printre flori (8)

Se trezi cu acelasi sentiment de liniste cu care adormise. Amintirea momentelor frumoase din copilarie il facea sa se simta bine, usor ca un fulg.

Porni intr-un zbor mai mult fara tinta, uitandu-se din cand in cand inapoi spre culcus pentru a nu uita drumul in caz ca va fi nevoit sa se intoarca. Ceva ii spunea insa ca nu va revedea prea curand casa de imprumut.

Curand dadu peste un buchet de flori albe. Si imediat se intreba cum ar fi daca s-ar scalda intr-o mare de lapte. Ii placeau aceste flori. Cu petalele multe si subtiri, ca un pat regal. Se aseza pe una dintre ele si isi dori ca floarea sa isi stranga petalele, sa il acopere si sa ii pastreze visele intacte.

Dar chiar in clipa se vedea dansand in hora cu toate florile albe din jurul sau, auzi o voce suparata.

“Hei, tu, ce cauti aici? Asta e floarea mea. Si am treaba”.

Era o albina.

“Dar…”, spuse soptit si in minte ii veni n variante de continuare de la “cine esti tu sa tipi la mine”, “unde scrie ca e floarea ta” sau “oricum, eu am venit primul aici”. Dar nu reusi sa rosteasca decat “Imi pare rau, n-am stiut”, cu o voce aproape plansa.

“Bine, fie. Poti sa stai si tu prin zona. Dar da-te mai in laturi. Ca imi strici polenul”, continua albina cu mila.

“Cum adica iti stric polenul?”, intreba buburuza si era chiar sincera, de vreme ce oricum nu pricepea nimic din treaba albinei.

“Nu vezi cat ai adunat pe picioare? Si tu mai ai si o gramada de picioare. Pentru mine e important tot polenul. Asa ca daca vrei sa stai aici, stai pe margine”, incheie albine autoritar.

Se retrase pe o petala si se tinu cat de bine putu ca sa nu alunece. Ramase asa clipe bune privind-o lung pe albina concentrata sa adune materia prima pentru miere. Se gandi ca aripata asta galbena cu dungi negre trebuie sa fie foarte desteapta. El, unul, nu era in stare sa produca nimic. Si stia de la oameni ca mierea era ceva deosebit.

“Gata. Am terminat. Te las cu bine”, spuse sec albina si o si lua in zbor.

Buburuza ar fi vrut sa mai spuna ceva, sa o intrebe despre saculetii cu polen, despre flori, despre stupi, despre familia ei. Dar cuvintele nu ii iesi si ramase doar cu gandul.

Pentru o clipa ar fi vrut sa ii ia si urma, sa descopere traseul albinei printre flori.

Dar isi aminti ca albina nu fusese tocmai incantata cand il vazuse prima data, asa ca ideea de a avea insotitori de drum in mod sigur nu ar fi fost pe placul ei.

Stand asa, pe ganduri, pe marginea florii, simti o adiere care misca incet fiecare frunza din jur.

Si, deodata, muzica.

Toate florile se miscau gratios in stanga si in dreapta si fredonau usor un cantec lin. Nu intelegea prea bine ce spun. Suna mai mult ca un zumzait. A prins in zbor o vara, un soare si o veselie.

Si se gandi la propriul cantec.

E vara iar

Afara e soare

Dansam ne-ncetat

Din floare in floare

Si cantand asa incepu sa zboare exact ca in cantec. Dansand, din floare in floare.