Punct. Si de la capat (4)

Holul era intesat de zeci de adulti si copii. Nu recunostea pe nimeni. Ar fi putut foarte usor sa confunde sotul unei colege cu un fost coleg. Nu-i mai vazuse de 20 de ani! Se multumi sa-si afiseze un zambet fortat pentru toti, fara sa se adreseze cuiva anume.

“Haideti, printeselor! Nu va mai lasati asteptate!”. Era Dan, sotul Andreei, pe care abia reusi sa il salute ca gemenii lor ii si sarisera de gat.

Andreea o salva din mainile celor doua maimute – pe care de altfel le iubea de cand le vazuse prima data la maternitate – si o trase incet spre clasa.

Cu acelasi zambet de decor – cum ii placea sa spuna cand cei din redactie o trimiteau pe la diferite evenimente de care nu avea niciun chef – se aseza in banca a treia, de la geam.

Langa ea, sora ei de suferinta, sursa ei de “inspiratie” cand nu apuca sa invete pentru test – ceea ce nu se intampla foarte des, dar nici prea rar -, omul cu care impartise bune si rele, careia nu ii ascunsese niciodata nimic (cu exceptia acestui prezent, pe care nu il va mai putea tine doar pentru ea mult timp), a iei “sis” Andreea.

***

“Ei, hai, ca nu dam niciun extemporal”, ii sppti Andreea, simtindu-i emotiile.

Momentul de bezele catre soti, sotii si copii se incheiase. In clasa ramasesera doar ei, cei care in urma cu 20 de ani terminasera clasa a XII-a A. “Aiuritii” cum le spuneau uneori profesorii, ca nu erau degeaba la A, erau din nou in banci.

Arunca o privire in jur. Parea ca sunt aproape toti. Doar vreo trei – patru locuri libere. Inclusiv cel din spatele Andreei. Locul lui Alex.

“E bine! Trebuie sa fie bine!”, ii spuse Andreea care ii urmarise privirea si intelesese preocuparea ei.

Dupa terminarea liceului, relatia lor se incheiase amiabil. Ea voia sa ramane acasa, sa  ii ajute pe parinti cu restaurantul, in timp ce Alex insista ca nu e firesc sa renunte la facultate, la sansa ei. Nu se certasera. Decisesera ca drumul lor se imparte in doua directii diferite si-atat. Mai schimbase doar cateva apeluri telefonice si doua scrisori, fiecare incercand sa se asigure ca celalalt e bine, dar si ca propria alegere a fost corecta, si-apoi totul a ramas in trecut. Se concentrase pe restaurant, care era din ce in ce mai apreciat. In urma cu 15 ani il angajase pe Dan ca bucatar-sef si dupa sapte ani de munca impreuna realizase ca relatia lor nu era doar una profesionala. Se casatorisera relativ repede dupa recunoasterea sentimentelor impartasite si de Dan, iar in urma cu cinci ani venisera pe lume si gemenele. Viata ei era asa cum si-o dorise. Alex ramasese doar o amintire frumoasa. Facuse alegerea corecta acum 20 de ani.

***

In lipsa vreunui profesor, Simona, sefa clasei, luase locul dirigului si striga catalogul.

“Andronache, actualmente Tomescu. Felicitari pentru al treilea baietel!”

“Iancu, reintors in randul burlacilor, dar un tata devotat pentru Elisa”

“Ionescu, tot Ionescu, dupa 17 ani de casatorie. Cine-i vedeta, se respecta!”

Ultimul comentariu se voise probabil o gluma, dar invidia se putea ghici usor dincolo de cuvinte.

Dar nu doar asta ii atrasese atentia.

De unde stia atatea detalii despre toti oamenii astia? Informatii recente, cu lux de amanunte. Ce facuse Simona inainte de Reuniunea asta? Si ce stia despre ea? Urma sa o prezinte si pe ea cu “recent ramasa fara job si recent parasita de iubit”?

Gandurile ii fusera intrerupte de o usa deschisa brusc si o replica pe care nu o mai auzise de zeci de ani.

“Scuze de intarziere! As promite ca nu mai fac, dar stim toti ca n-o sa-mi iasa”.

Initial nu recunoscuse chipul. Dar vocea era neschimbata.

Si in secunda in care se intreba daca mai era cineva la fel de surprinsa ca ea, simti mana Andreei strangand-o tare de brat.

Pentru cine n-a citit povestea de la inceput:

• Punct. Si de la capat (1)
• Punct. Si de la capat (2)
• Punct. Si de la capat (3)