Crina Coliban, femeia-care-ii-face-pe-copii-sa-manance: “La masa, acasa, nu suntem in reclame”

Crina Coliban este consilier in alaptare si diversificare si “femeia-care-ii-face-pe-copii-sa-manance”.

Pe Crina am cunoscut-o la un eveniment despre autonomia copilului. Recunosc, a fost dragoste la prima vedere. Crina este o minune de om. Are un stil exceptional de a spune lucrurilor pe nume. E de-a rasul plansul. Adica stii ca femeia are dreptate, ca te cam apostrofeaza intr-un fel si poate ar trebui sa lasi putin privirea in pamant recunoscand ca esti vinovat, dar nu te poti abtine sa nu razi cu toata fiinta. Si te simti bine. Da, te simti foarte bine. Crina te face sa te simti bine, chiar si cand iti dai seama ca n-ai procedat tocmai bine cu copilul tau. Ceea ce face ea pe mine ma duce cu gandul la stand-up comedy si am mai spus asta. Si cred ca metoda ei este foarte eficienta pentru ca acest stand-up parenting te relaxeaza pe tine ca parinte, te destinde si starea de bine pe care ti-o ofera intalnirea cu Crina te ajuta sa fii mai lucid, sa iti recunosti tie ca ai mai si gresit si, mai ales, te ajuta sa fii deschis pentru indreptarea lucrurilor.

De aceea, am rugat-o sa ma ajute cu cateva raspunsuri la intrebari pe care sunt convinsa ca si le pun mai multi parinti.

• Chiar exista copii mofturosi? In sensul ca asa sunt ei, niste mofturosi? Sau sunt alte cauze la baza?

Copiii pe care parintii lor ii eticheteaza ca mofturosi si care ajung la mine sa le inlocuiesc eticheta cu una roz, pe care sa scrie „Mancaciosi”, sunt copii care au nevoi neintelese. Atentie! Nu e vorba doar de nevoi psihologice, emotionale, am cazuri de copii carora le-am descoperit nevoi fizice, copii care nu puteau mesteca sau nu puteau inghiti mancarea.

• Cat de importante sunt primele saptamani din diversificare pentru mofturile de mai tarziu ale copilului?

Esentiale. As putea spune la fel si despre primele saptamani de alaptare. Fiecare etapa care este o premiera in viata unui copil va pune bazele pentru toata viata. Stii ca se vehiculeaza din ce in ce mai puternic teoria conform careia un adult cu probleme e bine sa isi caute sursele problemelor in copilaria timpurie. E absolut adevarat ca asa cum ii asterni, asa va dormi. Diversificarea este momentul in care copilul se desprinde de sanul magic al mamica-sii ca sa plece in lumea larga, plina de culori, gusturi si arome. Imagineaza-ti ca mama il ia pe copil de manuta, il introduce in gradina raiului (sau in piata :)), ii scoate sanul ei din gura si ii spune: „Vezi, iubitul meu copil, astea toate sunt pentru tine. Pofteste-le!”

Sau varianta mai reala, cea pe care o intalnim adesea si pe care am ales-o si noi, si eu si tu si tu, in care doar ii vorbesti copilului despre gradina raiului, din care, eventual, mancati voi, adultii. Pentru ca atunci cand copilasul se intinde catre roadele bune si colorate, tu ii intinzi doar un mar si ii spui „Stai, nu manca din el sa nu te ineci! Asteapta sa il dea mamica la blender!”

• Exista o reteta de succes pentru diversificare? Si nu ma refer la: intai dam suc de morcovi, apoi piure si asa mai departe, ci din perspectiva bucuriei de a manca a copilului.

Exista in noi o atitudine, ne nastem cu ea: aceea de a experimenta lumea cu toate simturile si, cu precadere, mancarea. Desigur ca, daca mama sau bunica sau strabunica sau „doctorita” ne spune ca exista o „reteta”, imediat ne vom lasa pervertite instinctele. Dar nu e despre o reteta, desi toti ne-am dori-o. Ci despre instinctul primar, acela de a supravietui prin mancare, instinct care ne domina in timpul diversificarii: Copiii vor sa guste, sa miroasa, sa atinga, sa striveasca in manute, sa se manjeasca pe corp si pe fata cu mancare, toate aceste comportamente pe care noi le „condamnam”si le educam sunt, de fapt, uneltele cu care se construieste succesul in diversificare si in relatia cu mancarea de pe tot parcursul vietii.

• Eu cred ca nu toti copiii trebuie sa fie grasi si bucalati. Copiii sunt diferiti chiar si din perspectiva mancatului, zic eu. Unii mananca mai mult. Si altii mai putin. Am dreptate? Sau toti ar trebui sa stea cuminti la masa si sa manance neaparat doua feluri de mancare si un desert la pranz?

Toti copiii trebuie lasati sa se bucure de mancare din prima clipa in care li se ofera mancare. Nu grasimea ne intereseaza. Nici silueta. Nu ar trebui sa ne intereseze nici „Sa semene cu mine, nu cu ta-su!” si nici „Sa nu cumva sa semene cu mine, ca eu am avut mereu probleme cu mancarea”. Am avut o mamica la un curs care venise sa afle cum sa faca sa aiba si ea un ”copil pufos”. Si am intrebat-o: Dar pe el l-ati intrebat daca vrea ca, la 15 ani, sa fie pufosul clasei? Si la 25 de ani sa se va aduca acasa numai pufoase ca el?

Cat despre statul cuminte la masa, as putea vorbi ore. La masa e despre pofta, despre curiozitate, despre instinctul de foame, despre simturi activate de acest instinct, despre a mirosi, a savura, a mesteca si a te bucura de toate aceste experinte.

Iar despre cate feluri la o masa, mereu recomand sa mancam cat mai disociat, cat mai separat, ca sa nu il punem pe stomac in pozitia sa strige „Heeeei, acolo sus, hai sa ne organizam un pic!”

• Cum ar trebui sa arate “scena” servirii mesei pentru un bebelus, astfel incat acesta sa fie incurajat sa manance?

Ca la Craciun sau ca la Paste Sa fim cu totii, sa radem, sa ne dam unii altora in gura, sa cerem unii de la altii din farfurii, sa ne placa ce mancam, sa spunem ca ne place ce mancam! „Scena” servirii mesei, asa cum ai numit-o tu, ar trebui sa arate, atentie! nu ca in reclame, totul impecabil si pus la locul lui. Nu! Dimpotriva, sa arate asa cum arata o masa cu prietenii, in care ne atingem si radem si ne facem pofta unii altora cu bunatatile.

• Eu am observat ca pentru copii este important aspectul mancarii. Si nu neaparat ca trebuie sa aiba forma de clovn. Pur si simplu, copiii spun ca nu le place de la prima vedere. Cum facem sa ii convingem sa guste macar o data inainte de a spune daca le place sau nu? Si trebuie sa ii convingem sau daca nu vor, asta e?

Trebuie sa ne fie noua foarte clar intai ce inseamna a gusta. Ia fa un sondaj si afla ce cred parintii ca inseamna a gusta si o sa vezi ca noi nu stim, de fapt, ce dorim. Pentru ca, daca am sti, desigur ca urmatorul pas ar fi sa ne gandim cum sa obtinem ce dorim. Pana faci sondajul, permite-mi sa fac o recomandare: cand nu ii intelegi comportamentul copilului tau, gandeste-te in ce context ai proceda tu ca el. Si mai concret: cand copilul tau nu vrea sa guste, gandeste-te in ce context nu ai vrea TU sa gusti dintr-o mancare.

• Cunosc parinti care, mai ales cat copilul este mic si are nevoie sa fie tinut in brate spre exemplu, mananca pe rand. Intai, sa zicem, tatal tine copilul si mananca mama – de cele mai multe ori zici ca e la concurs de viteza, apoi tine mama copilul pe care, bineinteles, il hraneste, in timp ce tatal se relaxeaza la masa. Spune-mi ce parere ai tu despre acest stil de a lua masa si care sunt efectele asupra copilului?

Da, cunosc foarte bine imaginea asta. M-am scufundat si eu in ea. Copilul invata lectia care i se preda. Incepand de la faptul ca nu sta cu parintii la masa si, drept urmare, nu le vede actiunile, comportamentele, pe care am vrea sa le imite, sa fie in stare sa le deprinda, la randul lui; pana la faptul ca el, copilul, nu devine curios, dat fiind ca nu are sansa sa observe alimentele, tot felul de alimente, asa cum le insiram noi, adultii, pe masa cand mancam. Regimul asta „Hai, repede, tine-l, ca sa apuc si eu sa mananc!” combinat cu „Hai ca noi plecam din bucatarie, ca sa mananci si tu, tati, in liniste” nu e eficient, pe termen lung, pentru nici unul dintre membrii familiei.

• Sunt parinti care spun ca daca face mofturi la masa, nu-i mai dai de mancare. Il lasi fara mancare pana cere el. Eu una stiu copii care nu cer niciodata de mancare. Nici cand le e foame, lucru evident atunci cand ajung in fata farfuriei. Functioneaza reteta: il tii nemancat pana spune singur ca ii este foame?

NUUUUUUUUUUUUUUUUUU! Aceasta recomandare e mai mult un blestem, oricat de ciudat ar parea cuvantul in context. Cine spune „Lasa-l, draga, ca nu o sa moara de foame!” v-a condamnat la esec. Spun mereu ca nu exista fiinta umana sanatoasa din punct de vedere fizic si emotional care sa aiba mancarea la indemana si sa nu manance. Nu exista! Mancarea inseamna supravietuire, inseamna dezvoltare, crestere si asta e principala treaba a copilasilor: sa creasca. Pe mine nu ma sperie ideea ca ar putea sa existe mame care sa ii lase pe copilasi sa planga de foame sau sa ii lase dinadins nemancati, nu cred ca exista astfel de mame, iar daca exista, nu rezista mult timp in acest tip de comportament. Spaima mea reala este aceasta: parintii nu realizeaza ca, de fapt, copilasii nu au nicio sansa sa manance atunci cand le e foame! Noi credem ca stim cand le e foame si nu ne gandim ca orele noastre de masa ar putea sa nu coincida cu cele ale copilasilor. Nu intotdeauna copiii danseaza cand sau cum le cantam noi. Asadar, spaima mea e ca, desi nu ii lasam sa moara de foame, totusi, noi nu stim cand le e cu adevarat foame si ne ghidam in mare parte dupa un program pe care noi il credem adecvat copiilor nostri. Ei nu vor cere de mancare asa cum va asteptati: cand nu vorbesc, plang de foame, dar plansul poate fi interpretat gresit. Cand vorbesc, nu cer de mancare intr-un fel specific, „Mama, fa-mi un sandvis!”, ci cauta mancare si, daca nu gasesc, se iau cu joaca si foamea dispare. In acest caz, responsabilitatea noastra principala este sa le punem mancare la dispozitie cat mai des pe parcursul unei zile, astfel incat sa poata sa manance singurei, atunci cand li se face foame.

• Mai e problema crontanelelor inainte de masa. Am cunoscut multi parinti care spun ca nu trebuie sa ii dai copilului biscuiti sau sticksuri inainte de masa, insemanand si cu jumatate de ora inainte de masa, chiar daca cel mic cere, pentru ca nu va mai manca la pranz. Eu cred ca asta e un mit. Cum stau lucrurile de fapt?

Cand copilul vrea sa manance, da-i! Si fa-ti, desigur, si o cruce cu limba in gura, ca, in sfarsit, mananca! Cum sa nu ii dai „ca sa nu isi strice foamea”?! Dar noi asta vrem, sa o stricam! Nu e vina lui ca tu nu ai mancare la indemana, atunci cand ii e lui foame. Asigura-te ca ai mereu la tine alimente sanatoase si nutritive si da-i oricand da semne de foame. Foamea trece repede: daca din clipa in care simte ca vrea sa manance si pana mananca, ii spunem:

• Stai sa ajungem acasa
• Mai intai, spala manutele
• Stai sa te schimb, ca nu mancam cu hainele din parc
• Stai sa incalzeasca mama putin ciorbica

…foamea se plictiseste si ea de atata asteptare si pleaca de la masa

• Si sa zicem ca, asta e, ai un copil mofturos. Recunosti cu voce tare sau doar pentru tine ca vina iti apartine. Ca nu l-ai lasat sa atinga mancarea. Ca i-ai impus sa fie cuminte, ordonat, curat etc. Acum nu mai e bebelus, e copil mare. Mai poti corecta lucrurile? Il mai poti face sa iubeasca mancarea? Cum?

Daca nu as crede ca se poate, nu as mai fi ajuns Femeia-care-ii-face-pe-copii-sa-manance. Se poate! Se poate la orice varsta. Desigur, cu cat e mai mare copilasul si mai suparat pe relatia lui cu mancarea, cu atat e mai greu sa il facem sa o iubeasca, insa se poate, intotdeauna se poate. Exista, desigur, niste conditii ca sa reusim:

1. Parintii sa ma contacteze si sa imi descrie cat mai indetaliu situatia. Eu fac recomandari doar dupa ce inteleg cat mai in profunzime povestea. Altfel, sfaturi despre mofturosi gasim pe toate cararile. Unelte, instrumente de lucru care sa se potriveasca cu copilasul tau pot sa ofer doar dupa ce v-am cunoscut bine.
2. Parintii sa se deschida in relatie cu mine, e musai sa aflu inclusiv – sau mai ales! – comportamentele de care nu sunt mandri in relatia parinti-copil-mancare. Stiu ca e greu sa recunosti ca l-ai batut ca sa manance, ca l-ai legat in scaun sau ca i-ai tinut gura deschisa cu forta, ca sa ii bagi lingurita in gura. Stiu ca nu ar vrea nimeni sa isi aminteasca astfel de gesturi, cu atat mai putin sa le recunoasca. Dar fara sa stiu asta, lucrez la suprafata, nu atingem adevarata cauza a refuzului.
3. Parintii sa se intoarca la mine atunci cand simt ca nu mai pot. Stii, se spune ca exact cat timp a petrecut ca mofturos atat timp va trece pana va redeveni un copil armonios in relatie cu mancarea.Timpul acesta poate fi diminuat considerabil daca parintii vor sa lucram sustinut, saptamanal, in contact permanent. Pentru ca apar situatii in care nu stii cum sa procedezi, pentru ca apar momente in care iti vine sa renunti, iti vine sa il duci la perfuzie, decat sa faci atatea exercitii cu el, sunt momente in care iti vine sa il lasi nemancat, acestea sunt momentele-cheie in care, daca suntem impreuna, facem diferenta dintre esec si succes.

Cine simte ca are nevoie sa lucreze cu mine sa citeasca, va rog, acest articol, ca sa inteleaga cum functioneaza aceasta relatie: http://www.permisdeparinte.ro/diversificare/ai-nevoie-de-mine/

• In final, spune-mi, te rog, cum si unde te gasesc parintii care vor sa afle mai multe despre cum sta treaba cu copiii mofturosi.

Pe Facebook: Permis de Parinte by Crina Coliban, pe site-ul meu, www.permisdeparinte.ro sau pe Youtube: Crina Coliban – aici o sa  va distrati cel mai bine Culmea e ca, atunci cand intalnesc o noua familie care vrea sa lucreze cu mine, aflu ca stiu despre mine de la „o prietena careia i-ati facut copilasul sa manance” Asadar, cred ca parintii care vor sa afle lucruri despre mine ma gasesc in casa unui copilas mofturos, mancand cu el la masa

Va las la final cu inregistrarea interventiei Crinei la evenimentul despre care va spuneam la inceput. Pregatiti-va sa primiti informatii utile cu zambetul pe buze!