Momente de umanitate, lectii de parenting la cald

Un centru comercial cu un spatiu de joaca. El si ea stau pe trepte si isi privesc fetita cum se joaca. Nu se grabesc. Nu spun nimic. Doar zambesc.
Fetita isi face de lucru cu niste cuburi mari. Din cand in cand le arata parintilor ce a construit. Mama si tata aproba din cap in semn ca au vazut ce face si zambesc in continuare.
Nu, nu au venit la joaca. Au venit la cumparaturi. Dar nu par sa se agite ca s-au abatut de la planul de acasa. Nici ca trece timpul, ca se duce ziua de sambata, ca le fuge weekendul printre degete. Zambesc cald si calm.
Habar n-am ce gandesc, dar lumina de pe chipul lor, in timp ce-si privesc copilul, pare sa spuna ca nici nu-si doresc sa fie in alta parte, facand altceva. Timpul acesta, impreuna, in fata copilului fericit, e mai important decat orice alta varianta de timp liber in weekend.
Si, in timp ce ma uit la ei si zambesc si eu involuntar, scriind aceste randuri, pe langa noi trece o doamna cu un baietel. Nu e mama lui. Copilul s-a ratacit si nu o mai gaseste pe mama. Iar doamna respectiva s-a ridicat de la masa la care era cu sotul si propriul copil si il ajuta pe baietel sa o gaseasca pe mama. Baietelul nu mai plange; simte cumva, cu bratul protector al doamnei cu suflet mare de dupa umar, ca o sa fie totul bine.
Nu stiu cum sa va spun, dar pentru mine astfel de momente imi par lectii de parenting mai valoroase decat orice carte in domeniu. Sau poate sunt eu mai sensibila