Parenting

Parinti pe fuga, copii fara timp

By  | 

Nu pot sa nu ma gandesc la parintii nostri. Intr-un regim in care stateai la coada pentru lucrurile vitale, de tipul butelie pentru aragaz sau laptele zilnic, in care alimentele de baza erau cu portia, pe baza de cartela, pornind de la paine, pana la ulei, zahar, faina si orez, in care diferentele de pozitie in structura erau vizibile si la nivelul copiilor, in ciuda uniformelor scolare, parintii nostri reuseau cumva sa fie echilibrati, sa nu fie tot timpul stresati si la o ciupitura distanta de manifestarea starii de permanenta irascibilitate.

Teoretic, parintilor de astazi nu le lipseste nimic. Se pot duce la orice ora din zi si din noapte, in orice moment al anului sa cumpere toate cele necesare pentru casa, pentru familie si copii. Accesul la informatie este in mod evident mult mai mare. Resursele, infinite. Nu trebuie sa se imprieteneasca cu doamna de la alimentara, nici sa isi invete copilul sa isi incalzeasca singur mancarea la aragaz de la 4 ani, nici sa se duca sambata la munca. Weekendul are acum doua zile.

Cu toate acestea, parintii de astazi zici ca au cel putin un motor la spate. Mereu pe fuga. Mereu intr-o continua stare de agitatie. Mereu, cu o lista de treburi neterminate. Si, din pacate, in foarte multe cazuri, mereu fara timp de copii.

Alearga sa prinda autobuzul, tramvaiul sau metroul. Cine locuieste in Bucuresti, stie clar despre ce vorbesc. Ai impresia uneori ca in mijlocul de transport care se apropie de statie si pentru care trebuie sa zbori pe scari, printre oameni, sta toata esenta vietii si, deci, nu iti poti permite s-o ratezi.

Daca treci pe langa oameni care vorbesc la telefon si prinzi franturi de discutie (uneori, nici nu poti evita), majoritatea vorbitorilor sunt nervosi, agitati, se vaita de un coleg sau sef sau alte situatii neplacute.

Parintii care sunt alaturi de copii sunt, de multe ori, prezenti doar fizic. Am asistat la nenumarate scene in care parintele vorbea la telefon sau isi citea mailurile pe telefon, iar copilul atarna de mana parintelui asemeni unei genti pe role, cuminte, fara un sunet, asteptand sa fie tras pe peron.

La fel cum, in vacante, vad tot mai multe familii in care ambii parinti isi butoneaza telefoanele, iar copilul dintre ei se uita cand la un parinte, cand la altul, se joaca si vorbeste de unul singur sau, in cel mai fericit caz – daca poate fi considera un caz fericit, se joaca pe propria tableta.

Stiu ca multi parinti, chiar daca astazi nu mai sunt presati de cozi sau ratii de mancare, sunt mult mai stresati de grija zilei de maine, cauzata in special de instabilitatea locului de munca. Asa cum stiu la fel de multi parinti care isi poarta locul de munca peste tot dupa ei. Daca merg cu masina la serviciu, la fiecare semafor de culoarea rosie mai citesc un email, pe drum vorbesc la telefon treburi de munca, acasa isi deschid calculatoarele sau tabletele aproape imediat ce intra pe usa, pentru ca mai au un raport de finalizat.

In tot acest timp, copiii nu mai au timp sa fie copii. Nu asa cum am fost noi. Ne plangem ca astazi copiii isi petrec prea mult timp la televizor sau pe tableta, calculator. Dincolo de faptul ca, intr-adevar, au net mult mai multe optiuni la tv, comparativ cu cele zece minute pe seara, pe care le aveam noi, mare parte din vina ne apartine noua, parintilor pe fuga, mereu ocupati cu altceva.

Dupa cel putin zece ore de munca la serviciu, calculand si timpul pierdut pe drumul dintre birou si casa, tur-retur, in ora sau orele acelea cand trebuie neaparat sa finalizezi ceva tot pentru munca, dar lucrand acasa, ii recomanzi copilului orice, doar ca sa te lase in pace – televizor, tableta, trantit jucarii, orice, important e sa nu fi deranjat. Apoi, cand ai terminat, copilul vine si iti cere atentie.

Te-a asteptat toata ziua, a vanat fiecare secunda cat ai avut de lucru acasa si, in sfarsit, esti liber. Esti parintele lui. Asa ca vine la tine cu toata energia pozitiva, nascuta din bucuria de a fi impreuna, pe care a adunat-o toata ziua.

Si tu ce faci? Iti dai ochii peste cap, te intrebi de unde are atata energie si il rogi sa te lase sa respiri. Ca tu nu mai poti, esti terminat de oboseala, ai avut o zi ingrozitoare si doar de jucat nu mai ai chef, ca in rest de orice. Asta daca nu iti versi toti nervii si toate frustrarile pe copil si il repezi putin sa isi vada de joaca lui de copil.

Si cum ar putea fi altfel copiii de azi, altfel decat fara stare, cicalitori, obositori, mereu nemultumiti, fara sa aprecieze toata munca parintilor, anti-sociali (prieteni doar cu telefonul sau tableta). Nu, ei nu sunt asa, ei sunt doar copii, copiii nostri. Daca ne par asa sau devin asa, este pentru ca noi suntem asa. Noi alergam mereu de parca daca ne-am opri o secunda sa ne uitam la pomii ce infloresc in prag de primavara ni s-ar opri viata; noi ne petrecem mai mult timp in fata calculatoarelor si telefoanelor decat unul in fata altuia; noi raspundem in doi peri, pentru ca nu avem timp de dat prea multe explicatii; noi ne proiectam visele neimplinite pe proprii copii si le cerem mult mai mult decat pot duce si tot mai mult cu fiecare zi ce trece; noi am uitat ca si noi am fost copii.

Poate ca noi, copiii care am fost candva, nu am avut Disney si nici portocale tot timpul anului, poate ca aveam cheia atarnata de gat si ne asezam la cozi la alimentara pana veneau parintii de la munca, dar noi n-am mers la zeci de activitati optionale dupa programul de gradinita, inca de la grupa mica, noi ne-am jucat afara pana cand se lasa noaptea si ne cautau parintii sa ne adune pe-acasa, noi am avut timp sa fim copii.

* Publicat de smartandhappychild.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook