Suntem pe drum, in masina. Mi se inchid ochii. Si in minte imi vin momentele in care am spus ca anul acesta, mai ales sin septembrie incoace, a fost tare ciudat. Acum, cu ochii inchisi, intr-un moment de pauza, lucrurile au alta stralucire, parca.
Da, poate ca anul acesta a fost altfel. Dar nu a fost neaparat un an rau. Ba poate chiar dimpotriva.
A fost un an plin. Un an miracolelor.
Poate ca suna exagerat, dar credeti-ma ca stiu ce spun.
In primul rand, am reusit sa ii aducem pe parintii mei in Bucuresti. Cand mama a iesit si ea la pensie, iar tata a venit cu ideea unei mutari definitive mai aproape de noi, a sunat mai mult a gluma, a ceva irealizabil, oricum. Si iata ca dupa un an nebun, cu suisuri si coborasuri, cu momente in care nu credeam ca o scoatem la capat, cu temeri si imbolnaviri, ne-a prins prima masa a Craciunului din acest an in noua casa a parintilor mei, chiar langa noi, la masa din sufragerie, cu casa aproape integral aranjata. Asta e cea mai mare minune a acestui an.
Apoi, am avut proiecte neasteptate, cu blogul, unul mai frumos ca altul, seria fiind incheiata cu un parteneriat exact pe sufletul meu: ajutor de Mos Craciun printre raioanele de jucarii.
Dar marea minune a acestui an pe parte de blog a fost propria campanie “Draga Mos Craciun, iti scrie o mamica”. Si stiu, din mesajele voastre, ca a adus un fel de minune in sufletele multor mamici.
Si lista mea de minuni nu se incheie aici. Am dus la bun sfarsit doua Feerii, la Fundatia Nadia Comaneci. Si inca ma minunez de bucuria cu care copilul meu merge la scoala si ii multumesc Universului pentru momentul de inspiratie si cale luminata spre un om cu suflet exceptional care sta in fiecare zi in fata clasei copilului meu.
Nu pot sa trec peste minunea de relatie cu sotul meu. Povestea noastra are un inceput demn de un film Hallmark si, recunosc, ca am trecut prin momente in care nu stiam exact cum vor arata zilele de maine. Cred insa ca acest an, in ciudatenia lui, ne-a mai netezit locul unul langa celalalt si ne-a oferit un nou inceput de cel putin inca un deceniu impreuna, ca tot am sarbatorit 10 ani de la prima noastra intalnire.
De copil nu mai spun. Mi se pare fantastic chiar cum creste iubirea mea pentru el cu fiecare zi. Si daca am vreo mare dorinta in viata aceasta, pe langa sanatate pentru intreaga familie, eate ca legatura speciala dintre mine si copilul meu sa nu se schimbe niciodata. Si nu ma refer la alintaturi sau stat dupa fusta mamei, ci la discutii deschise si impartasit secrete.
Pare totul roz? Stiu, veti spune, in online toate vietile sunt roz. La noi nu e totul roz. La mine, nici atat. Cine ma cunoaste stie ca sunt mai degraba pesimista. Dar fac eforturi.
Si, asa cum imi invat copilul sa vada lucrurile bune din fiecare zi si ii repet ca un eveniment pozitiv poate contrabalansa aspectele negative, dar un lucru negativ nu trebuie niciodata sa stearga ce a fost bun, tot asa privesc si eu acum, in drum spre casa, intregul an.
Stiti, anul acesta am descoperit un altfel de colind. Exact asa se si cheama. Si zice acest colind, in ultima strofa, sa credem in minuni, cel putin de Craciun.
Inca suntem de Craciun, in vacanta, alaturi de familie, prieteni, oameni dragi.
Si indraznesc sa va lansez o provocare: descoperiti minunile din viata voastra! Cu siguranta exista! Chiar si intr-un an la prima vedere nu tocmai bun. Si nu doar de Craciun. Oferiti-va singuri acest dar! Meritati!
Un sfarsit de an minunat va doresc!
0 comments