Nu lăsați pandemia să strice prietenia!

Stăm închiși în case. Ieșim rar afară și nu foarte departe de casă, doar ca să ne luăm cele strict necesare. Și când ieșim ne uităm în jur după vreun polițist care să ne ceară declarația, măsurând distanța față de ceilalți oameni din jur și analizând măsurile de protecție luate de ei în comparație cu noi, de parcă am fi într-un film gen Ocean’s Eleven și pregătim o spargere.

Ne-am specializat între timp în producția sau distribuirea de glume pe tema coronavirusului, pentru că – nu-i așa? – e în sângele nostru să facem haz de necaz. E o armă și asta, să nu o iei razna.

Dincolo de glume însă cred că ne mai paște un pericol, dincolo de problema coronavirusului. Există riscul să ne obișnuim așa, în această lume a izolării.

După ce zi de zi munceai înconjurat de colegi și periodic te întâlneai cu prieteni, nu doar le auzeai vocile la telefon, acum ești tu și un calculator – în orice cameră din casă, cu ușa închisă, separat de restul familiei, în timpul programului de muncă – și, în plus, prietenii ți-i vezi doar online.

Riscul e să te obișnuiești.

Chiar dacă poate în primele zile totul ți s-a părut anapoda, vrând nevrând accepți și te obișnuiești.

Și descoperi că până la urmă nu e o tragedie și să lucrezi singuri, chiar dacă prin atuurile tale era înainte capacitatea de lucru în echipă, și că uite că n-ai murit fără să te vezi cu un prieten nu știu câte săptămâni.

Și asemeni zicalei ”ochii care nu se văd se uită”, așa riscăm acum să nu ne mai fie așa dor de ochii colegilor, prietenilor pe care nu îi mai vedem la o cafea sau într-o vizită de weekend. Mai ales că oricum am început să pierdem noțiunea timpului și toate zilele par la fel.

Ce voiam să vă spun, am scris exact în titlu: nu lăsați pandemia să strice prietenia! Încercați să nu vă izolați de tot. Dacă trebuie să ne izolăm trupurile nu înseamnă că trebuie să ne izolăm și sufletele.

Sunați-i cât de des puteți pe cei apropiați vouă! Povestiți vrute și nevrute, rămâneți aproape.

Într-o zi vom ieși din case și ar fi trist ca, atunci când ne-am reîntâlni cu cei pe care îi numim prieteni, să avem un soi de stângăcie, de reținere, de parcă cineva ne-ar fi trădat sau noi am fi trădătorii.

Aveți grijă de voi, de sănătatea voastră, dar nu uitați să vă îngrijiți și de sufletul vostru, de prieteniile care vă umplu sufletul!