Cartile pentru copii cu multe imagini dauneaza grav … vocabularului si imaginatiei?

Va amintiti cum erau cartile din copilaria noastra? Cele mai multe aveau doar text. Iar daca gaseai o carte cu imagini, acestea erau doar schite, la distanta de cateva pagini.

Astazi, cartile pentru copii sunt total diferite. Frumos colorate cu multe imagini – pagini intregi cu imagini – ca uneori nici nu mai ai nevoie de textul povestii, e suficient sa descrii imaginile.

Imaginile acestea ii atrag foarte mult pe copii, multi dintre ei isi conving parintii sa le cumpere o carte sau alta datorita imaginilor, dar mie mi se pare ca le si dauneaza.

Robert nu a adormit niciodata la povestile de seara. Nici cand era mic. Pe el povestile pe care i le citeam seara mai degraba ii dadeau energie, decat sa il adoarma. Iar energia aceasta era vizibila nu doar in interesul pentru firul povestii, cat mai ales pentru imaginile din carte.

De multe ori ne trezeam ca ii raspund la intrebari despre imaginile pe care le vedea in loc sa continui povestea si imi amintesc ca au fost si momente in care i-am spus chiar “ai rabdare sa citim mai departe” sau “hai sa vedem cum continua povestea si apoi analizam si imaginile”.

– Mami, cum poti sa citesti cartea aceea, fara nicio poza?, m-a intrebat la un moment dat, cand era mai mic, vazandu-ma citind o carte “pentru oameni mari”.

Cand i-am povestit cum erau cartile mele, din copilarie, si i-am scos din biblioteca o carte cu basme, de pe vremea mea, a ramas uimit. Desi avea cartea in fata, ii era aproape imposibil de inteles ca se poate si asa, ca exista povesti fara imagini.

Din fericire, am descoperit si carti cu mai putine imagini (un exemplu, aici). La inceput, avea tendinta sa caute cu privirea paginile pe care le citeam pentru a descoperi imaginile. “Stai linistit, nu are poze. Acum doar citim si urmarim povestea”, i-am spus. Si acum s-a mai obisnuit. Intrebarile de azi sunt mai mult despre dialogul personajelor sau despre semnificatia unor cuvinte folosite in poveste. Iar eu cred ca este mai benefic asa pentru dezvoltarea lui, atat din perspectiva vocabularului, dar si a imaginatiei. Pentru ca, fara imagini foarte descriptive si detaliate, trebuie sa isi foloseasca propria imaginatie ca sa vada cu ochii mintii actiunea din poveste.

“Mie mi se pare ca toate cartile astea frumos colorate le fac mai mult rau copiilor”, ii spuneam unei prietene zilele trecute, spunandu-mi totodata ca poate am eu o problema, cand curentul in domeniu este in mod evident altul.

Am descoperit recent insa ca nu sunt singura nebuna. Ca si altii si-au pus problema asta, a cartilor cu prea multe imagini. Si am citit ca un studiu britanic comparativ  a aratat ca acei copii carora li s-au citit povesti cu o singura imagine au invatat de doua ori mai multe cuvinte decat cei carora li s-au citit povesti cu mai multe imagini.

Stiu, veti spune: iar cercetatorii britanici. Dar ganditi-va si la rezolvarea problemelor la matematica, spre exemplu. De ce multi copii se sperie de Gazeta Matematica.

Acum, ca Robert e la scoala, am intrat si noi in contact cu faimoasa Gazeta – oprindu-ne doar la nivelul de clasa pregatitoare, cel mult clasa I. Problemele sunt absolut banale. Doar ca enuntul este aparent greu de descifrat. Si nu neaparat ca e alambicat formulat (desi stiu si astfel de cazuri, la nivelul claselor mai mari). Diferenta vine din faptul ca manualele si caietele de clasa pregatitoare si clasa I sunt colorate, enuturile problemelor sunt mai degraba intuitive, pe baza unor imagini. Iar copiii se obisnuiesc sa ghiceasca care este cerinta problemei din imaginile respective. Bun, are si treaba asta rolul ei in dezvoltarea inuitiei. Dar intelegerea unui text si capacitate de repovestire (care se cere spre exemplu mai tarziu, inclusiv la Testele Nationale sau Bacalaureat) sunt eliminate aproape in totalitate prin aceste exercitii cu poze si desene. Si normal ca, in fata Gazetei, care are majoritatea problemelor doar cu enunt-text, lucrurile se complica. Trebuie sa iti imaginezi tu (sa vezi cu ochii mintii) cum din cele 9 randunele de pe ramura pleaca 2 si deci cate mai raman?

Personal m-am bucurat cand, de la scoala, Robert a primit o carte cu povesti scurte – pentru exersatul cititului – dar mai ales cu foarte foarte putine imagini. Mai ales cand copiii invata sa citeasca mi se pare si mai important ca imaginile sa fie cat mai putine, mai schitate, daca nu chiar deloc. Pentru ca, inevitabil, in munca celui mic de a urmari textul pe pagina, privirea ii va fugi instantaneu spre poza colorata, daca aceasta exista si mai si ocupa o pagina intreaga.

Stiu ca nu pot sa ma pun contra curentului. Si stiu ca e minunat ca piata de carte, inclusiv cea pentru copii, este in crestere. Si ma bucur cand vad copii care se roaga de parinti sa le cumpere carti. Dar cred ca este important totodata sa le oferim copiilor povesti si carti care nu doar sa le stimuleze perceptiile, ci si imaginatia, vocabularul, curiozitatea de a descoperi firul povestii si de a reprezenta prin desen sau propriile cuvinte personajele sau locurile dintr-o poveste.