Ganduri. Amintiri

Eva. Episodul 4

By  | 

Eva nu e un poet. Dar pe vremuri scrijelea binisor.

Iata ce am gasit in weekend, cand am fost sa o ajut la reciclarea trecutului, printre niste cursuri vechi de facultate (ca doar nu credeati ca statea la ore sa isi ia notite).

“S-a dus. Si cu el m-am dus si eu. Eu, cel fara de vedere, am ramas fara chip.

Oglinda sufletului meu s-a spart; si eu nu pot nici macar sa adun cioburile. Si chiar daca as putea, la ce bun? Ce sa vad in franturile acelea, cand nu mai am chip?

Era singura mea legatura cu lumea. Ma facea sa cred ca ea chiar exista. Nu stiu acum daca lumea lui, lumea pe care mi-o transmitea, era lumea reala. Dar nu asta e important. Important e ca, prin el si datorita lui, aveam si eu o lume in care sa ma pierd, in care sa ma ascund. Acum sunt un simplu ratacit prin ganduri fara lume. Un om pierdut pe carari care nu au unde se pierde. Tot ce mi-a mai ramas sunt amintirile unei lumi in care acum nu mai exist”.

“M-a chemat marea gandului; durere. N-am stiut insa sa-l plang; infiorare. Si m-am stins in negura sufletului meu; instrainare.

Te-am chemat cantec al izbelistei; nemangaiere. Dar te-ai incetat inainte de prima incantare; pierzanie. Si te-am ratacit printre pietrele caladaramului viselor nemarginite; incetare.

Si simt ceva; o apasare. Nu, e o inaltare. Sau poate doar imprastiere. Risipire, negasire, tacere, urlet. Sau toate laolalta. Infinit. Infinitate. Si nu m-am mai zarit”.

Imi pare rau ca n-am mai mult. Cred ca mai erau pe-acolo, dar a fost singura pagina pe care am reusit sa o fur. In rest, totul a mers la gunoi. Ferice de cel care, scormonind in deseuri, va lacrima citind randurile ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *