Ne-am intors de la concert. Eu sunt fan de cand ma stiu. Mergeam cu mama, care a fost si ramane o mare iubitoare de muzica. Imi amintesc si acum atmosfera aceea… cu toata lumea din sala cantand si aplaudand in acelasi timp, de parc-ar fi fost o singura fiinta. Sau poate era ca un singur suflet mare.
Cand am ajuns in Bucuresti, din motive de buget, a trebuit sa aleg intre iubirea pentru concerte, iubirea pentru cinema si iubirea pentru teatru. Nimic la tv, totul in sala, sa simti vibratia aceea unica, irepetabila, de nedescris.
In primii ani a castigat teatru. Apoi, cumva m-am intors la cinema (perioada liceului a fost dominata de cinema, desi n-au lipsit nici celelalte). Nu am uitat de concerte si, o vreme, mai toate cadourile surpriza pentru sotul meu erau bilete la diferite concerte.
Acum, toti trei suntem virusati. Si de cinema, si de teatru, si de concert.
Doar ca de ceva timp incoace incep sa observ o schimbare. O schimbare pe care am constatat-o si la concertul din aceasta seara. O schimbare care pe mine personal ma doare.
Atmosfera de concert cu care am crescut, care imi vibra sufletul si imi energiza intreaga fiinta incepe sa dispara de tot.
Aplauzele furtunoase, dansatul in picioare in fata scaunului, cantatul pana la raguseala, toate au fost inlocuite de un smartphone.
Va propun sa stati o data, daca aveti ocazia, la un concert, sa va uitati putin in jur. O sa vedeti oameni fie stau pe Facebook, Whatsapp, fie joaca Solitair, fie raspund la niste mailuri de la job. Acestia probabil ca au fost cumva adusi obligat-fortat la concert. Cei mai multi insa sunt cei care se preocupati tot concertul, cap-coada, fie de poze, inregiatrat, fie de selfie-uri sau live-uri online. Si mai raman doar cativa (nostalgici) ametiti care aplauda cand si cand.
Sarmanu’ artist degeaba cere salii sa aplaude, sa cante, sa faca galagie – ma rog, sa creeze o atmosfera de concert acolo -, ca oamenii au mainile au ocupate cu telefoanele mobile…
Cum ar fi ca, pe modelul propunerii ca elevii sa predea la inceputul orelor telefoanele cu care au venit la scoala, sa existe si un proiect in care spectatorii de la un spectacol sa lase la intrare telefonul mobil?
Da, stiu, va pregatiti sa aruncati cu rosii in directia mea, dar mie chiar incepe sa-mi fie teama ca ai nostri copii nu vor stii ce inseamna concert cu un cantec intreg cantat de o sala intreaga la unison sau cu trei bisuri dupa zeci de minute de aplauze fara oprire.
Corina
March 2, 2018 at 6:43 am
Sunt de acord cu ce ai scris, imi place chiar. Partial ai dreptate, in sensul ca la toate spectacolele la care am fost chiar artistul de pe scena cere publicului sa scoata telefonul si sa faca diverse (poze, lumina, share etc). Inclusiv la spectacole pt. copii mi s-a intamplat.
Si apoi nu cred ca ne ingrijoreaza cu adevarat ce vor face copiii la concerte, pt. ca daca ar fi asa am renunta la telefoanele smart.
iulianaroca
March 2, 2018 at 2:00 pm
Nu copiii stau pe telefoane. Ci adultii. Si daca, sa zicem, ca mai inteleg oarecum partea cu filmatul, partea cu jucatul Solitair in timpul spectacolului ma cam depaseste. Ma gandesc ca daca tot nu voiai sa mergi, puteai sa iti lasi partenerul/partenera sa se duca si singur(a) sau cu alti prieteni. Nu stiu, zic (o parere). Sunt mai nostalgica
Corina
March 2, 2018 at 3:50 pm
Poate comentariul meu nu a fost pe deplin inteles: stiu ca nu copiii ci adultii stau pe telefoane, tocmai d’aia spuneam ca daca am vrea sa le dam un exemplu copiilor nostri de cum sa se distreze fara telefoane la concerte (sau oriunde), cel mai bine ar fi sa renuntam la ele:) Ceva ce nu o sa se intample niciodata. Deci cumva noi propagam imaginea de distractie = telefon.
Eu nu sunt pentru folosirea telefonului la concert, teatru, film etc, dar am observat la concerte ca insusi artistul este cel care ne indeamna sa le scoatem din buzunar, pentru poze, share, lanterna etc.
Sunt de acord cu articolul, dar totul porneste de la noi si de la lumea digitalizata in care traim.
iulianaroca
March 3, 2018 at 7:47 am
De la balcon, avand o vedere de ansamblu asupra salii, mi s-a parut mai degraba ca artistul dupa ce zice de cateva ori ca are nevoie de palme (aplauze), fara prea mare succes, se resemneaza si cere ajutorul telefoanelor, pe principiul: daca tot stati pe telefon si le aveti la indemana, poate faceti si ceva util concertului cu ele 😀
vavaly
March 2, 2018 at 1:46 pm
eu am fost la un meci de hochei cu copilul si amavut placuta surpriza sa vad sala plina de tineri si aproape sa ma simt aiurea sa fac cateva poze.astapentru ca toata lumea traia atmosfera meciului ceea ce mie mi s a parut foarte wow. adica meci de hochei incare juca nationala (meci pe careapropo chiar l a castigat tara noastra si care n a fost pomenit in nici un buletin de stiri).
ceea ce inseamna ca oamenii aia au venit acolo fix pentru ca erau pasionati. oare lla concerte se merge ca sa fii vazut, sa te lauzi pe retelele sociale ca ai fost? e trist daca e cum spui tu. la noi in provincie parca nu e chiar asa fenomenul smartphone si sper nici sa nu ajunga.
iulianaroca
March 2, 2018 at 1:56 pm
Super faza cu meciul de hochei! Cat despre concerte, si mie mi s-a parut trist. Si sper sa ne revenim din toata nebunia asta cu smartphone-urile si live-urile online. Deja copilul meu crede ca ii spun povesti cand ii descriu atmosfera de la concertele de acum niste ani. Si sa stii ca si eu ma intreb care e motivatia oamenilor care vin la concerte, mai ales cand vad ca nu mai sta nimeni sa aplaude, sa ceara bis-uri, si deja cand se prezinta formatia de pe scena incep sa se imbrace si sa elibere locurile