Ganduri. Amintiri

Ziua in care am simtit iubire

By  | 

Ieri, in drum spre rezolvarea unui contract, trecand prin apropiere de Centrul Vechi, m-am gandit la sufletele dragi sufletului meu. La dragele mele, pe care nu le-am mai vazut de mult, la perioada in care ne intalneam in fiecare zi de miercuri, neaparat, la faptul ca anul acesta nu ne vom mai vedea – una este peste Ocean, alta peste Canalul Manecii, alta a tras cu boala in ultima vreme. M-am simtit singura. De parca lumea din jurul meu disparuse brusc si eu ramasesem in mijlocul pustietatii cu sufletul mic si plin de dor. Nici in cel mai indepartat colt al gandurilor mele n-as fi prevazut ce va urma.

Am avut o zi plina. Stiam ca seara aveam program. Sotul meu ma anuntase cu o saptamana in urma ca in acea seara mergem in oras. Dar aveam convingerea ca va suna, la un moment dat in timpul zilei, si imi va spune ca a intervenit ceva, ca nu mai putem iesi. Asa ca mi-am vazut linistita de ale mele, nesfarsite. Si mai sa raman fara respiratie cand a sunat si mi-a spus ca in zece minute ajunge la mine. Am incercat sa finalizez ce era urgent, ca sa fiu gata la timp. Am intarziat doar cateva minute.

Am urcat in masina si n-am pus intrebari. Cand am ajuns la Hanul lui Manuc, a intrebat insa doamna de la intrare: “Pe ce nume aveti rezervarea?”. La care al meu, cu telefonul la ureche zice senin: “Stai sa verific, ca nu stiu exact pe ce nume a facut rezervarea”.

Pe bune? Din ce film am venit si eu nu stiu? A pus secretara sa faca rezervare sau ce naiba a facut?, m-am gandit eu, dar n-am scos niciun sunet si am zambit dragut, in timp ce sotul meu incerca sa se lamureasca cu persoana de la celalalt capat al firului cum e cu rezervarea. Imi dau seama ca persoana era undeva in zona, de partea cealalata a hanului cu pricina si urmeaza sa ne intalnim.

Al meu zice: “Mai asteptam pe cinevav”. Bun asa, imi spun in gand, incercand sa-mi dau seama pe cine nu inghit eu, dar e musai sa ne vedem, ca alt motiv nu gaseam pentru faptul ca inca nu-mi spunea cine e persoana – probabil ca sa n-am cale de scapare.

Cam ce reactie credeti c-am avut eu cand, la cateva clipe distanta, in fata mea a aparut cea mai buna prietena a mea, care acum locuieste in Anglia si pe care n-am vazut de vreun an juma? Am izbucnit in plans, normal! Si strangand-o strans in brate, printre lacrimi si sughituri de plans i-am spus cum eu chiar ma gandeam, in aceeasi zi, cu doar cateva ore in urma, la ea, la Anke, la Cristina, la faptul ca anul asta nu ne vom vedea, la cat de singura sunt.

Am uitat sa spun ca in spatele Larisei era si Cristina si ea la fel de “fraierita” ca si mine, doar ca de propriul fiu, care a complotat cu Larisa la aceasta intalnire. Pe Anke am vazut-o toate, in aceeasi seara, live, prin Whatsapp. De peste Ocean e mai greu sa zbori pentru “surprize, surprize”, dar chiar si-asa pot spune ca am avut o seara magica, in trei, pentru ca dupa momentul de intalnire, dragul meu sot ne-a urat distractie placuta si ne-a lasat sa ne manifestam in voie.

Nu stiu cum sunteti voi, dar pentru mine un astfel de gest, de plan, de efort, spune totul!

Si acele ganduri venite parca de nicaieri mi-au fost trimise special doar pentru ca Dumnezeu, Universul, spuneti-i cum doriti, sa imi spuna verde-n fata: nu, nu esti singura! Exista suflete care iti sunt aproape, oriunde in lumea asta ar fi! Si exista cel putin un suflet care va veni la tine atunci cand vei avea mai multa nevoie, chiar daca nici tu nu stii!

Cu aceasta ocazie am asistat si la prima seara a “B-FIT in the street”, Festivalul International de Teatru de Strada, despre care habar nu aveam, dar de care ne-am bucurat din plin.

Si daca astazi nu ar fi fost zi lucratoare, iar copiii nostri nu ne-ar fi asteptat acasa inca treji in miez de noapte, probabil ca zorii zilei ne-ar fi gasit la aceeasi terasa la fel de emotionate si de pline de viata, de bucurie de noi.

2 Comments

  1. Mirabela Stoica

    June 10, 2016 at 6:06 pm

    ce frumos! m-am emotionat citind, d’apoi tu traind.

  2. Pingback: Cel mai frumos cadou - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook