Povestile ne fac oameni mari

Ultima zi a saptamanii trecute a fost pentru Robert una de poveste, la scoala. Au fost emotii, multe emotii, din cauza unor “invitati straini”, de fapt a inspectiei de grad a dnei invatatoare. Dar a fost si o zi in care toate activitatile s-au invartit in jurul povestilor. Lumea basmelor a renascut in sala de clasa nu doar din prisma activitatilor desfasurate, dar mai ales a costumelor pe care atat copiii, cat si doamna invatatoare le-au purtat. Personaje de poveste pentru o zi de neuitat.

„Povestile ne fac oameni mari”. Asa scria pe tabla din fata clasei. Mi-a placut mult mesajul, care nu cred ca e doar pentru copii.

Si uite-asa mi-am amintit de povestile copilariei, despre cum am descoperit aceasta lume, cum am inceput sa citesc, cum m-am indragostit de carti si cum incerc, cat imi sta in puteri, sa imi apropii copilul de lumea cartilor si povestilor mai vechi sau mai noi.

Amintiri din (propria) copilarie. Primele povesti. Primele carti

Eu am fost un copil foarte curios, inclusiv intr-ale cititului. Am invatat sa citesc pe cand aveam putin peste 4 ani. Iar pe la 5 ani – 5 ani si ceva, mama a mers cu mine la biblioteca oraseneasca, sa facem abonament. Imi amintesc si acum ca prima carte pe care am luat-o cuprindea mai multe versiuni populare a baladei Mesterul Manole. Nici azi nu stiu de ce am ales acea carte, probabil mi-a sunat interesant faptul ca era aceeasi poveste in versuri, spusa in mai multe feluri.

Pe-atunci, cartile nu erau atat de colorate ca astazi, nu prea alegeai cartea dupa imaginea de pe coperta, ca mai toate aratau la fel. Mai mult titlul era cel care convingea. Pe mine intotdeauna ma atrageau titlurile mai deosebite. Stiu ca prin clasa a doua am incercat sa citesc din biblioteca parintilor mei romanul “Alexandra si Infernul”, pe care bineinteles ca n-am reusit sa il termin; m-am convins ca parintii mei avusesera dreptate, nu era chiar pentru varsta mea, dar titlul suna foarte interesant. La fel am patit prin clasa a patra cu “Razboi si pace”. Am imprumutat primul volum de la biblioteca scolii, unde nu mi s-au dat sanse de izbanda; pe buna dreptate.

Dar partea aceasta cu titlurile o am si astazi. De foarte multe ori, cand am timp sa zabovesc mai mult intr-o librarie si nu in cautarea unei carti pentru baiatul meu, sunt atrasa de titlurile cartilor. Apoi ma uit la recenzii sau fragmentele redate pe ultima coperta. Si daca povestea mi se pare interesanta, nu plec fara cartea respectiva.

Am mostenit, cred, atractia aceasta pentru carti de la parintii mei. Imi amintesc ca aveam in sufragerie o biblioteca, aproape cat un perete intreg, plina cu carti. Erau mai ales romane, care mi-au prins tare bine in clasele gimnaziale si chiar la liceu.

Tot pe atunci am descoperit anticariatele de carte. Imi amintesc ca strangeam banii de alocatie pe care ii cheltuiam aproape integral pe carti. In perioada aceea eram un fan al cartilor de dramaturgie. Cumparam orice gen de teatru, indiferent de autor. Dar nu cred ca voi uita cartea imprumutata de la profesoara de limba, teatru de Ibsen. Era o carte cu coperte cartonate si paginile cu foaie subtire, fina. Foarte frumosa!

Copii si parinti, citim impreuna

Cred ca este rolul parintilor sa ii introduca pe cei mici in lumea cartilor si a povestilor. Povestile contribuie la dezvoltarea memoriei, atentiei si imaginatiei copiilor. Si tot povestile ii ajuta sa gaseasca solutii la propriile framantari, sa identifice si sa gestioneze propriile emotii si sentimente sau ii incurajeaza sa comunice parintilor evenimentele pe care le traiesc la scoala sau gradinita, spre exemplu – si nu ma refer neaparat la povestile terapeutice, o nisa care se dezvolta tot mai mult.

Cred insa ca dragostea de carte sau capacitatea de a povesti se dobandeste, se dezvolta, iar parintii joaca un rol important in acest sens.

Eu i-am citit baiatului meu de cand era foarte mic, cand inca nu vorbea foarte bine si era atras in special de imaginile din carti. La inceput, povesti scurte, cu un paragraf pe pagina. Apoi, am trecut la basmele copilariei noastre. Stiu ca sunt dezbateri privind aceste basme, daca este bine sa le citim sau nu copiilor, dar cred ca depinde foarte mult de copii. Sunt copii care iau toate povestile ca pe simple povesti, dar sunt si copii care raman marcati de anumite scene din povesti. Dar trebuie incercat, explicat. Pana la urma, in viata lor nu vor intalni doar bine. Copilul meu a avut o perioada, spre exemplu, cand imi cerea sa ii citesc in fiecare seara “Hensel si Gretel”, probabil ca voia sa fie eroul care invinge raul

Indiferent de genul povestilor pe care le alegem, este important sa le citim copiilor, cat de des, in fiecare seara in mod ideal, mai ales daca ne dorim ca, pe masura ce vor mai creste, sa isi doreasca sa descopere singuri povesti noi.

Modelul oferit de parinti cred ca este foarte important. Biblioteca din casa, lecturile parintilor – si aici nu ma refer doar la povestile pentru cei mici.

Eu, spre exemplu, la un moment dat, vazant ca baiatul meu a intrat intr-o perioada in care nu vrea sa mai auda de povesti, desi reusea sa citeasca singur unul – doua paragrafe, am renuntat sa citesc doar la metrou si am inceput sa citesc si acasa, bineinteles povesti pentru copiii mai mari Dupa cateva zile, desi parea ca se joaca si nu ma vede citind, baiatul meu a hotarat sa isi faca singur un program de citit, o pagina pe zi. Inca este mic, dar faptul ca se bucura de fiecare data cand primeste o carte sau cere sa ii cumparam o poveste noua, mai ales daca recunoaste personajul, cred ca este un semn bun.

Cum imprietenim copiii cu povestile si cartile, in general

In primul rand, asa cum spuneam, as zice ca parintii ar trebuie sa le citeasca celor mici cat mai des posibil, chiar daca acestia cer aceeasi poveste sau, dimpotriva, vor direct finalul povestii.

Sa mearga cu ei in librarii, sa le arate carti, sa le povesteasca despre cartile pe care le vad si sa le permita sa-si aleaga singuri o carte.

Sa se arate entuziasmati de fiecare data cand copilul cere o carte sau primeste in dar carti.

Sa se joace cu ei, folosind jucarii din plus sau papusi de mana, creand fragmente din povestile citite sau creand propriile povesti.

Sa le arate bucuria de a citi, citind ei insisi carti pentru adulti, in timp ce copiii se joaca.

Sa le povesteasca despre cartile copilariei lor, eventual sa le arate carti din copilaria lor, daca mai au.

Sa fie alaturi de ei, dar sa nu ii forteze, daca in mijlocul povestii isi  pierd rabdarea sau pun diferite intrebari care, treptat, se departeaza de subiectul povestii.

Noi am inlocuit povestea de seara, cea citita din carte, cu povestile pe care le inventam impreuna, de cele mai multe ori prin jocul: eu incep, tu continui. Uneori mai citim si povesti, dar de cele mai multe ori nu mai vrea povesti din carti, pentru ca pe acelea le descopera singur, citind o pagina aproape in fiecare zi. Insa niciodata nu refuza o poveste inventata sau un teatru de papusi.

Brosura pentru promovarea lecturii in familie

Asociatia Curtea Veche a realizat, in colaborare cu Gáspár György, psiholog si psihoterapeut, in parteneriat cu paginadepsihologie.ro, o brosura care promoveaza lectura in familie, prezentand importanta povestilor in dezvoltarea copiilor, pe categorii de varsta.

Brosura “Avem nevoie de povesti pentru a creste oameni mari” poate fi descarcata gratuit aici.