Ai incredere in alegerile copilului tau!

* Publicat in Smartandhappychild.ro

Cand eram eu copil, programul de dupa gradinita arata asa: joaca, joaca si iar joaca. Afara, in fata blocului, cu toti copiii vecinilor, din scara in care locuiam dar si scarile apropiate. Imi amintesc si acum ca aveam si noi un teren destul de mare in zona de dintre blocuri, unde era parcare, si langa aceasta parcare era un teren de fotbal. Ne jucam tot felul de jocuri, alergam, ne ascundeam chiar si printre masini, fugeam in spatele blocului ca sa fim mai greu de gasit cand era timpul pentru de-a v-ati ascunselea, pana noaptea tarziu, cand eram strigati de parinti ca ar trebui sa ne retragem totusi in casa, ca oricum nu ne mai identificam in intuneric.

Astazi, programul de dupa gradinita al copiilor este plin de alt gen de activitati – cursuri de inot, cursuri de dans, arte martiale, pian si cate si mai cate. Sunt foarte putini acei copii care nu fac nimic. Desi acest nu fac nimic nu este corect exprimat, pentru ca ei nu fac acest tip de activitati structurate, dar nu inseamna ca nu fac chiar nimic, ei se exprima liber, in timpul lor liber.

Daca intrebati oricare dintre parintii care isi duc copiii la diferite activitati, veti primi doua categorii mari de raspunsuri: fie ca trebuie sa le ocupe timpul copiilor cu ceva, fie ca trebuie sa le descopere talentul.

O sa o iau putin invers. Ce inseamna de fapt un copil talentat? Si de ce plecam de la premisa ca un copil trebuie musai sa fie talentat la ceva? Si ce ne facem sa credem ca daca ii plimbam de colo-colo, de la o sala de activitati la alta vom descoperi talentul copilului?

Chiar daca aceste activitati sustin dezvoltarea copilului, inclusiv a imaginatiei si liberii exprimarii acestuia, in realitate, orice activitate de acest tip – oricat de ”libera” se vrea – este totusi o activitate structurata. Copiii sunt indrumati intr-o anumita directie, exista o anumita masura de control. Pana la urma, intr-un cadru organizat al unei astfel de activitati, oricat de creativa ar fi ea, ii spune copilului ce si cum sa faca, iar acesta nu isi exprima liber talentul, ci se exprima cat de bine poate intr-un context dat.

Cred ca un copil are mai multe sanse sa se exprime liber, dar mai ales sa se descopere pe sine, sa descopere ce ii place si, astfel, sa transmita si parintelui tipul de activitati care l-ar atrage, daca nu ar avea nimic de facut. Daca ar trebui sa gaseasca, sa descopere singur ceva de facut. Ati observat, cu siguranta, ca atunci cand copiii sunt lasati sa se joace singuri, chiar daca poate la inceput doar se joaca, incet joaca lor capata nuante – vorbesc in locul jucariilor, ceea ce ar putea trada o incantare in zona artistica, de teatru, spre exemplu; sau canta tot timpul – ceea ce denota o anumita placere muzicala; sau totul se construieste, se analizeaza, mai ca zici ca face formule – si poate ca un curs de aeronautica i s-ar potrivit mai bine decat unul de dans.

Chiar si in aceste mici semne de-acasa exista multe nuante. O fetita careia ii place sa danseze si sa faca piruete nu trebuie neaparat sa devina balerina. Am vazut parinti fortandu-si la propriu fetita in sala de balet, in ciuda impotrivirilor si lacrimilor acesteia, pentru ca erau convinsi ca topaiala de acasa este egala cu talentul unei viitoare balerine. Baletul nu e doar un dans, baletul e mai mult ca un sport. Iar o pirueta exprimata liber intr-un mediu fara constrangeri, nu echivaleaza cu exercitiile intense si efortul ridicat de la cursul de balet.

Este foarte adevarat ca sunt copii care chiar si-au descoperit un talent la care poate nu se gandeau nici ei, nici parintii lor, dar asta nu inseamna ca este universal valabil pentru toti copiii.

Stiu copii care dupa 4, 5 sau chiar mai multi ani de pian, spre exemplu, au renuntat. Decizia a fost greu acceptata de parinti, dar peste un timp de pauza s-a dovedit ca inclinatiile copilului erau intr-adevar in arie muzicala, dar nu pian. Peste ani, copiii si-au conturat o cariera in canto sau chitara.

Ideea e ca, daca intr-adevar un anumit domeniu este potrivit pentru copil si daca acesta a fost facut pentru asta – cum se spune, copilul se va intoarce singur la acel univers chiar daca nu exprimandu-se asa cum am crezut noi, parintii, la inceput. Asa se poate intampla ca o fetita pe care mama o vede viitoare mare balerina sa isi gaseasca singura succesul prin dans contemporan, daca lumea aceasta este cu adevarat lumea potrivita pentru ea.

Oricat de greu v-ar fi, incercati sa ascultati refuzurile sau cererile copiilor. Aveti incredere in alegerile lor! Chiar si atunci cand acestea inseamna o pauza, o pauza de la orice fel de activitate extrascolara. Si copiii au nevoie de o pauza pentru a se regasi pe sine, pentru a descoperi ce le place cu adevarat.

Si ma intorc la ideea de a le ocupa timpul cu ceva. Nu va faceti griji! Copiii isi gasesc singuri ceva cu care sa isi ocupe timpul! Si daca au si parintii alaturi, simtindu-se astfel ascultati si vazuti cu adevarat, le va fi si mai usor sa se exprime – cu dorinte si temeri – si va vor arata singuri ce le place si ce li se potriveste. Timpul nestructurat, acel timp in care aparent nu au nimic de facut, poate fi mai valoros pentru descoperirea copilului, de sine si de cei din jur, decat orice activitate impusa.

Am citit o carte, care nu este nici de parenting, nici motivationala, ci doar un roman, care transmite insa un mesaj foarte puternic. Nu exista oameni banali.  Toti oamenii sunt speciali in felul lor. Toti au povesti extraordinare, de care de multe ori nici nu sunt constienti. La fel si copiii. Toti copiii sunt speciali in felul lor, chiar daca nu sunt super-mega-extra talentati. Si cel mai important talentul pe care trebuie sa il cultivam in copiii nostri este fericirea.