Punct. Si de la capat

Urmarea pe geam cum copacii treceau in galop. 1, 2, 3… Renuntase sa ii mai numere si se pierduse in ganduri.

De cate ori o conducea pe mama ei la aeroport, o parte din sufletul ei decola odata cu mama.

De obicei, dupa aceea, golita pe interior, se retragea acasa si se afunda intr-un maraton de filme de batista. De aceasta data, insa, isi schimbase traseul.

Inainte de a trece de control, chiar inainte de a-si lua la revedere, mama ii spusese: “Esti tanara! Ce ai de pierdut?”
Ea pierduse deja totul. Si job, si iubit. Si mama tocmai plecase si ea.

Ce ar fi putut face la Reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului? Sau ce-ar spune despre acesti ani?

In liceu avea doi prieteni buni. Alex si Andreea. Tot liceul fusese un soi de a cincea roata la caruta, dar ii fusese bine si chiar dupa ce Alex si Andreea se despartisera, dupa liceu, ea ramasese prietena cu amandoi.

Cu Alex se intalnea in facultate, fiind in acelasi centru universitar. Iar pe Andreea o vedea in weekend, cand se intorcea acasa. Andreea renuntase la facultate chiar inainte de depunerea dosarului. Probabil acesta fusese si motivul rupturii dintre ea si Alex.

Acum o mai vedea cand si cand pe Andreea, o data la doua-trei luni. De Alex nu mai stia nimic. Dupa facultate plecase din tara. O perioada ii raspunsese la mesaje, dar la un moment dat n-a maindat niciun semn. De mai bine de 15 ani.

Acum se intorcea la liceu. Stia ca Andreea va fi acolo. Va povesti de familia ei minunata, de cei doi copii dulci foc si de afacerea cu restaurantul pe care o preluase de la parinti.

De restul colegilor nu stia nimic. Si nici nu ii pasa prea tare. Cu exceptia lui Alex. Alex era insa disparut.

Dar ea ce ar fi putut spune despre ea? Ca schimbase nu stiu cate redactii de presa scrisa si radio si acum era total pe dinafara? Ca avusese o relatie de 7 ani despre care ea spunea ca sigur va fi urmata de o casnicie fericita, pana cand el i-a lasat bilet ca si-a intalnit iubirea vietii lui – bineinteles pe altcineva? Ca e singura cuc?

Tatal incetase din viata in urma cu 10 ani. Acesta fusese si motivul pentru care nu se dusese la Reuniunea de 10 ani. Mama hotarase sa plece in strainatate, la o verisoara, sa aiba grija de copiii acesteia. O vedea de cel mult doua ori pe an. Vorbeau aproape zilnic. Mama o sustinea in orice. Nu o judeca niciodata. Si o incuraja mereu ca totul se va rezolva. Dar cand ajungea seara acasa, chiar si cand inca mai avea job si mai ales dupa biletul gasit langa cheile lasate pe cuier, se simtea ingrozitor de singura.

Acum, ca se gandea, se simtise mereu singura. Chiar si cand era in relatia fericita pe care credea ca o are.

Nici nu realizase ca autocarul oprise. Ajunsese oare? Nu mai fusese de mult pe-acasa. De obicei, cand venea in tara, mama ramanea in capitala, ca sa fie aproape de ea si sa nu o forteze sa-si ia concediu. Acum se intorcea acasa si mama nu era acolo. Casa copilariei o astepta. Dar goala.

Autocarul porni din nou. Stia ca la urmatoarea oprire era si randul ei sa coboare. In scurt timp. Si asta nu o incanta deloc. Acum parca regreta decizia de a veni la Reuniune. Si nici nu ajunsese acolo, inca nu era in curtea liceului sau in clasa.

Noroc ca nu ii spusese Andreei ca va ajunge in seara asta. O va vedea direct in curtea scolii, in ziua urmatoare, si nu va avea prea mult timp sa o supuna interogatoriului obisnuit, la fiecare intalnire a lor. Se intreba doar cum sa scape dupa ce Reuniunea se va incheia. Cum o va convinge ca nu pot ramane impreuna, la povesti, pana noaptea tarziu?