Martisorul. Lectie de rabdare, predata de copil

Mami, pot ca, inainte de teme, sa fac martisorul pentru tine?

Acesta a fost mesajul pe care a vrut neaparat sa mi-l transmita copilul la telefon. Spusese de dimineata ceva, cum ca ar avea de gand sa imi faca el un martisor, ca are deja o idee despre cum va arata martisorul. Dar, recunosc, ca nu m-am gandit ca trece la fapte chiar azi, cu o saptamana inainte.

Acum, voi, daca ati fi fost in locul meu, v-ati fi bucurat, nu-i asa? Ati fi avut deja fluturasi in stomac si ati fi asteptat cu nerabdare sa ajungeti acasa sa descoperiti surpriza martisorului, corect?

Ei bine, eu nu!

Sa va explic de ce.

Sunt foarte foarte extrem de foarte mici sanse sa il primesc azi. La cum il stiu eu pe blondul meu, voi fi pusa sa astept frumusel sa treaca saptamana, sa vina ziua de 1 martie si abia atunci imi voi primi martisorul.

Probabil va avea niste tentative de mandrie personala cu privire la ideea lui, la cat de frumos este martisorul si cat de mult o sa ma bucur cand o sa il primesc. Dar atat. Un soi de campanie de teasing, pus om pe jar si predat lectie de rabdare prin exercitiu practic de consecventa.

De unde stiu toate astea?

Simplu!

Are pregatit cadoul pentru ziua mea de mai bine de o luna! Iar ziua mea este abia in a doua luna din vara!

Stiu ce cadou iti dau de ziua ta!, mi-a spus in decembrie.

Si de atunci, tot pune lucruri intr-o punga pe care troneaza numele meu. Asta la sugestia mea, ca nu cumva din greseala sa verific ce este in punga aceea, de sub biroul lui.

Pe cuvant ca habar nu am ce este acolo. I-am explicat ca surpriza e surpriza si i-am promis ca o sa astept sa ma bucur de surpriza mea chiar de ziua mea.

Daca nici asta nu e exercitiu de rabdare, atunci nu stiu ce e

PS: Acum sper doar ca in cadoul acela sa nu fie ceva ce s-ar putea altera