De-ar exagera asa si mai tarziu

– Mami, cand pleci?
– Acum! De ce?
– Stai putin! Si vine si ma strange tare in brate.
Nu, nu e o scena de dinainatea plecarii mele in delegatie.
Nici macara scena de dimineata, cand il las la scoala.
Scena asta se repeta cam la orice gen de despartire. Si de cateva ori in aceeasi zi. Cand plec la cumparaturi. Cand trebuie sa trag o fuga pana la birou intr-o zi libera, chiar si cand pleaca el in parc.
Nu chiar totdeauna. Dar cam in 99% din cazuri.
Poate e o forma de alint. Poate ca se rasfata. Poate ca exagereaza.
Dar stiu ca va veni vremea cand o sa imi doresc sa mai exagereze asa macar 10% din cat o face acum. Si nu o sa mai primesc nimic. O sa am doar amintirile, daca am voie sa le construiesc acum.
Culmea e ca toti cei care imi reproseaza mie ca nu ii retez aceste manifestari si lui ca exagereaza peste limite sunt aceiasi care ma “incurajeaza” cu scenariile viitorului fara imbratisari, fara pupici, fara nimic.
– O sa vezi tu mai tarziu, imi spun ei. Ca asa sunt baietii. Acum te pupa si mai tarziu nici nu te baga in seama.
Pai daca asa sta treaba, lasati-ne sa exageram acum, cat mai putem! Lasati-l sa ma imbratiseze si sa ma pupe acum daca tot stiti ca nici nu ma va mai cunoaste! Lasati-ma sa ma bucur acum ca sunt mama daca mai tarziu voi fi doar o straina!