Parenting

Violenta in scoli. 1 din 4 copii umiliti de colegi. 3 din 10, amenintati cu bataia

By  | 

Daca ar exista un clasament al scolilor dupa numarul de cazuri de violenta, de orice natura, cred ca acesta ar deveni criteriul principal, daca nu chiar singurul criteriu, de alegere a scolii la inscrierea in clasa pregatitoare sau clase superioare. N-ar mai conta nici medii anuale, nici numar de participanti la olimpiade, atat timp cat stii ca iti vei lua copilul de la scoala intact emotional si fizic.

Cu niste ani in urma, cand vedeam la televizor, la stiri sau in filme, cazuri de violenta in scoala, ma gandeam ca sunt acolo si-atat. Apoi am auzit tot felul de povesti care mai de care mai “de film” despre scoli de la noi. Si acum, ca ne apropiem cu pasi in goana de prima zi de scoala, nimic nu ma sperie mai tare decat ideea de violenta si umilire intre colegi. Dincolo de teme cat Everestul de multe si de grele, dincolo de materia mai putin bine organizata si mai putin adaptata la lume si la generatia aceasta de copii, dincolo de toate bubele sistemului de invatamant, gandul ca as putea sa ajung acasa intr-o zi sau chiar sa fiu chemata mai devreme si sa imi gasesc copilul batut … sau ca as putea sa il vad ca merge cu teama la scoala, dar nu de cat de greu e, ci de cat de rai sunt colegii si de cat de multe umilinte trebuie sa indure… uite, asta ma termina.

Iar studiul despre fenomenul de bullying din scolile romanesti, ale carui rezultate au fost facut publice saptamana aceasta de organizatia Salvati Copiii, nu face decat sa imi intareasca parerea ca aceasta ar trebuie sa fie preocuparea noastra principala cand vine vorba de indreptat sistem de invatamant.

Studiul, cu dimensiuni cantitative si calitative deopotriva, a scos in evidenta un nivel ingrijorator al prezentei diferitelor comportamente asociate bullying-ului in scoli si arata nevoia unei schimbari de abordare a dinamicii relationale in contextul scolii.

Astfel, ancheta sociologica, aplicata pe un esantion care cuprinde 1260 de parinti si 1210 copii, dezvaluie ca

  • 3 din 10 copii sunt exclusi din grupul de colegi,
  • 3 din 10 copii sunt amenintati cu bataia sau lovirea de catre colegi
  • 1 din 4 copii a fost umilit in fata colegilor.

Minunat, nu-i asa? Si cifrele nu se opresc aici.

Astfel, 2 din 10 copii au recunoscut ca au exclus in mod repetat colegi din grupul de egali, iar 3 din 10 au interzis altor copii sa se joace cu anumiti elevi din clasa. Procentul celor care spun ca au fost exclusi din grupul de egali este si mai ridicat. Astfel, 23% dintre copii au mentionat ca s-a intamplat sa fie amenintati cu excluderea din grup, 31% ca au fost exclusi si 39% ca un alt copil a cerut cuiva sa nu se joace sau sa nu vorbeasca cu ei.

37% dintre copiii participanti la chestionar au marturisit ca s-au raspandit zvonuri umilitoare si denigratoare in spatiul scolii despre ei. 84% dintre copii afirma ca au fost martorii unei situatii in care un copil ameninta un altul, 80% a uneia in care un copil este umilit de alt copil, iar 78% au asistat la situatii repetate in care un copil era imbrancit si lovit usor de catre alti copii.

Mai mult, 73 % dintre copii afirma ca au fost martorii unor situatii de bullying in scoala.

Separand contextele specifice de aparitie a comportamentelor de bullying, 73% dintre copii afirma ca au fost martorii unor situatii de bullying în scoala in care invata, 58% au asistat la situatii de bullying in propria clasa, 46% in grupul de prieteni, iar 69% in mediul online.

Studiul acesta ofera si cateva indicii despre cauzele si contextul fenomenului de bullying din scolile romanesti:

  • copiii diferiti sunt principala tinta a umilintelor si batailor; diferit poate insemna orice – de la un aspect fizic nu neaparat dezagreabil, ci doar diferit de ceilalti, pana la un comportament mai retras sau statutul de nou venit; si uite-asa imi revine mie in minte intrebarea: tund sau nu copilul inainte de a merge la scoala?
  • principala reactie in fata unui act de violenta este : hai sa ne uitam!; pe de o parte pentru ca pare un spectacol, la prima vedere, mai ales cand nu esti tu direct implicat, si pe de alta parte, cred ca si de teama ca, daca intervine, acela poate deveni tinta urmatorului act de violenta; e cam ca la adultii care asista la violenta si furt in mijloacele de transport in comun; nu-i putem acuza pe copii ca nu se apara, nici adultii n-o fac
  • copiilor cu note bune la invatatura li se trec mai usor cu vederea actele de bullying, fiind aproape imposibil de crezut ca un copil bun poate fi faptasul, in timp ce unul cu note slabe este pus la zid imediat; deci, daca ai un copil destept, cu note mari si care face legea in scoala (cu pumni sau fara), te-ai scos, nu trebuie sa-ti faci griji
  • nici unul dintre copiii care a participat la interviurile de grup nu a stiut despre existenta unei comisii de combatere a violentei in scoala lor, desi teoretic, pe hartie, aceste comisii exista; ba mai mult, sunt copii care au spus ca unii profesori din scoala lor incurajeaza bullying-ul si pe agresori, umilind la randul lor pe victimele actelor de violenta fizica si verbala
  • in ceea ce priveste interventiile parintilor, sunt copii care spun ca un parinte care vine la scoala sa-si apere copilul victima sau sa il disciplineze direct pe agresor nu face decat sa agraveze conflictul, dar sunt si copii care sunt ca prin implicarea parintilor unele conflicte au fost rezolvate; cei mai multi insa cred ca parintii nu sunt constienti de violenta din scoala si de cat de grava este situatia

Ceea ce mie personal mi se pare foarte grav, asa cum spune si sociologul care a condus acheta, Ciprian Gradinaru, este ca la nivel general toate aceste acte de bravura, de umilire, de respingere si izolare, de dovedire a puterii prin abuz fizic si emotional sunt considerate ca fiind ceva normal. Ba chiar exista foarte multi adulti care isi incurajeaza copiii sa fie “puternici”, sa se impuna cu orice pret, pe principiul “mai bine sa dea al meu decat sa fie el ala care vine lovit acasa”.

Am auzit de atatea ori indemnuri de acest gen chiar si in parc, adresate copiilor de varste foarte mici, ca nici nu vreau sa ma gandesc cum ar arata lumea daca toti am gandi asa si am aplica tipul asta de “relatie sociala”.

Personal, refuz sa cred ca aceasta e solutia, ca asa trebuie sa ne crestem copiii si sa fim. Ma incapatanez sa cred in sensibilitate, in grija, compasiune si empatie. Nu zic ca trebuie neaprat sa intoarcem al doilea obraz, dar nici sa cautam mereu un obraz pe post de sac de box. Pentru ca urmarile pe termen lung ale unor acte de violenta – si nu trebuie sa fie neaparat bataie, ci doar umilire sau excludere – sunt foarte grave. Copilul victima poate ramane marcat, iar viata lui relationala, sociala va fi afectata, dincolo de stima de sine, increderea in propriile forte, extrem de scazute. Urmari care sunt foarte greu de reparat, sau chiar deloc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook