Evenimente

Stonehenge de România. Ați văzut trovanții din Buzău?

By  | 

Stonhenge în România? O, da! Dacă ajungeți în Buzău, poate urcați și până la trovanții din zona Ulmet-Buzioru. O să vă placă!

Coadă la Stonehenge

În urmă cu mai bine de zece ani, am ajuns să văd, pe viu, celebrul Stonehenge. Învățasem despre el la școală, în generală, la orele de engleză. Povestea, misterul, incredibilul, legendele din jurul Stonehenge îmi stârniseră interesul încă de atunci. Cum nu aveam Internet și nici pe la bibliotecă nu găseai cărți cu alte detalii decât cele primite la școală, curiozitatea a rămas cu mine peste ani.

Când am ajuns în fața celebrelor pietre, nu m-a uimit neapărat existența lor, modul lor de amplasare, într-un semi-pustiu, nici mărimea lor, cât mai ales am rămas fascinată de cât de dibaci au fost englezii să facă din niște pietre o curiozitate a lumii, care atrage vizitatori de peste tot.

E drept că, la momentul în care m-am plimbat în jurul pietrelor de la Stonehenge, cu căștile pe urechi, ghidul audio povestindu-mi toate legendele și presupunerile referitoare la Stonehenge, inclusiv cele extraterestre, pe care de altfel le știam, aveam deja o maturitate în ale campaniilor de comunicare; astfel că judecata de valoare a vizitei a avut și această perspectivă. Și am aplaudat în sinea mea capacitatea unor oameni de a vinde niște pietre.

Pentru că, la Stonehenge, în extrasezon – că era sfârșit de aprilie, parcă – era coadă, coadă de genul celei de care noi, cei care am apucat și alt regim, ne amintim destul de bine.

De ce vă povestesc de Stonhenge? Și nu spun că nu merită să ajungeți acolo, dacă aveți drum prin Anglia și timp de vizite, nu mă înțelegeți greșit…

Pentru că nu știam că avem și noi varianta autohtonă de Stonehenge. Doar că despre ea n-am învățat nicăieri, am aflat oarecum întâmplător și – deși am fost la fel de uimită de ”nefirescul” pietrelor noastre, poate chiar mai mult, pentru că nu mă așteptam deloc – am plecat dezamagită că noi, românii, habar n-avem să vindem ce avem, ba chiar aruncăm în banal o curiozitate a naturii (dacă ne luăm după cele câteva referiri găsite online).

Babele de la Ulmet

Despre trovanții din județul Buzău, din zona Ulmet-Buzioru, cunoscuți și sub numele de ”Babele de la Ulmet”, geologii ar spune – sau cel puțin așa am găsit eu pe Interent că ar spune – că sunt forme de micro relief care se dezvoltă în straturile de nisip, datorită apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează în timp, procesul de formare al trovanților fiind asemuit cu cel de formare a perlelor, și că aceste forme sunt scoase apoi la suprafața de ploi, vânt etc.

Acum eu nu sunt geolog, nu pot să pun neapărat la îndoială explicațiile lor științifice, dar dacă ajungeți acolo – ceea ce vă recomand – o să îmi dați dreptate. Privind toate acele formațiuni, plimbându-te printre ele pe vârf de deal, atingându-le, îți vine al naibii de greu să crezi o iotă din orice explicație oricât de științifică ar fi ea!

Unele pietre par a fi niște scoici uriașe rotunde, care au fost tăiate – cu un laser eventual – pe mijloc, perfect neted!

Plus că felul în care sunt înfipte în pământ, într-o ușoară înclinație diagonală, te duce clar cu gândul fix la niște farfurii zburătoare sau meteoriți care au traversat în viteză atmosfera Pământului și s-au oprit pe Terra, înfingându-se în pământ!

Și mai e și nisipul din jurul lor! Deși ești într-o zonă stâncoasă, nisipul din jurul acestor pietre este fin, mai fin decât la mare! Ca și cum aceste formațiuni, picate din cer, erau atât de fierbinți când au aterizat încât au ”ars” rocile din jur și așa a apărut acest nisip fin!

Știu, poate că am eu o imaginație prea bogată! Poate că am citit prea multe cărți și am văzut prea multe filme! Și fiu’meu mi-a spus ”Nu există extratereștrii, mami! Și nici farfurii zburătoare!”. Dar, pe cuvânt, că în fața acestor curiozități te lovește inspirația brusc! Și fără ghid audio!

Iar ca un om care s-a plimbat și la Stonhenge, vă spun onest că ”Babele de la Ulmet” pot fi subiectul unor povești mult mai interesante!

Păcat că nu sunt promovate, nu sunt bine semnalizate, iar drumul până acolo e drum de țară, îngust, cu hopuri, și tot mai ai ceva de urcat după ce parchezi la capăt de sat.

Noi am fost la început de an. Nu știu cum e vara, dacă te interesectezi și cu alți turiști. Mi-ar plăcea să cred că vin tot mai mulți oameni – români și străini – să vadă trovanții de la Buzioru, măcar să-și imagineze ei povestea lor, că ceva legende pe-acolo n-am văzut!

Și poate-ntr-o zi, cine știe, vor învăța copiii la școală, și despre aceste curiozități ale naturii! Sau ale cui or fi ele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook