Povesti pentru copii

printre flori (6)

By  | 

Se facea ca era iar acasa, copil, cu parintii si fratii sai. Mama il invata sa zboare impingadu-l de pe o creanga si fratii mai mari radeau de el pentru ca se temea sa isi intinda aripile.

Isi imagina ca aripile lui sunt speciale. Multicolore ca ale unui fluture sau stralucitoare ca ale unei libelule, oricum aripile sale nu erau ca ale oricarei buburuze si deci nu putea sa le arate asa la intamplare.

Cand, dupa o cearta zdravana, ii explica mamei motivul pentru care nu vrea sa invete sa zboare, rasul care se starnise atunci in jurul lui aproape ca l-au facut sa urasca faptul ca e buburuza si nu e melcul din curtea vecina care daca il deranjeaza ceva fuge repejor in cochilie. Ce s-ar mai fi ascuns si el.

Doar mama lui se uita la el cu ochii tristi. “Dar tu ai aripile speciale, dragul mamii. Sunt doar ale tale si cu inima pot sa le faci sa straluceasca”, i-a spus ca sa il linisteasca.

Nu i-a inteles insa niciodata cuvintele.

Nimeni nu i-a spus vreodata ca ii stralucesc aripile. Deci nu erau speciale.

Se trezi brusc.

Nu era acasa. Nu erau nimeni langa el. Era singur.

Se uita in jur. Inca noapte.

Isi intinse aripile, dar nu zbura. Astepta o clipa. Ar fi vrut sa vada lumina in jurul lui. Ar fi vrut sa descopere ca totusi aripile lui stralucesc.

Inca intuneric. Nu se intamplase nici o minune. Probabil mama il mintise doar ca sa il faca sa se simta mai bine.

Adormi la loc.

Somnul il purta intr-o lume departata. Intr-o lume a buburuzelor zburand vesele printre flori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook