Nu exista parenting perfect. Si nici un parinte mai parinte decat celalalt

Nu exista parenting perfect. Si nici un parinte mai parinte decat celalalt.

Cu acest gand am plecat de la evenimentul “Cultivarea inteligentei parentale”, de la sfarsitul lunii trecute.

Mi se pare ca traim vremuri presante. Chiar daca nu mai stam la cozi, cum stateau parintii nostri, si teoretic putem avea orice, oricand, imi pare ca societatea pune mai multa presiune astazi pe parinti.

Daca te uiti pe net, spre exemplu, la articolele si cartile din domeniul parenting, iti pare ca se pleaca de la premisa ca, astazi, parintii, in special mamele, sunt cel putin paraleli cu ce inseamna a fi parinte, daca nu chiar praf la acest capitol. Si mie imi pare putin nedrept.

E adevarat ca sunt si cazuri de abuzuri asupra copiilor, fizice sau psihice, dar in general parintii fac tot ce pot ei mai bine si mai bun pentru copiii lor. Ca mai si gresesc, da, cine, Doamne-iarta-ma, nu greseste niciodata in nimic? Dar cred ca trebuie sa recunoastem ca, astazi, sunt mult mai multi parinti preocupati de informatii, de sfaturi, de solutii in a deveni mai buni si a fi mai aproape de copiii lor, de nevoile lor specifice.

Si nu e usor. Mie mi se pare ca cine spune ca e usor o face mai mult cu spirit de incurajare.

Sunt multe teorii de parenting, unele se sustin, se completeaza, altele se contrazic. Si, asa cum spunea si psihoterapeutul Gaspar Gyorgy, in cadrul evenimentului respectiv, fiecare expert are dreptaate in felul sau. Dar important este sa punem cap la cap informatii si, mai ales, sa vedem ce functioneaza in familia noastra.

Cuvantul parenting si cuvantul perfectiune nu au ce cauta in aceeasi propozitie.

Nu exista parenting perfect. Ci mai degraba, putem cauta un stil de parenting personalizat, croit pe specificul familiei noastre.

Pentru ca este foarte posibil ca o teorie de parenting sa se aplice perfect pentru o familie, dar sa nu functioneze deloc pentru o alta. Asta nu inseamna ca a doua familie e defecta. Ci pur si simplu, familia este diferita, parintii vin fiecare cu alt tip de bagaj emotional care se reflecta in modul lor de interactiune intre ei si cu copiii lor.

Iar cand punem presiune pe noi, ca parinti, ca trebuie sa fim intr-un fel sau altul, sa aplicam o teorie sau alta, presiunea aceasta se resimte poate si mai puternic supra copiilor.

Comparatiile reprezinta cel mai mare hot al fericirii personale.

Daca ne bucuram de copii doar cand sunt “buni”, sentimentul de apartenenta al copilului, sentiment pe care il au toti copiii, de altfel, nu este pe deplin satisfacut.

Felul in care ne comportam in relatia cu copiii nostri este mai important decat ceea ce le spunem. Nu e suficient sa-i spui copilului ca-l iubesti, daca, atunci cand nu se incadreaza in niste tipare sau asteptari, comportamentul parintelui arata mai degraba opusul sentimentului de iubire.

Daca ne dorim sa fim modele pentru copii, trebuie sa nu ne implicam in comportamente de critica, dispret, intrate in defensive sau blocaj in comunicare.

“De ce esti egoist?”, “De ce nu poti sa te comporti si tu normal?”, “Ce naiba e cu tine?” – aceste critici afecteaza sufletul copilului. Copilul invata ca atunci cand creste nu trebuie sa ii lase pe ceilalti sa vada ca a gresit, pentru ca va fi criticat.

Stiu, e al naibii de greu. Si personal nu cred ca poti peste noapte sa scoti genul asta de expresii din vocabular, daca ai crescut cu ele, spre exemplu, sau in prezent traiesti sau muncesti intr-un mediu in care exista multa critica si se pune accentul pe evidentierea greselilor.

Dar putem exersa. Putem sa ne asumam certurile pe care le pornim noi, parintii, cu proprii copii. Putem sa ne recunoastem limitele si chiar sa ne cerem iertare pentru greselile facute fata de copiii nostri.

Copiii vor sa straluceasca sic el mai bine stralucesc in ochii parintilor, chiar si cand nu se uita la ei si cand copiii nu sunt “buni”.

Am vazut multi parinti care isi lauda oriunde si oricand copiii. Inainte mi se parea exagerat. Dar pe de alta parte, am stat si m-am gandit, si poate nu e tocmai ceva rau. Pentru ca, daca lauda aceasta este sincera si nu e doar de bravura si nu e lauda de sine ci bucurie curata de copil, asa cum este el, cred ca cel mic simte si prinde aripi mai usor.

In acelasi timp, am observat ca ponderea este mai mare in cazul parintilor care au tendinta sa-si traga indirect copiii de urechi, povestind de nazdravaniile lor. “Ia spune-i bunicii ce prostie ai facut tu azi?” sau, raspunzand in locul copilului la simpla intrebare “ce mai faci”, “Ce sa faca, numai prostii! Nu vrea sa investe, nu isi face temele, dar vrea de toate!”

Copiii nostri au nevoie de noi exact atunci cand le e mai greu, au emotii mai intense.

La fel si in relatiile dintre parteneri, de altfel.

Si ca tot vorbim de parteneri, ati vazut ca in general intr-o familie un parinte este mai dur si unul mai permisiv? Si ca exista tendinta ca fiecare sa il judece si arate cu degetul pe celalalt? Si sa spuna despre sine ca e un parinte mai bun?

Realitatea e ca nu exista un parinte mai parinte decat celalalt. Ca stilul de parenting al unui parinte nu e neaparat mai bun decat al celuilalt. Copiii au capacitatea sa se adapteze. Important e ca, atunci cand exista decizii mari de luat, care il implica pe copil, sa existe un comun acord. Si sa se evite certurile pe seama copilului.

Si sa stiti ca nu e neaparat valabila chestia aia cu “noi ne certam, dar nu de fata cu copilul”.

Copilul oricum simte tensiunea dintre parinti si simte si cand acea tensiune il are pe el ca subiect.

Opiniile diferite sunt firesti. E normal sa vedem lucrurile altfel. Venim din medii diferite, am avut parte de stiluri diferite de parenting, de alt gen de prieteni si colegi de munca. Am fost crescuti si ne-am auto-educat diferit.

Important e sa intelegem ca diferit nu inseamna neaparat opus sau gresit. Diferit inseamna oportunitate de comunicare, analiza si concluzii comune, pentru interesul comun al copilului si al intregii familii.

Si o sa inchei cu un alt mesaj, transmis de Gaspar Gyorgy, cu care eu am plecat de la eveniment.

Nu te atasa prea tare de ce spun cartine sau expertii in parenting. Ci gaseste niste idei care sa-ti dea tie de gandit, sa tea jute sa gasesti propriile solutii care functioneaza pentru familia ta.