De dimineata, vazand ca ploua, mi-am trezit copilul cu “rain, rain, go away” – probabil stiti cantectul. Nu ma apuc sa va cant, dar daca tot ploua, va astern niste ganduri mai vechi, de sezon.
prin ploaie
Intr-o zi a renuntat sa mai stea ascunsa si a iesit sa urle intregii lumi ca exista.
A deschis usa, a privit cerul innorat, gata sa arunce peste ea o galeata cu apa ca sa o trezeasca poate din visare, a zambit pomilor abia inmuguriti si -chiar asa desculta cum era – a trecut pragul.
La inceput asfaltul era aspru, rece si dureros. Dar asta n-a oprit-o si nici n-a intors-o din drum. A strans din dinti si a mers mai departe.
Cu fiecare pas era tot mai sigura, mai mandra si mai hotarata.
Ajunsa in plin oras, s-a oprit in mijlocul strazii sa priveasca aglomeratia din nucleul ei. Masinile o claxonau, soferii o injurau, pietonii urlau la ea sa revina pe trotuar. Dar nu s-a miscat decat atunci cand s-a simtit acolo, vie, prezenta, vazuta, stiuta.
A luat apoi fiecare usa la rand, fiecare om, fiecare vietate si s-a prezentat. De fapt i-a anuntat pe fiecare ca ea ii va transforma in subiecte principale. Ea si numai ea ii va infrumuseta, le va da alt scenariu in care sa joace si le va colora drumul in nuantele preferate. Doar ea putea sa schimbe umbrele din tablou.
Spre seara ploaia dadu navala peste oras. Agitatia se retrase in case. Asfaltul redeveni rece, intepator. Dar nu se sperie. Incepu sa danseze in baltile formate pe trotuare. Si sa sara. Si sa alerge. Ploaia o facea si mai vie, si mai dornica sa traisca.
Si, uite-asa, la fiecare ploaie, imaginatia mea porneste iar desculta hai-hui.
sa maturam norii
“OK, pan-aici”, isi spuse pasind pe terasa. Era hotarata sa nu mai accepte. Si sa faca ceva pentru a schimba situatia.
“M-am saturat de atatia nori si amenintarea permanenta cu ploaie, ninsoare, tunete si alte cele. Gata. Punem punct. Ca doar nu aveti impresia ca e dupa voi”, striga cu privirea spre cer.
Zis si facut. Isi lua o scara, una obisnuita, din lemn, pe care foarte de mult bunicul o invatase sa urce in pod. O propti pe o adiere puternica si se inalta. Intr-o mana tinea o matura cu un faras, iar in cealalta o galeata cu vopsea. Dorinta de a-si duce la capat planul ii mentinea echilibrul pe scara care se clatina incet.
Si urca, si urca, si cu fiecare pas scara mai adauga o treapta, si inca una, si inca una. Pana acand pasi pe un nor curat. Isi puse jos ustensilele si se gandi cum sa-si puna planul in practica. De fapt, avea un singur raspuns: sa treaca direct la fapte, brusc, fara intrebari, fara explicatii.
Si se puse pe treaba.
Lua matura si aduna toti norii negri in faras. “Sunteti numai buni de aruncat la cos”, spuse mandra de sine.
Apoi cand nu mai avu suficient spatiu si ii ramasera doar nori gri, lua cutia cu vopsea si arunca peste toti. “E lavabila. Acum imi va fi mult mai usor sa sterg orice pata, asa ca nu va obositi sa va infuriati”, accentua amenintator.
Isi scutura mainile privind in jur. Reusise. Ii luase destul timp, dar reusise si asta era cel mai important.
Se urca din nou pe scara si cobori pe terasa.
Privind spre cer – acelasi si totusi altul – rosti: “Asa mai merge”. Si zambi.
o, ploaie
o, tu, ploaie,
sterge pietrele din drum
spala praful ce se asternu
si noroiul de sub talpa
si, tu, ploaie,
uda visele de noapte
si ridica-le bobocul
spre soarele ce rasare
sa faci, tu, ploaie,
sa luceasca toate iar
si lumea sa se imbrace
in margaritare
si ridica, tu, ploaie,
sperantele la stele
si punele apoi sirag
la cantul dragostei
si, ploaie, te mai rog
deschide drumul nou
si fa sa ne-alunece pasii
pe picaturile tale
o, ploaie, tu,
da-ne un curcubeu
0 comments