Fara televizor. Un weekend foarte plin si frumos

Nu ne-am propus sa stam fara televizor. S-a intamplat. Si n-a fost rau deloc. Fara televizor, am avut un weekend plin de tot felul de activitati. Si mi-am dat seama ca nu copiii simt nevoia de televizor, ci adultii care au nevoie de o pauza.

Cand ne-am trezit sambata de dimineata, aveam in cap un soi de program in care sa imbinam activitati obligatorii – cu poezii, cantece, si exercitii pentru scoala – cu activitati care ne plac noua, inclusiv film si concert. Dar nicio secunda nu m-am gandit ca nu vom deschide televizor o zi intreaga.

Cum am ajuns insa aici?

Avem o regula potrivit careia atunci cand repetam poezii, facem exercitii pe caietele de activitati, televizorul ramane inchis, pentru a nu ne distrage atentia. De cate ori uitam de televizor, ne trezeam ca pe Robert il fura peisajul, ramane in lumea imaginilor de pe ecran si pierde sirul activitatii. Asa ca acum avem aceasta regula care ne ajuta sa ramanem concentrati si sa ducem activitatea la bun sfarsit mai bine si mai repede.

Intre activitati, de obicei, avem scurte pauze, pe care le stabilim si le agream impreuna. De cele mai multe ori, pauzele inseamna joaca, joaca cu jucarii, in special masinute si lego. Doar ca de aceasta data, Robert a ales in pauzele de joaca sa ne jucam impreuna jocuri – sah, dame si alte jocuri de societate. Sau a cautat puzzle, plastilina, chiar si un set de cusut pernute din fetru. Toate fara televizor.

Dupa-amiaza am mers la film. La Kubo si lauta magica, pe care vi-l recomandam cu drag. Un film despre iubire, despre puterea iubirii parintesti, despre puterea amintirilor despre cei dragi, despre bunatate si umanitate, si putina magie, bineinteles

Iar dupa film, am ramas in asteptarea concertului Andra. Nu ne-am dus in fata scenei, pentru ca era foarte aglomerat. Am ramas la al doilea etaj al mall-ului, de unde vedeam foarte bine, dar as zice ca sunetul nu era prea bun. Am rezistat pana la final, desi Robert si-ar fi dorit si niste dansatori pe scena

Am ajuns seara tarziu acasa si ne-am bagat la somn rapid.

A doua zi, duminica, am luat-o de la capat. Cu poezii si cantece, cu colorat si exercitii in cartile de activitati cu sau fara dinozauri :), cu plastilina si o vizita scurta la Cora, ca nu mai aveam seturi de mozaic, pentru alte activitati. Aproape ca am terminat si plansele mozaic pana seara, cand a venit tati acasa si ne-a gasit in plina activitate creatoare, fara televizor.

Abia duminica seara, cand am inceput sa povestim despre activitatile de final de saptamana, care pe unde ce-a facut, am aprins televizorul.

Si mi-am dat seama – sau poate doar mi-am confirmat – ca in realitate copiii n-au nevoie de televizor. Daca ne au pe noi alaturi, dornici sa ii insotim in explorarile lor printre jocuri si activitati creative, e ca si cum nici n-ar exista pe lume televizor sau programe de desene animate.

Nevoia de televizor pare mai mult a noastra, a adultilor, care vrem o pauza de la jocuri cu cei mici. Fie ca avem treburi casnice, fie vrem sa discutam ”in liniste” sau, poate, pur si simplu nu avem energie (sau chef) de jocuri cu copiii, gasim in televizor o solutie salvatoare.

Noi am optat weekend-ul acesta sa uitam de aceasta solutie. Recunosc, am simtit in vreo doua momente ca am obosit, ca nu mi-ar strica cinci minute de pauza, dar m-am adunat si m-am intors la colorat. Si energia a venit. Din zambetul, pupicii si imbratisarea lui Robert.

A fost un weekend foarte plin. Si special. Si stiu ca nu vor putea fi toate la fel. Dar sper sa reusim sa mai avem astfel de weekenduri. Ale noastre. Ale lui. Cu jocurile lui. Cu dorintele lui. Cu bucuria lui. Si fara televizor.