Evenimente

Vrei un copil autonom? Spune-i “DA”!

By  | 

E adevarat, nu exista o scoala pentru parinti. Dar exista tot mai multe intalniri dedicate parintilor care isi doresc sa fie alaturi de copiii lor. Intalniri care le ofera tehnici utile pentru a le construi copiilor o baza solida pentru o viata fericita. Intalniri care le ofera mamicilor si taticilor, deopotriva, si momente de zambete si iesiri din rutina zilnica.

In aceasta categorie se afla si evenimentul organizat marti seara de Social Moms, sustinut de Danonino, despre autonomia copilului. Eu m-am simtit foarte bine. Am ras mult, am aflat lucruri noi – pe care mi-ar fi placut sa le fi stiut cu niste ani in urma, mi-am confirmat anumite credinte si am descoperit si redescoperit oameni dragi sufletului meu: Otilia Mantelers – care imi transmite energie pozitiva, ori de cate ori o revad – si Crina Coliban – care vrajeste orice audienta cu energia ei molipsitoare, un fel de “stand-up parenting”. La eveniment a participat si Dan Cruceru, care a avut si rol de moderator si care poate ar trebui sa faca o adunare generala a taticilor sa le mai povesteasca una alta despre ce inseamna de fapt sa fi un tatic cool, desi am convingerea ca vor fi tatici care nu-l vor crede.

Otilia Mantelers: Timp special doar cu DA

Pe Otilia o cunoasteti probabil. Daca nu, va recomand din start sa nu ratati prima ocazie de a o asculta. E minunata! Sambata, pe 23 aprilie, aveti sansa de a merge la conferinta sa din Bucuresti.

Pana atunci, va spun ca Otilia e genul de expert in parenting care nu se da expert in parenting. E o adevarata placere sa o asculti povestind din experientele sale de mama, fara a pretinde ca este mama perfecta.

Vorbind despre autonomia copilului, Otilia ne-a reamintit studiul “Strange situation” privind tipurile de atasament. Si mi-am amintit ca la noi exista o mare problema de identificare a atasamentului sanatos. Daca un copil plange dupa mami, cand aceasta pleaca de langa el, si aproape ca rade si plange in acelasi timp de o evidenta bucurie atunci cand mama se intoarce, la noi se interpreteaza ca e alint. Ca cel mic e alintat, ca se alinta cand plange ca pleaca mama si, la fel, se rasfata sarindu-i in brate cand se intoarce. In acelasi timp, daca un copil nu are nicio reactie cand mama pleaca si se intoarce, in mintea multora acesta este semn de independenta a copilului. Cred ca nici ca se poate mai eronat. Ganditi-va ca nu ar fi vorba de un copil, ci de un adult in relatie cu cel drag. Daca ii este dor si este foarte trist cand cel drag pleaca o perioada si se bucura tare, aproape de lacrimi, cand acesta se intoarce, inseamna ca adultul respectiv este rasfatat si se alinta excesiv?

Pentru a-i oferi copilului autonomie – independenta si libertate – parintele trebuie sa ii ofere dragoste neconditionata, respect pentru nevoile sale si sprijin, incurajari. Problema este ca desi ne iubim copiii neconditionat, nu reusim sa le aratam mereu acest lucru. Mai ales in acele momente in care au nevoie mai mult de acest lucru. Adica acele momente in care copilul este furios, pentru ca furia lui vine dintr-o durere. Trebuie sa spunem “da” la furie, dar “nu” la comportament.

“Exact cand nu-mi place de el, cum se comporta, exact atunci trebuie sa-i dau dragoste neconditionata”, spune Otilia.

Si ne propune stabilirea unui timp special – de 10 -15 minute, ideal in fiecare zi, un timp dedicat exclusiv copilului, in care nu te mai gandesti la alte lucruri si faci doar ce vrea copilul, un timp in care singura regula sa fie “DA” la orice isi doreste copilul. La inceput, copilul va cere doar ceea ce in alte conditii ii este limitat sau chiar interzis. Dar pe masura ce acest timp este respectat, la fel ca si regula lui “DA”, copilul va renunta la a mai cere lucruri restrictionate, pentru ca va fi stii ca nu sunt chiar interzise pentru totdeauna, si se va orienta spre activitati care il implinesc ca personalitate, spre a povesti ce simte, ce ii place.

Normal ca nu este usor sa spui “DA”, dar in acest timp special nu trebuie sa ne abatem de la regula jocului. Pentru ca “atunci cand ii spun da, chiar si cand nu spune lucruri tocmai frumoase, ii transmit ca vad ceea ce simte si ca sunt alaturi de el”, adauga Otilia, subliniind astfel importanta unei legaturi deschise intre parinte si copil.

Acest “DA” nu il exclude insa total pe “NU”. “Este nevoie si de nu. Copiii il cer pe nu, ei au nevoie de anumite garduri, limite, pentru ca sunt momente in care nu se descurca fara ele, fara interventia noastra”, a incheiat Otilia.

“Totul are o limita”, spunea mama mea. Ideea e ca aceasta limita nu trebuie sa fie ingradire, ci sprijin si indrumare.

Crina Coliban: Copilul mananca ce, cand, unde, cum si cat vrea el, nu mama

Crina Coliban este “femeia care ii face pe copii sa manance”. Sa ne fie clar, ii face sa manance, nu sa manance in conditiile unui parinte care doar impune si este obsedat de cat luceste casa, mai mult de cat de fericit e propriul copil.

Ideea e ca autonomia copilului ar trebui sa existe inclusiv in raport cu mancarea. Copilul ar trebui, ca orice adult, sa poata manca ce, cand, unde, cum si cat vrea el, nu mama.

Ceea ce este cu adevarat fascinant si convingator totodata este modul in care Crina reuseste sa inlature preconceptiile parintilor, incercand sa ajunga la sufletele si la mintile lor. Prezentarea Crinei seamana mai mult cu un stand-up comedy, am putea sa-i spunem stand-up parenting. Este dinamica, plina de energie, interactioneaza cu parintii si te face sa incasezi mustruluiala cu zambetul pe buze. Dar te face si sa intelegi ca daca iti doresti un copil “fara nazuri” la masa, trebuie sa il tratezi ca pe un om care merita sa fie fericit si sa se bucure de mancare. Cum poti face asta? Sa luam pe rand cele cinci intrebari.

Cand? Ora de masa si continutul mesei depinde de ce a mancat inainte, la masa precedenta, si de activitatile pe care copilul le-a facut de atunci. Daca doar a butonat o tableta, dupa o masa cu supa, fel principal si desert, nu ne putem astepta la o a doua masa similara in aceeasi zi, spre exemplu.

Ce? Diversificare inseamna diversitate. Ceea ce inseamna ca nu ii dam copilului supa sau piure in fiecare zi. Copilul isi poate alege mancarea, dar asta nu inseamna ca deschidem frigiderul si ii zicem sa isi ia ceva de-acolo, pentru ca nu va stii ce sa aleaga. Prezentarea a trei variante diferite, spre exemplu, poate fi o optiune de succes.

Unde? Unde vrea. Unde se simte bine, unde e joaca. Cum ar fi sa incercam sa mancam sub masa, spre exemplu? Nu neaparat, dar se poate si pe jos, la masute si pe scaunele de “pitici”, daca asa se simte copilul in lumea lui.

Cum? NU (e musai) cu lingurita. Cel mai important aspect legat de “cum” este de fapt servirea mesei in familie. Copiii trebuie sa-i vada si pe parinti mancand.

Cat? Cat poate. Cat vrea. Mi-am amintit ca in copilaria mea se purta “mananca tot din farfurie” si “nu-ti lasa norocul in farfurie”. Din fericire, eu nu am crescut asa. Pe mine parintii nu m-au obligat sa mananc “de toate” sau sa mananc “tot din farfurie”. Dar stiu ca mergeam in vizite la colegi si prieteni si mi se parea ingrozitor ca trebuia sa ma chinui sa respect regulile casei. Toata bucuria de joaca se stergea odata cu asezarea la masa. Si astazi simt cum imi creste tensiunea cand aud replici de genul “doar atat?”, “dar mai ai doar doua linguri”.

Accepta refuzul copilului de a manca! tunci cand copiii sunt mofturosi este vorba de fapt de o nevoie neindeplinita, pe care mama nu o intelege sau nu o poate indeplini. Si atunci poti cere ajutor.

De retinut ca toata lumea isi doreste sa simta ca este mereu langa un prieten. La fel si copiii, cand se afla fata in fata cu mancarea sau cu refuzul de a manca, nu isi doresc o mana forte in fata lor, ci o prietena.

1 din 10 parinti ia toate deciziile pentru copil

Acesta este unul dintre rezultatele studiului realizat de Cult Market Research referitor la perceptia parintilor privind educatia copiilor din Romania, in special cu privire la educatie pentru autonomia copilului.

Prima mea reactie la aceasta cifra a fost “stam bine”. Sincer, ma asteptam la mai mult. Avand in vedere bagajul din propria copilarie a parintilor de astazi, cu varsta in jurul cifrei de 30 – 35 de ani, cred ca e bine daca doar unul din zece parinti ia toate deciziile in locul copilului. E adevarat ca ar fi fost mult mai bine daca acest unu din zece ar fi fost luat decizii in locul copilului cand si cand, nu mereu. Ca sa spun ca nu ar fi trebuit sa existe vreun parinte care sa ia vreodata decizii in locul copilului, ar insemna sa cred ca sunt intr-un univers paralel, utopic.

Interesante la acest studiu mi s-au parut si rezultatele care arata ca 5 din 10 parinti asociaza autonomia cu controlul, precum si faptul ca doar 1 din 10 parinti isi lasa copilul sa descopere singur solutia unei probleme, pas cu pas.

Exista si rezultate promitatoare. 8 din 10 parinti asociaza autonomia cu increderea in sine, 1 din 3 ii ofera libertate deplina si intelegere, 7 din 10 isi lasa copilul sa greseasca pentru a invata singuri (imi aminteste de vorba mamei mele care zicea ca trebuie sa ma dau singura cu capul de tocul de sus al usii ca sa invat) si doar 2 din 10 parinti isi pun copiii sa stranga singuri daca acestia imprastie ceva pe jos.

Si, bineinteles, un aspect la care probabil ne asteptam deja: mamele sunt mai permisive, iar taticii mai autoritari. Cu mentiunea ca procentul taticilor permisivi este destul de ridicat, diferenta fata de mamicile permisive fiind de doar zece procente.

Si poate trebuie sa mai adaugam ceva, asa cum a spus si Paul Acatrini, Market Research Expert. Rezultatele studiului reflecta ceea ce au raspuns parintii la intrebari, nu neaprat si ceea ce se intampla in realitate.