O sambata cat o mie

N-am mai avut de mult o sambata atat de incarcata. Dar a fost asa frumoooos… Si am fost in familie. Toata ziua

De dimineata am fost la bowling. E un “sport” care mie imi place si printre foarte putinele la care ma mai si pricep cat de cat, pe langa badminton, dar cum n-am mai jucat de mult s-ar putea sa fi uitat ce si cum.

Robert e tare incantat de bowling. De fiecare data cand spunem ca mergem topaie la propriu. In sala il mai apuca putin oftica – deh, nu toate popicele cad la comanda! Dar ceva imi spune ca nu o sa refuze urmatoarea invitatie.

De la bowling am fugit la “Bataia cu apa” de la Roaba de cultura. Sincer, nu imi mai mintesc de cand nu m-am mai batut cu apa – si nu ma refer la mare sau la piscina. Ci, asa, cu toate hainele pe tine, sa incepi uscat si sa sfarsesti ud pana la piele. Ce mai, pana la chiloti, ca a avut Robert grija de asta

Cum aveam schimburi la noi, ne-am pus repede hainele uscate si am pornit-o spre film. Am vazut ultima parte din “Ice Age”. Robert s-a distrat, dar la modul onest, filmul nu se ridica la nivelul primelor parti, mai ales primelor doua parti.

Dupa film, am mancat repede ceva la mall si am plecat sa ne intalnim cu Otilia Mantelers, la “Copacelul cu griji”, sustinut de Sloop si gazduit de Copacul cu carti. Ne-a placut mult. De fapt, noua ne place tot ce face Otilia. Si, chiar daca Robert la prima vedere nu pare foarte activ, e maxim de receptiv si baga repede la cap, de vreme ce – atunci cand fiecare copil prezent la atelier a trebuit sa indice cea mai mare grija a sa – Robert a spus fara sa stea pe ganduri: cand mami si tati se supara. Nu aruncati cu pietre, n-am spus niciodata ca suntem parintii perfecti! Dar promitem sa revenim si sa acordam atentie celei mai apasatoare griji a copilului nostru.

Dupa ce i-am multumim Otiliei, am pornit spre avioane, adica Bucharest International Air Show. Aici stiam ca o sa ne placa, pentru ca am fost si anul trecut. Cu locurile de parcare e o vesnica problema, insa. Noi am parcat in cele din urma la Ikea. Chiar cand coboram din masina, deasupra noastra survola un supersonic. Ne-bu-nie!

Am luat-o pe jos de la Ikea spre Baneasa si am vrut sa ne oprim pe o laterala a aeroportului; ni s-a parut ca vizibilitatea e mai buna. Doar ca domnii politisti, gardieni sau ce erau indepartau oamenii de pe cei doi metri latime de iarba (uscata) si ii inghesuiau pe nici un metru latime de trotuar. Pe cuvant daca am inteles de ce. Cred ca daca eram in alta tara, toata portiunea aia era impanzita cu corturi cu diferite produse de vanzare.

Am stat putin in zona respectiva si apoi ne-am indreptat spre aeroport, spre locul dedicat spectatorilor. A trebuit sa ocolim cladirea aeroportului pe motiv ca prima intrare e doar pentru VIP-uri. De parca n-ar fi avut oricum zona ingradita, special dedicata lor, de unde sa vada frumos tot spectacolul. Le trebuia si intrare speciala. Te doar mintea uneori, sincer. Mai ales cand ajungi in zona spectatorilor si constati ca zona de VIP-uri e imensa. La fel si zona pentru presa. Cred ca daca adunau toti jurnalistii de pe aviatie sau news de la toate televiziunile, radiourile, ziarele si revistele de la noi, nu umpleau spatiul ala. Intrau lejer cateva care de transmisie in direct. Si bineinteles ca era 90% gol.

Am facut un tur, Robert a zis ca nu vede nimic – ce-i drept nu prea se vedea din zona spectatorilor muritori de rand – si cand ne-am hotarat sa ne intoarcem spre zona laterala a aeroportului de unde gardienii faceau ture pe zeci de metri sa indeparteze oamenii de pe iarba, am prins un colt de gard liber Am stat acolo pana la final si ne-am bucurat de un final de spectacol superb!

Am fi vrut sa ramanem si la concertul care incheia BIAS 2016, dar dupa o asemenea zi maraton am decis ca e mai bine sa o luam catinel spre casa. Duminica aveam programat “Finding Dory”, care merita toti banii, apropos!