Punct. Si de la capat (5)

“Haideti! Lasati omul in pace! Suntem asteptati la restaurant. Mai povestim acolo!”, se auzi vocea ferma a Alinei.

Ultima jumatate de ora, intregul univers al clasei se invartise in jurul calatorului vedeta.

Aparent, Alina fusese cea care daduse – “absolut intamplator” – peste Alex in Canada si in ultimele doua luni incercase sa il convinga sa vina la Reuniune; fara un raspuns ferm.

Dar avusese grija sa dea raportul colegilor despre povestea lui Alex, calatoriile lui in jurul lumii si iubirea vietii lui, Irenne, o frantuzoaica “exceptionala” stabilita in Canada. Parea ca toti stiau de promisiunea lui Alex de a se gandi la prezenta la Reuniune. Mai putin ea si Andreea.

***

“Mi-ati lipsit”, le spusese Alex intr-o imbratisare rapida, inainte sa fie luat pe sus de alti colegi.

Nici una dintre ele nu apucase sa spuna nimic.

Alina uitase de catalog si mai toti erau adunati in fata clasei asaltandu-l pe Alex cu intrebari si cuvinte de admiratie.

Doar ea si Andreea ramasesera sprijinite de banca, asistand la un tablou ireal. Acum ea o tinea strans de brat pe Andreea.

Ii venea sa urle, sa-l ia pe Alex la alt gen de intrebari. Ce naiba se intamplase in toti anii astia de uitase sa dea un semn de viata? Fusese amnezic? Inchis? In coma?

Si cum adica “mi-ati lipsit”? Pe bune? Si n-a putut sa spuna asta pana acum? Sa raspunda la zecile de mailuri pe care i le trimisese in tot timpul asta? E drept ca in ultimii ani renuntase sa-i mai scrie. La ce bun? Oricum nu i-ar fi raspuns. Si simtea ca cerseste prietenia unui om care a dat-o deoparte. Iar ea avea oricum viata ei, avea cum ce sa-si ocupe timpul, mult mai important decat sa alerge dupa fantome din trecut. Dar ce ascundeau de fapt povestile lui Alex despre calatoriile in jurul lumii?

***
Nu isi amintea cum ajunsese la restaurant. Cu siguranta cu masina, cu Andreea, Dan si gemenele. Doar ca totul era in ceata. Un singur comentariu prinsese din zbor de la Dan: “S-a intors fratele ratacitor. Acum aveti iar trioul complet”. Nu parea suparat, dar nici nu-si dadea seama daca glumea sau nu. Nici nu se putea uita inspre Andreea. Privea pe geam straina parca de tot ce ii era in jur.

***

Erau deja de o vreme la restaurant. In fata avea desertul.

Trezita parca din reverie, isi privi tortul din farfurie transformat intr-un soi de ciulama.

E clar ca nu mancase nimic. Si ca se jucase cu toate felurile de mancare pana cand un ospatar i le luase din fata. Probabil cu o privire nu tocmai prietenoasa si niste vorbe de duh soptite printre dinti.

Andreea o tinea de brat. Dan si gemenele nu se zareau nicaieri. De partea cealalta a mesei, Alex parea incoltit de Alina si sotul ei, un mare afacerist local.

Isi intoarse privirea spre Andreea, fara sa reuseasca sa scoata un cuvant. Oare se simtea si ea la fel de tradata?

“Dan a plecat sa bage fetele la somn. Era cam tarziu pentru ele. Irenne a plecat si ea la hotel. Imediat ce scapam de pacostea asta, nu mai scapa! O sa aflam tot!”

A cata oara era cand Andreea ii citea gandurile? Fara indoiala, era “sora” mai buna.

Dar Irenne? A, da, acum isi amintea. O cunoscuse pe Irenne la restaurant. O fratuzoaisca superba, intr-adevar, si cu o engleza impecabila. Simtise o energie buna dinspre ea. Probabil ca ar fi putut fi chiae prietene.

Dar nu in acest context. Si nu acum. Acum erau alte lucruri mai importante de aflat.

Si Alina nu mai termina cu vorbaria ei de doi lei. Chiar nu simtea ca este in plus? Ca mai sunt doi oameni la masa aia care merita mult mai multa atentie din partea lui Alex?

In secunda in care o vazu pe Alina ca se ridica de la masa, simti un nod in gat. Pentru cateva clipe nici nu respira. Iar cand Alex se intoarse – in sfarsit! – spre ele, simtea ca ii iau foc tamplele.

“Sunt doar al vostru acum”, spuse Alex.

Descopera povestea, de la prima fila, AICI.