Povesti pentru copii

printre flori (7)

By  | 

Se trezi intr-un zgomot infernal. Parca era un ceas desteptator.

Cand in cele din urma prinse curaj si deschise ochii, mai-mai sa se rastoarne pe spate. Ii sarise drept in fata, la un milimetru distanta, o vietate care sarea de colo-colo scotand sunete ritmate.

Stia foarte bine ca era un greiere. Avusese candva un prieten caruia ii placeau greierii. Era un baietel timid care nu se juca cu altii de-ai lui si isi petrecea mai toata ziua uitandu-se la insecte. In camera lui avea tot felul de borcane, majoritatea cu greieri. O vreme a stat si el intr-un borcan si a fost privit lung de ochii mici verzi ai baietelului. Nu ii placea sa fie inchis acolo, dar ii era mila de baietel. Parea foarte singur. Si vorbea minute in sir cu fiecare insecta in parte. Recita poezii si canta versuri despre fiecare dintre cei pe care ii numea singurii lui prieteni. Uneori le dadea drumul prin camera, dar dupa scurt timp alerga dupa ei si ii prindea. De fapt, fiecare insecta aproape ca se lasa prinsa si inchisa in borcan. Atat de tristi erau ochii baietelului cand ii ruga sa nu il lase singur.

De la baietel stia ceva cu un “cri, cri, cri, toamna gri”. Nu intelegea de ce ar fi zis cineva ca toamna e gri. Sau poate ca oamenii asa o vedeau. El vedea rosu, portocaliu, ruginiu, niciodata gri. Sau poate el nu stia aceasta culoare. Stia doar ca era vorba despre un greiere. Ca acesta care topaia acum prin fata lui, alungandu-i si ultima geana de somn.

“Tu cine esti?”, il intreba greierele fara sa se opreasca din topait.

“Dar tu cine esti? Si de ce nu te duci sa topai mai incolo, sa ma lasi sa ma intorc la visul meu?”, raspunse tafnos buburuza.

“Eu sunt greierele. Si e devreme”.

“Vad si eu ca esti greiere. Dar devreme nu e. Mai e destul pana dimineata. Si vreau sa dorm”, se planse buburuza.

“Eu ti-am raspuns la intrebare. Eu sunt greierele. Tu cine esti?”, continua greierele parca fara sa fi auzit ultimele cuvinte ale buburuzei.

“In acest caz, eu sunt buburuza”.

“Imi pare bine. Acum ma ajuti?”

“Sa te ajut?! Cu ce sa te ajut?”, si continua chiar cand greierele se pregatea sa ii raspunda: “De fapt nu vreau sa stiu. Pentru ca nu te ajut. Eu dorm”.

“Hai, te rog, ajuta-ma. Si-asa n-ai ce face. Si trebuie sa ma ajute cineva. Si cum doar tu esti in preajma acum…”.

Buburuza incerca sa ii explice ca pentru el noaptea nu e pentru planuri, ci pentru odihna, dar nu apuca sa scoata un sunet inchegat ca greierel isi continua repede ideea.
“E o fata aici din neamul meu. Abia a aterizat. Si e frumoasa foc. Trebuie sa o cuceresc. Imi vinzi un pont? Melcul zice ca el nu are nevoie de partenera, dar tu ai nu-i asa? Si deci tu stii ce trebuie sa fac, nu?”.

Gata. Ii era foarte clar ca nu mai avea sansa la somn. La cum zumzaia greierele in jurul lui, era evident ca nu ii va da pace pana nu il va ajuta intr-un fel.

Dar ce stia el despre cuceriri? Lui ii placuse o singura fata din neamul lui, cand era la gradinita si era prea mic. Pe fata cu parul negru si ochii la fel crezuse ca o iubeste, dar acum oricum nu mai conta, ea il alungase din lumea ei. Si singura buburuza-fata pe care o vazuse de atunci fugise de el pentru ca ii intorsese spatele si o ignorase. Asa ca ce stia el? Cat despre cucerit femela-greier nu avea nici cea mai vaga idee.

“Canta mai melodios”, ii spuse totusi greierului. “Compune-i o melodie doar pentru ea. Si spune-i cat e de frumoasa, cat de mult iti doresti sa canti impreuna cu ea, cum zborul ei te inalta si pe tine, spune-i cuvinte dulci”, continua, amintindu-si de tatal lui cum o alinta pe mama, mai ales cand erau si alte familii de fata nu la fel de tandre.

“Dulci, dar eu nu am miere. Sa iau de la albina?”, il intreba greierul.

Buburuza ofta. Adio somn. Avea de munca.

Greierele continua sa topaie si sa se vaite ca el va ramane singur la fel ca melcul, doar ca el nu are o casuta in care sa se ascunda atunci cand ii e rusine ca e singur.

“Stop! Gata! Opreste-te! Nu o sa ramai singur. Ca nu e in natura voastra a greierilor sa ramaneti singuri. Cum nu e nici in natura noastra, a buburuzelor”, dar ultimele cuvinte il puse si pe el pe ganduri. Oare chiar asa e?, se intreba in sinea lui. Dar nu ceda ispitei de a se intrista. Avea o misiune. Trebuia sa il ajute pe greiere. Macar asa putea sa spere ca o sa scape de el si poate o sa mai apuce sa mai doarma putin pana la primele raze.

“Oamenii spun despre noi ca le putem arata unde este iubirea lor. O fi ceva adevar in asta. Asa ca ai incredere in mine. Cand spun cuvinte dulci nu ma refer la miere, ca doar nu o sa te umpli cu miere si o sa canti. Ai muri si n-ai mai apuca sa o vezi cum se imbujoreaza toata cand te vede. Asculta-ma. Cuvintele dulci sunt cuvintele care le plac tuturor femelelor. De genul: esti atat de frumoasa ca florile toate s-ar usca intr-o clipa daca tu ai fi trista. Sau: cand tu imi zambesti simt ca pot zbura ca un porumbel in lumi departate sa spun tuturor ca nu pot trai fara tine. Sau: vreau sa iti cant toata viata, iar daca tu o sa ma refuzi, nu voi mai fi in stare sa cant niciodata, mai bine n-as mai fi. Ai inteles?”

“Cat de destept esti! Multumesc, multumesc! Am retinut tot. Plec acum pana nu apare soarele si se ascunde sub vreo frunza, sa nu o mai zaresc”. Si il vazu cum se departeaza topaind. Il mai auzi de undeva din departare spunand “Femeia ta e o norocoasa. Multumesc”.

Ce stia greierele. Era indragostit. Si ca orice indragostit nu stia ce spune si mintea ii pleca aiurea.

Isi aminti de spusele mamei lui. Intr-o zi inima ii va face aripile sa straluceasca. Si isi mai aminti ceva. Ca mama nu spusese doar atat. Ci il indemnase sa isi priveasca tatal atunci cand vorbeste despre ea.

Si, da, da, mama avea dreptate. Cand tata ii spunea cat de norocos e ca o are langa el, ca e mama copiilor lui, ca e femeia vietii lui, atunci aripile tatei prindeau lumina. Si erau ca doi fluturi multicolori atunci cand zburau amandoi printre flori.

Cu imaginea parintilor sai indragostiti si fericiti in minte, adormi iar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *