Parenting

Pentru mamici cu burtici: bucurati-va!

By  | 

Am fost invitata de Social Moms la vizionarea filmului documentar ”Nasterea la Microscop” (Microbirth), urmata de o serie de sfaturi pentru mamici cu burtici, oferite de o echipa de Educatori Perinatal SAMAS formata din moasele Liliana Movsessian si Andreea Andrei .

Recunosc ca primul gand a fost: dar eu nu mai sunt in target; ce sa caut eu acolo?

Mi-am amintit apoi ca nu trebuie sa fie doar despre mine, ca e si despre si pentru voi, si ca as putea sa va transmit ceva interesant si util.

In plus, mi-am amintit de mine. De povestea mea. De burtica mea.

Dupa parerea multora, am fost o norocoasa. Din momentul in care am vazut cele doua liniute (pe vreo trei teste, ca asa e cand esti un fel de Toma necredinciosu) pana in momentul in care l-am auzit plangand pentru prima oare, totul a fost ca inainte.

N-am avut greturi. N-am avut pofte. In primele 20 de saptamani, doar eu si tatal bebelusului am stiut ca bebe exista. Nici mie nu-mi vine sa cred ca nu s-a vazut. Dar imi amintesc ca dupa ce anuntul a fost public, parca si bebe s-a simtit eliberat si a recuperat din plin. M-am transformat rapid intr-un balon.

Dar chiar si-asa. In luna a patra am dansat o noapte intreaga la nunta actualilor nostri nasi. Am fost la munte, pe zapada mare, ba chiar am si pus lanturile la rotile de la masina cand era sa nu mai putem urca spre cota 2000. Pe la sfarsitul lunii a saptea eram la sanius, in Predeal. Am lucrat pana in ultima zi. Imi amintesc si acum ca, in ziua de dinaintea nasterii, am fost la farmacie sa imi mai cumpar una-alta si am completat un formular pentru cardul de fidelitate; in acel formular ti se cerea ziua nasterii copilului si am zis “pot sa trec ca o sa fie maine?”; de-atunci am ramas prietena cu farmacistele de acolo si ne amintim si azi de momentul acela. S-ar zice ca n-am avut nicio problema, ca am fost o graviduta norocoasa. Da si nu.

Ceea ce lumea nu stie e ca pe la 32 de saptamani am fost amenintati (eu si bebe) ca ajungem la incubator, pentru ca bebe nu mai lua in greutate. Timp de doua saptamani, i-am spus zilnic burticii ca tre sa ia masuri, ca noi nu avem sanse de supravietuire intr-o maternitate de stat, ca eu habar n-am sa dau “binete” la buzunar.

La 34 de saptamani, greutatea nu mai era aceeasi, din fericire, dar erau niste semne de intrebare privind vascularizarea cordonului ombilical. Am fost trimisa la o a doua opinie, doar ca precautie. Inca eram ok, asa ca am mers inainte.

Bebe misca extrem de rar, spre deloc. Lumea zicea ca e cuminte. Aveam sa realizam mai tarziu de ce. Dar pana atunci, pentru verificare, in fiecare zi, o data sau de doua ori pe zi, il trezeam punandu-mi pe burta o pereche de casti cu “It’s my life” – Bon Jovi. Era singura melodie la care reactiona. Si asa stiam ca inca e acolo, ca e ok.

La 36 de saptamani, nivelul lichidului amniotic era la pragul “disperarii”. Am fost sfatuita sa beau multe lichide, de parca oricum nu depuneam eforturi supraomenesti (pentru mine) sa fiu la acel minimum de 2 litri pe zi. Si am fost la control de cel putin doua ori pe saptamana.

Cand am ajuns la 37, eram deja in pragul de alerta. Dar am tras, cu control aproape zilnic, sa ajungem la 38. Imi amintesc ca vineri, doctorul meu mi-a facut programare pentru miercuri, pentru cezariana. Martea se incheiau cele 38 de saptamani, asa ca miercuri eram super ok. Ne-am vazut si sambata. Ne-am vazut si luni. Si ne-am vazut si marti, pe principiul – poate e o minune si anulam programarea de miercuri. Dar, nu.

Miercuri seara am nascut prin cezariana, chiar daca pornisem la drum cu ideea unei nasteri naturale, chiar si in sambata de dinainte intrebam daca chiar nu mai putem astepta, sa se intample ceva natura. Cand am nascut s-a constatat ca nu mai era lichid nici cat sa umpli o cana obisnuita. Iar cordonul ombilical era aproape integral atrofiat. Cert e ca n-a fost bun nici de prelevat sange pentru celule stem, nici macar pentru pastrat o bucata de cordon, din care sa se extraga direct celule stem. Dar bebe era bine. Si asta conteaza de fapt cu adevarat.

Ceea ce stiu acum e ca am avut si am un super medic. Un om. Care uneori pare exagerat in analize, ca sufla si in iaurtul de la frigider. Dar eu zic ca felul acesta de a fi a lui, super grijuliu si precaut, ne-a adus unde suntem azi: la o familie sanatoasa.

Filmul prezentat de Social Moms si SAMAS a fost despre importanta unei nasteri naturale, despre beneficiile nasterii naturale pentru protectia viitoare a bebelusului, pe care operatia de cezariana nu le poate oferi.

Stiu asta, dar cred ca uneori Dumnezeu, Universului sau spuneti-i cum vreti fortei naturii, stie mai bine ce si cum. Va spun doar atat. Din primele saptamani ale sarcinii, cand inca lumea nu stia de ea, am cautat sa particip la diferite cursuri despre nastere si mai ales despre travaliu, ca sa ma pregatesc. M-am inscris la vreo trei, ultimul cam cu o luna si putin inainte de nastere. Toate s-au anulat din diferite motive. Dupa ce am ajuns obligat-fortat la cezariana am inteles ce tot incerca sa imi spuna Universul: eu nu aveam sa am nevoie de cursuri despre travaliu, pentru ca nu aveam sa-l traiesc vreodata.

Dar, daca pot sa imi permit sa va dau cateva sfaturi, ar fi asa:

  • Bucurati-va de sarcina voastra, mai ales daca nu aveti probleme foarte grave si nu trebuie sa stati in pat! Chiar daca veti mai fi insarcinata vreodata, nu stiu sa fie doua sarcini la fel. Plus ca sentimentele pe care le traiesti prima oara nu le mai poti trai la fel, pentru ca deja le cunosti.
  • Alegeti-va un doctor care sa rezoneze cu voi, cu ce va doriti voi! Un medic care sa va raspunda la toate intrebarile care va trec prin cap, oricat de ciudate ar parea. Un medic pe care sa-l simtiti om. Un medic care sa va sustina, sa va incurajeze, sa va transmita energie pozitiva si putere, no matter what. Daca am avut noroc in ceva in timpul sarcinii, a fost norocul de a avea un medic care sa ma faca sa ma simt zen. Imi amintesc ca si in ziua nasterii, asistentele erau foarte mirate de cat de calma eram. Adevarul e ca, in ciuda faptului ca stiam ca ceziariana e un “must”, nu o facem din motive de distractie, aveam incredere totala in medicul meu. Si eram cu adevarat zen, cum nu cred ca am fost vreodata.
  • Mergeti la cursuri de puericultura! Noi am fost. Unul de vreo patru ore intr-o zi de weekend, foarte bine structurat, fara multe detalii, dar cu exact informatia vitala. Pe noi ne-a ajutat enorm. In prima luna de viata a lui bebe nu am avut medic pediatru, spre exemplu. Si tot ce ne-am notat cu constiinciozitate la cursul de puericultura ne-a ajutat sa ne descurcam foarte bine, fara sa ne stresam, fara sa intram in panica. Am fost chiar felicitati de medicul pediatru, cand bebe avea o luna.
  • Mergeti la cursuri de travaliu si nastere, mai ales daca vreti sa nasteti natural! Chiar daca eu nu am ajuns, cred cu tarie ca un astfel de curs ajuta mult.
  • Pregatiti-va! Informati-va! Cititi mult, intrebati specialisti! Mergeti la urmatoarele vizionari ale documentarului despre care va spuneam la inceput. Nu e vorba doar despre film, e vorba despre intalnirea cu educatorii SAMAS, de la care veti afla lucruri interesante si care va pot raspunde la multe intrebari pe care probabil le aveti. Urmatoarele vizionari sunt programate in Bucuresti in zilele de 11 august, 25 august si 8 septembrie. Inscrieri se pot face aici.
  • Luati deciziile cu sufletul! Aveti incredere in intuitia voastra! Aveti incredere in mesajele pe care corpul vi le transmite!

Va doresc sarcini frumoase si nasteri binecuvantate!

4 Comments

  1. Pingback: Lista evenimentelor din Saptamana Internationala a Alaptarii – Raluca Loteanu

  2. Pingback: Despre o altfel de alaptare - iulianaroca.ro

  3. Pingback: Inapoi la origini. Cu 6 ani in urma. - iulianaroca.ro

  4. Pingback: Pentru mama - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *