printre flori (12)

Adormise. Nu de foarte mult timp. Cand se trezi cu o lovitura puternica in cap.

“Au”, spuse si simti cum este invaluit de ceva care nu ii mai permite sa se miste. Era apa. Indundatie. Potop. Inima ii batea din ce in ce mai repede, in timp ce incerca din rasputeri sa dea din picioruse sa se ridice la suprafata. Dar apa se scurse practic pe corpul lui si scapa imediat.

Respira usurat. Fusese doar o picatura. Cineva trebuie sa fi udat plantele. Dar cine?

Si chiar cand incerca sa desluseasca misterul, o noua picatura ii cazu in cap, impresurandu-l pe de-a-ntregul.

Si inca una. Si inca una. Nici bine nu scapa de o picatura, ca venea alta, si alta.

“Au! Au! Au!”, ajunsese sa spuna incontinuu.

Era clar. Locul unde se afla nu mai era sigur.

Isi desfacu aripile grele si porni intr-un zbor anevoios, incercand sa evita picaturile, sa treaca printre ele, spre un loc mai ferit.

Deodata o picatura mare il lovi puternica si il darama. Cazu pe o frunza. Care nu il sustinu insa prea mult. Aluneca pe o alta. Si tot asa, in cascada, se trezi pe pamant. Era ud. Si moale. Si simtea cum parca piciorusele i se ineaca in namol.

Se ridica cu greu si luptand cu picaturile care veneau tot mai multe, tot mai dese, ajunse intr-un final la umbra unei frunze late, groase, sub care era uscat.

“Ufff, am scapat”, spuse, fericit ca se simtea iar in siguranta.

Picaturile cadeau peste frunza acoperis deasupra capului sau. Le auzea ca pe o orchestra la repetitii. Cu pauze, cu secvente alerte, cu momente mai calme. Si iar de la capat.

Apoi, ca parca trezit dintr-un vis, realiza ce se intampla.

“Ploua! Ploua!”, striga ca pentru o sala plina de spectatori. “Nu e nimeni cu nicio stropitoare. E ploaie. Ploua! Si daca ploua… inseamna ca e afara. Da! Cand ploua, ploua afara! Asta e! Ploua afara! Deci sunt afara. Asta nu e o gradina inchisa…”

Dar el vazuse ferestre. Cand si cum reusise sa iasa? Sau cand se terminase gradina? Si unde?

Ce mai conta?! Nu asta conta. Era afara. Asta era important.

“Dar…”, se trezi iar pronuntand cu voce tare propriile ganduri, “dar asta inseamna ca nu o sa o mai gasesc niciodata. Nici nu stiu daca si ea este afara. Si daca este afara, afara este imens. Niciodata nu o sa pot cauta in tot afara sa dau de ea. Nu mai e nicio sansa”, isi spuse trist.

Ramase dus pe ganduri cu aceleasi intrebari repetandu-i-se in minte. Nici nu sesizase ca ploaia se oprise de ceva timp. Acum era udat de intrebari fara raspuns si concluzii dezolante. Si se simtea la fel de inecat.