Evenimente

Oana Moraru raspunde: Copiii invata din conflicte

By  | 

Nu cred sa fi fost intalnire cu Oana Moraru de la care sa plec fara o informatie interesanta si utila. Si daca tot s-a gandit Ioana sa ne mai aduca o data fata in fata, am zis sa profit. Din pacate nu am putut sta pe atat de mult pe cat imi doream, dar am plecat cu o idee la care nu ma gandisem prea mult, dar care mi se pare foarte logica, uitandu-ma la propriul copil si la ceilalti cu care interactionez: copiii invata si din conflicte.

 

Afli de la doamna, un alt parinte sau chiar un alt copil ca al tau a avut un conflict cu un coleg. Ce faci tu? Fugi, te faci ca nu pricepi sau bagi sub pres. E sfarsitul lumii. Cum sa intre copilul tau intr-un conflict? E o rusine! Al tau nu face d’astea! Oana spune ca mai bine te-ai bucura.

Suna ciudat, nu-i asa? Cum sa te bucuri ca a ta minune de copil se cearta sau se impinge cu colegii?

Ei bine, copiii au nevoie si de conflict ca sa creasca, sa se defineasca pe sine ca indivizi.

Cum ar putea sa invete cum sa reactioneze in situatii conflictuale (ca doar nu credeti ca viata lui o sa fie totul zen), daca nu se confrunta cu ele. In plus, nevoia de conflict este in natura umana.

Asa cum lumea e compusa si din rau si bine, frumos si urat, cald si rece, la fel si viata are si pace si conflict.

Ca sa creasca, natura umana are nevoie de contraste. Inclusiv in relatia parinte-copil

Copiii au nevoie sa se supere pe voi, parintii, sa va conteste, ca sa se emancipeze.

Au nevoie sa ridice miza ca sa vada cum se cizeleaza in relatia cu voi (ex: 5 min de tantrum in plus).

Fiecare generatie se naste ca sa se desprinda de parinti. Nu trebuie sa fie ca parintii, ci mai buni.

Dar cati dintre parintii de astazi accepta ca e nevoie si de conflict?

Sa fim seriosi! Noi si de gandul unui potential conflict fugim ca ala de tamaie!

De ce ne sperie atat de mult ideea de conflict

Se pare ca vine din nevoia de control. Nevoie care nu ne-a fost satisfacuta in copilarie, iar acum incercam sa compensam.

In copilaria noastra, parintii erau in control absolut.

Nevoia de control apare la copii inca de la varsta de 1 an. Dar noua, ca si copii, aceasta nevoie ne-a fost estompata din fasa.

Acum, ca adulti, incercam sa recuperam. Si cum altfel, decat preluand controlul viitorului copiilor nostri? Protejandu-i excesiv si planificandu-le viata in amanunt.

Cea mai mare problema a familiilor de astazi, in contextul unui viitor imprevizibil, este cautarea neincetata de previzionare a viitorului copiilor. Care se transforma intr-un soi de nebunie de a-l blinda pe copil cu toate diplomele, cursurile, specializarile, talentele care credem noi ca l-ar putea ajuta la un moment dat in viitor.

Intentia noastra e buna. Dar e tot o forma de control. Si-atunci copiii opun rezistenta. Invata sa spuna devreme “nu” sau “da’ de ce”.

In relatia cu copiii, daca vrem sa fim perfecti, sa controlam tot ce i se intampla dar sa controlam si ceea ce suntem noi (ca vrem sa fim parintii perfecti, care nu ridica niciodata tonul, care sunt mereu zambitori si intelegatori), o sa obtinem exact opusul: rezistenta. Pentru ca natura tinde sa echilibreze. Si la perfectiune raspunde cu opozitie.

Si daca nu are loc de opozitie si conflict acasa, va cauta conflictul in alte medii sociale, la scoala sau la gradinita, spre exemplu. Doar ca atunci cand vedem sau aflam doi copii in conflict, ne dorim sa intervenim, plecand de la premisa ca un copil sufera in conflict. Dar nu e neaparat asa. Conflictul poate fi si o oportunitate de invatare.

Dar, cel mai bine, sa ii dam copilului noi, acasa, din ambele – si control, dar si relaxarea ca nu o sa fie asa cum imi doresc.

Hai, sa va vad, puteti accepta ca e nevoie de conflict? Sau ca e posibil ca viitorul copilului sa nu fie asa cum vrei?

 

Pana va mai povestesc ce am mai aflat de la Oana Moraru, va invit sa mai cititi si:

Iar despre urmatoarele evenimente ale Oanei Moraru puteti afla aici.

 

UPDATE: Am completat informatiile de la aceasta intalnire cu:

Related Items