sa raspund pentru alegerile mele. Sa gandesc si sa spun ce gandesc. Sa fiu independenta. Pe propriile picioare. Pe principiul: Zoe, fii barbata!

Dar sa revin la ideea de la care am plecat. Viata este ceea ce vrei sa traiesti. Ce vrei sa oferi, ce vrei sa primesti. Ce vrei sa intelegi, ce vrei sa accepti.

Fiecare avem propriul bagaj. De-acasa, din mediile in care am crescut. De la oamenii pe care i-am intalnit. De la cei care ne-au fost dascali, sau sefi, sau mentori. De la cei care ne-au fost prieteni sau dimpotriva.

Fiecare are propriul set de valori, principii si convingeri. Si exact cand ne intalnim cu alte viziuni, intervine alegerea. Ce alegi? Sa incerci sa intelegi sau sa accepti diferentele. Sau sa incerci/sa lupti sa il faci pe celalalt sa iti confirme propriile valori, principii si convingeri.

Cand doua fronturi se ciocnesc, lupta nu e neaparat despre celalalt, ci despre tine.

Acesta a fost mesajul principal al intalnirii Digital Parents Talks despre hateri. Normal, fiind vorba de online, s-a facut referire la atacurile online. Cred insa ca nu e doar despre online. Si offline e cam la fel. Oamenii sunt aceiasi. Situatia e cam la fel.

Habar nu am cum este in alte locuri, nu am trait suficient in alte zone ale lumii cat sa ma pronunt, dar despre romani se spune ca se pricep toti la fotbal, politica si religie. Adaug ca, in plina crestere a industriei (hai sa-i spunem asa) de parenting, romanii se pricep acum toti si la cresterea copiilor. Au, n-au copii, au pareri.

Si, Doamne fereste, sa deschizi Cutia Pandorei despre alaptare, vaccinare, pedepse-recompense, rasfat, chiar si scoala sau iubire neconditionata. In orice incapere ai merge – si aici putem include si incaperile (paginile, blogurile, grupurile) virtuale – e aproape imposibil sa nu gasesti un om care sa fie de o alta parere. Complicat este cand se formeaza tabere. Fiecare mai convinsa decat cealalta ca detine adevarul absolut.

Nu stiu daca ignorarea parerilor diferite de ale tale constituie o solutie pentru situatii potential conflictuale, dar am vazut destul de multe situatii in care explicatiile, venite din oricare dintre cele doua-trei-noua perspective, parca adanceau mai mult pozitiile diferite.

Cand eram in liceu, aveam noi o expresie: „incremenit in proiect”. Probabil, ne este greu sa iesim, fiecare, din propriul proiect. Pentru ca ceva, cumva, ne-a facut sa ajungem acolo. Nu ni s-a intamplat pur si simplu. Experientele personale sau ale celor dragi ne-au dus pana in punctul respectiv. Si trairile, emotiile, suferintele sau (de ce nu?) bucuriile ne-au facut sa ramanem si sa ne dorim sa stam acolo.

Hatereala (permiteti-mi expresia, dar suna intr-un anume fel) nu e despre noi – cei luati la rost, ci despre celalalt, care comenteaza.

Fiecare avem doza noastra de hatereala. Depinde ce alegem sa fim. Ce viata vrem sa traim.

 

PS1: Acesta trebuia sa fie un text despre hateri. A iesit oarecum altceva. Mesajul e – sper eu :) – acelasi.

PS2: In online, exista si hateri de meserie, ca sa zic asa. Este insa extraordinar sa vezi ca exista si o comunitate (de bloggeri) care fac front comun in fata lor.

PS3: N-as fi crezut ca un eveniment despre hateri si hatereala poate fi si distractiv. Ca se poate rade cu gura pana la urechi. Ca te poti destinde. Dar cand ai organizatori ca Ana si Lavinia, si speakeri ca Ioana si Ana Maria, probabil ca nici nu se poate altfel :) Multumesc pentru o dimineata in care am descoperit (si sper sa fi si inteles) ca nu e despre ei, e despre mine si nu e despre mine, e despre ei.

2 Comments

  1. Pingback: Haterii. Sunt un soi de huni, vandali, gepizi | Despre sufletul meu

  2. Pingback: Digital Parents Talks, ediția a IV-a, Hateri și crize de imagine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook