Ganduri. Amintiri
Pe bune? Asta a fost vacanță? Pentru cine?
”Ce atâta agitație? Aceasta este vacanța perfectă pentru copii! Stau toată ziua la calculator, tabletă, televizor…”
E, și cu acest comentariu, am simțit cum îmi ies flăcări pe nări, ca dragonilor din povești.
Pe bune? Asta a fost vacanță? Pentru cine?
Nu vreau să reiau subiectul școlii online. Trec peste zelul unor profesori care au transformat posibilitatea de a se întâlni cu elevii în mediul online într-un soi de insturment de pedeapsă. Trec și peste acei profesori care au uitat total de elevii lor.
Fiecare face ce poate și cum simte. Pentru că nimeni nu era pregătit pentru această perioadă. Niciun profesor nu este instruit pentru astfel de momente și nici nu poate spune că a primit vreun ghid îndrumător, vreun sfat în acest sens.
Dar de la neștiință sau neputință până la o desconsiderare a stresului sau presiunii prin care trec copiii în această perioadă… Până la a considera că izolarea din aceste zile echivalează cu o vacanță pentru copii, indiferent de vârsta lor… Sunt ani lumină distanță, măi oameni buni!
Nici nu contează dacă elevii fac sau nu școală online sau sub ce formă, dacă fac doar lecții cu profesorii sau primesc și teme pe lângă, sau dacă rezolvă doar fișe, exerciții din culegeri, sau dacă nu primesc nimic de lucru de la profesori.
Contează că statul doar în casă, că interzicerea de a ieși afară, în parc, de a te întâlni cu colegii și prietenii tăi, nu are cum să echivaleze cu o vacanță! Nu asta înseamnă vacanță!
Poate că sunt copii care preferă și astfel de activități în vacanță sau când au puțin timp liber – stau pe tabletă, smartphone sau cine ce are. Dar îmi place să cred că atunci când sunt cu adevărat în vacanță nu fac doar asta.
Eu cred că toți copiii au nevoie de socializare, de joc împreună – și nu (doar) online. Au nevoie să alerge împreună în parc, să se plimbe împreună cu bicicleta, să învețe unul de la altul cum să se plimbe cu un skateboard sau cu rolele, să se cațere împreună în copaci, să se joace cu mingea, să facă năzdrăvănii, să se simtă liberi.
Și, mai ales, toți au nevoie să iasă afară.
Când numeri zilele de stat în casă non-stop, văzut soarele doar de la fereastră și bucurat de adierea vântului tot numai de la geam sau în balcon, de uitat cu jind la păsări și visat să fii ca ele și nu neapărat pentru capacitatea de a zbura, ci pentru libertatea de a sta afară, nu pot să cred că într-o astfel de situație poți spune (sau crede) că ești în vacanță.
Noi, în niciun caz nu putem spune că în acest trei săptămâni am fost în vacanță. Și nu mă refer la faptul că mi-am transformat balconul în birou și dormitorul copilului în sală de clasă, pentru că amândoi am continuat să lucrăm de-acasă. Ci doar la faptul că, spre exemplu, copilul mergea în fiecare zi, după ore, jumătate de oră în parc. Și, uneori, mai ieșea și după-amiaza. Că eu puteam să mă opresc oricând, în drum spre casă, la un magazin. Că băiatul meu se întâlnea zilnic cu copii în parc. Că eu puteam ieși la o cafea cu o prietenă. Că ne puteam vedea cu prietenii la un pahar de vorbă lungă…
Când nu poți să faci nici măcar atâta lucru, cum poți să spui că ești în vacanță?
Vacanța ar fi trebuit să înceapă mâine. De mâine ar fi trebuit să multiplicăm toate acțiunile trecute în revistă mai sus. Copilul ar fi putut sta și o zi întreagă afară. Noi am fi stat până noapte târziu, în gașcă, la povești, karaoke și distracție.
Să mai spun că luni ar fi trebuit să plecăm în vacanță? Să zburăm cu avionul? Să ajung, în sfârșit, la prietena mea?
Nu. Pentru noi nu fost vacanță. Dar o să încercăm să ne amintim că de mâine începe oficial vacanța școlară, vacanța de Paște.
Deși știu că nu o să fie cu adevărat vacanță și cu siguranță nu o să fie vacanța pe care ne-am plănuit-o în urmă cu ceva timp, înainte să înceapă toată nebunia asta, am încredere că vom reuși să găsim soluții să ne bucurăm și de vacanță, și de sărbătorile care se apropie. Abia aștept vânătoarea de ouă!
0 comments