Prima noapte in deplasare

Am spart gheata, cum se spune. A venit si momentul pe care nu credeam ca il vom trai prea curand, momentul in care copilul accepta sa doarma in deplasare, la un prieten – in cazul nostru, la un verisor.

Bine, nu e chiar prima noapte in care nu doarme acasa, cu noi; a mai dormit la bunici, de fapt la bunicul care il creste de la 10 luni. Si a mai dormit in deplasare de multe ori, dar de fiecare data cu noi in preajma.

A fost insa pentru prima data cand a zis ca doarme fara noi, fara bunici, singur, acasa la verisorii lui.

Au mai fost si alte ocazii in care i s-a propus sa doarma in deplasare, dar de fiecare data a spus “doar daca ramane si mami”.

Si de aceasta data, initial a intrebat daca ramane si mami cu el. Apoi, dupa ce l-am asigurat ca e ok sa ramana daca isi doreste asta si ca a doua zi dimineata ne reintalnim, a fost de acord sa doarma acolo.

Cred ca l-a ajutat si faptul ca, acum cateva saptamani, s-a intamplat sa ramana un copil la noi, peste noapte, pentru prima data. Fina noastra este mai mare decat baiatul nostru cu cativa ani, asa ca noi n-am avut nicio emotie ca avem al doilea copil in casa. Al nostru era fericit si emotionat ca, pentru prima data, doarme acasa cu un alt copil. Experienta aceasta i-a dat curaj, cred. A vazut ca nu e nimic de speriat in a dormi cu un prieten, acasa la un prieten. Si cred ca aceasta experienta l-a facut sa spuna “da” la propunerea de a dormi el acasa la varul lui, fara noi in preajma.

Era foarte fericit. “Iti dai seama, mami, e prima data! Prima data din totdeauna!”, imi spunea plin de entuziasm si foarte emotionat totodata. Cand a inchis usa in urma noastra a spus: “Te iubesc, mami” si am simtit ca ar putea sa inceapa sa planga si chiar sa se ragzaneasca, asa ca n-am mai lungit momentul despartirii.

Recunosc ca n-am plans si nici nu m-au apucat intrebarile de tipul “aoleu, oare ce-o sa faca”. Mi-am dorit doar sa nu se razgandeasca pe la miezul noptii si sa trebuiasca sa linistim copilul prin telefon sau sa gasim o solutie sa il recuperam urgent.

A doua zi l-am intrebat chiar daca ii venea sa planga cand am plecat. Si mi-a spus: “Aveam emotii!”. Ce bine ca l-am invatat ca e normal sa ai emotii cand faci ceva nou, important e sa iti pui emotiile deoparte si sa te concentrezi la cei ai de facut!

Dupa prima experienta mi s-a parut mai incantat ca a facut acest pas, decat de eveniment in sine, de parca si-a demonstrat lui insusi ca se poate, fara sa se arate neaparat nerabdator sa repete experienta foarte curand. Vom vedea, de fapt; important e ca a facut-o si p-asta!

V-am mai spus ca am baiat mare