Că tot vine școala. Î sau â?

Îmi amintesc și acum perioada de trecere de la î la â și de la sînt la sunt. Eram la școală. N-a fost neapărat ușor. Dar cred că mi-a intrat destul de bine în scrierea curentă.

Se scrie î la începutul și la sfârșitul cuvintelor. În interior se scrie â. Excepție, cuvintele compuse (ex: supraîncărcat), când se scrie cu î.

N-am neapărat o problemă nici cu cei care nu vor – nici după atâția ani – să treacă la noul format. Pot să scriu (am și făcut-o în presă) și să citesc în ambele variante, fără probleme.

Nu m-a deranjat “răzvrătirea” unor publicații sau edituri. Până ieri.

Așa cum știți, am copil de școală. În această toamnă intră în clasa I. Așa că vara aceasta am exersat cititul. Nu pot spune că am citit, pentru că mai are puțin de lucrat până la capitolul plăcere și pasiune pentru citit (nu e nebun ca maică’sa care, la vârsta lui, mergea săptămânal la bibliotecă sau care, în săptămâna de concediu a citit aproape patru cărți).

Cum ziceam, copilul meu exersează cititul. Toate bune și frumoase. Doar că ieri am dat peste o poveste scrisă cu î în loc de â și cu sînt în loc de sunt.

Știți cât de greu a mers cititul acestei povești? Ca și cum ar fi văzut pentru prima dată literele respective. Pur și simplu creierul nu procesa alăturarea acelor litere.

Când avea cuvinte de tipul încet, cu î la locul obișnuit, nu avea nicio problemă de citire. Dar când erau cuvinte de tipul mîncare scrise cu î în loc de â, parca se împiedica de un bolovan.

Am dus până la capăt povestea, care i-a plăcut de altfel. Ba chiar i-am cerut ulterior să citească un paragraf dintr-o altă carte, care respecta normele actuale, doar ca să verific că n-a uitat peste noapte să citească.

Mi-am dat seama ieri că, uneori, anumite principii pot dăuna.

Această scriere cu î, pe motiv că nu a fost corectă schimbarea din 1993, nu e deloc benefică celor mici, care abia descoperă treaba cu scrisul și cititul și care au obligativitatea în școală să respecte normele academice.

Dincolo de principii și dorința de a respecta anumite reguli, cel puțin în cazul cărților pentru copii (pentru copii care pot citi, pentru școlari), nu aș permite abateri. Și-așa școala e cum e, dacă îi mai și zăpăcim pe copii cu î și â după cum ni se tună…

Ne convine sau nu, asta e regula. Iar copiii noștri, cât sunt în școală, trebuie să o respecte. De ce ne-am dori să le complicăm existența?