Evenimente

Robert si concertul Bon Jovi

By  | 

Am fost la concertul Bon Jovi. Si in 2011, si acum, dupa opt ani. In 2011, a fost WOW! Acum, not so much. Dar anul acesta am fost in formula completa – aka cu copilul alaturi – ceea ce a facut experienta unica :)

Inca de cand s-a anuntat concertul de anul acesta, am zis ca trebuie sa mergem, si trebuie sa mergem toti trei. De ce?

Pai as zice ca am avut 3 motive, dar il las pe cel mai important la final:

  1. Adolescenta mea – si cred ca aproape a tuturora – s-a cam derulat pe versurile Bon Jovi. Trecem peste sarmul si pletele lui Jon :)
  2. Cum am spus, concertul din 2011 a fost exceptional. Si am zis ca aproape sigur acesta, din 2019, va fi ultimul concert Bon Jovi in Romania. Deci, nu prea se poate rata, chiar daca ma asteptat cumva sa nu mai fie la nivelul celui de acum opt ani.
  3. Cand era Robert in burtica si trageam cumva de timp sa ajungem la termen, pe motiv de lipsa de lichid, Robert nu prea misca (nici nu prea mai avea cum si in ce mediu prielnic). Zilnic verificam daca mai e in viata (stiu suna dur, dar este purul adevar). Si singura melodie la care reactiona (cu casti puse pe burta si muzica data la maximum) era “It’s my life” – Bon Jovi. Iar Robert stie acum motivul si stie si melodia. Merita sa o asculte si live.

Am avut emotii ca Robert nu va rezista atatea ore in soare si ca nu va rezista pana la final. Dar a avut un tel: “It’s my life”.

A asteptat de la primul acord melodia care i-a marcat cumva nasterea. Si a cantat-o acum, alaturi de Bon Jovi. Si i-a placut.

Da, stiu, oamenii mari tot comenteaza. Ca organizarea a fost de doi lei (si a cam fost). Ca n-a fost sonorizarea perfecta. Ca vocea lui Jon Bon Jovi n-a mai tinut sau ca a luat-o putin pe camp in anumite momente.

Dar noi ne-am bucurat de experienta, care – orice-ati spune – nu prea vad cum poate fi egalata. Sincer, nu stiu ce sanse mai avem sa il ascultam live – Robert sa mai cante live, impreuna cu Bon Jovi, singura melodie care il trezea cand imi punea intrebarea daca mai e in viata, in burtica.

Iar eu aleg sa raman cu bucuria. Cu bucuria de a vedea in jurul meu foarte multi copii. Nu tineri, ci copii, veniti sau adusi de parinti nostalgici. Copii care au cantat si au dansat si – asa am vazut eu – si-au privit cu admiratie si bucurie parintii dezlantuiti. Ziceti ce vreti, dar atmosfera unui astfel de concert nu poate fi traita decat la un astfel de concert :)

PS: Am vazut concerte mult mai nereusite cu falsete cap -coada, fara vreo urma de raguseala sau oboseala, ci doar diferenta clara dintre cat vocea reala si cea prelucrata in studio. Ca sa nu mai vorbesc despre cate concerte playback cu bilete la preturi de live pe stadion… Sa vedeti cum e sa fie clar playback-ul nu doar al vocii, ci chiar al instrumentelor care lipseau din formatia de pe scena, dar se auzeau mai bine decat cele “live” …

2 Comments

  1. Mihaela Grigoras

    July 22, 2019 at 12:49 pm

    Asa este ! Am fost si noi : eu -50 si copii mei 16, 26 ani. Am remarcat si m-au bucurat multii copii veniti la concert !

    • iulianaroca

      July 22, 2019 at 2:44 pm

      Cred ca in orice context conteaza cu ce vrem sa ramanem la final :) Si mai cred ca acei copii “adusi” la concert, chiar daca nu isi vor mai aminti concertul in sine (cu atat mai putin falsetele), isi vor reaminti “senzatia” si “reactia” creierului si organismului la acea atmosfera. Si, mai ales, isi vor reaminti reactia adultilor in timpul si la finalul concertului. Asa ca, eu cel putin, zic ca ar trebui sa ne mai ponderam “dezamagirea”, daca vrem sa ii mai vedem si la alte concerte sau, cand vor fi mai mari, sa ne ia proprii copii la concerte :)

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook