Trebuie sa am incredere in mine mereu, orice-ar fi

Trebuie sa am incredere in mine mereu, orice-ar fi. Acesta a fost raspunsul la intrebarea “ce ai invatat tu din aceasta poveste?”, pe care i-am adresat-o lui Robert la final. Macar de-ar ramane cu mesajul acesta si peste o luna, un an, toata viata…

Sambata, la targul de carte Gaudeamus, a fost lansata seria de carti terapeutice scrise de Adriana Mitu, publicate de Editura Diana:

• Povestea Veveritei Castanica – despre teama de separare si intoarcerea parintelui la locul de munca
• Povestea Oitei Gogosica – despre cresterea increderii in sine
• Povestea Dragonului Furios si a Spiridusului Curajos – despre agresivitatea din ambele perspective: agresor si agresat
• Spiridusii Bat si Sugubat in misiune secreta – despre dezvoltarea empatiei si a compasiunii pentru ceea ce simt ceilalti

Chiar daca nu am ajuns la lansarea oficiala din cadrul targului, mi-am procurat cartile cu gandul de a le rasfoi mai intai eu si apoi impreuna cu puiul meu.

Ieri, insa, in timp ce incercam sa repetam rolul pentru serbarea de la scoala, Robert spune la un moment dat:

– Eu nu am incredere in mine!

– De ce spui asta?

– Eu stiam ca incepe asa poezia. Dar nu eram foarte sigur. Si nu stiam daca sa spun sau nu.

Mi-am amintit imediat ca una dintre cartile Adrianei sunt chiar despre increderea in sine. Asa ca am zis sa profitam de ocazie.

Cartea, de fapt fiecare dintre cele patru povesti, are si o parte introductiva, care se adreseaza adultului – fie el parinte sau cadru didactic, un fel de motivatie si explicatie a scopului povestii respective si modului in care mesajul povestii poate fi exploatat in beneficiul copilului.

Pentru noi, cu copil care isi doreste sa ii citesti o carte din scoarta-n scoarta (am avut carti la care am citit si cuprinsul si recenzia de pe ultima coperta), a fost putin complicat sa-i explic ca in acele pagini nu e povestea, ca e o introducere, ca ne invata cum sa ne folosim de poveste si altadata si asa mai departe.

Dar, cu rabdare, ne-am lamurit si am trecut la povestea propriu zisa. Povestea Oitei Gogosica.

Povestea este scrisa frumos; e accesibila si pentru varste mai mici; cred eu ca se poate citi si pe la 2 – 3 ani, mai ales ca e cu animalute de la ferma si sunt si desene dragute pentru cei mici.

Pe scurt, povestea vorbeste despre o oita blanoasa, care era aproape rotunda si de care radeau celelalte animale de la ferma pe motiv ca ar fi grasa. Oita era trista, bineinteles. Din fericire, avea totusi un prieten care o placea asa cum era si o incuraja mereu. Intr-un moment dificil, oita este singura care poate salva situatia, pentru ca in final sa se descopere ca oita nu era grasa, ci doar foarte pufoasa – dupa ce ii este tunsa blana, se descopera ca oita era chiar foarte slaba.

Precum se vede, povestea nu e doar despre incredere, ci si despre rautatea celor din jur si despre a te iubi pe tine asa cum esti. Ba chiar as spune ca e mai degraba despre a nu apleca urechea la vorbele celor din jur si a nu te judeca pe tine insuti dupa cum te judeca ceilalti. Robert chiar, la finalul povestii, cand oita spune ca ea a avut mereu incredere in ea, a explamat „ete, na!”

Intr-un fel, povestea vorbeste si despre curaj, prietenie si bunatate sau iertare, pentru ca in momentul – limita, oita este singura care nu cauta scuze, ci trece la actiune, pentru a ajuta chiar pe unul dintre animalele care pana atunci rasesera de ea.

Spre deosebire de Erus si Valea Rabdarii, ca tot e cea mai recenta poveste citita impreuna, care are si multe mesaje metafora (de tipul morcovii te ajuta sa vezi totul mai bine), dar care are si foarte multe invataturi subliniate ca atare in spusele personajelor (Erus chiar spune ce a invatat el din calatoria prin Valea Rabdarii), Povestea Oitei Gogosica – si ma astept ca si celelalte povesti din serie sa fie la fel – este mai degraba o poveste care poate fi baza unor invataturi, a unor explicatii si a unor mesaje cheie pe care le poti transmite copilului in afara povestii propriu-zise.

Din aceasta perspectiva, povestile Adrianei cred ca ar putea constitui foarte usor subiect al orelor de Dezvoltare Personala de la gradinita sau din clasele primare. Cu atat mai mult cu cat fiecare poveste este urmata de o serie de intrebari ajutatoare pentru sedimentarea informatiei si pentru identificarea unor caracteristici personale, inspirate de poveste. Robert, spre exemplu, la intrebarea referitoare la ce ii place lui la el, mi-a spus: ca sunt curajos, ca imi plac oamenii si ca nu ascult ceea ce spun oamenii urat despre altii.

De asemenea, la final, cartea include si cateva fise de lucru – in cazul de fata despre ce stie sau ce si-ar dori sa invete un copil sau despre trasaturile lui pozitive, fise care ar putea fi folosite cu usurinta la orele de Dezvoltare Personala, spre exemplu.

In zilele urmatoare, sper sa avem timp sa descoperim si invataturile celorlalte povesti terapeutice si, cel mai probabil, prima dintre ele va fi Povestea Dragonului Furios si a Spiridusului Curajos – despre agresivitatea din ambele perspective: agresor si agresat, ca tot au inceput la scoala sa se impinga prin clasa sau la ora de educatie fizica.

Important de adaugat faptul ca fiecare dintre cele patru povesti este disponibila si in varianta simpla, dar si in varianta de set cu un puzzle de 35 de piese, cu o imagine din poveste. Atat cartile, cat si seturile carte + puzzle sunt disponibile online pe site-ul editurii la preturi promotionale.

Am si o surpriza pentru voi! Adriana si Editura Diana au cadouri cu povesti terapeutice, de pus in ghetute de Mos Nicolae! Intrati pe pagina de Facebook – Iuliana Roca Scrieri Felurite – sa aflati mai multe!